Connect with us

ECONOMIE

Cât timp pot fi utilizate tichetele de activități casnice. Anunțul AJOFM Cluj

Publicat


Tichete pentru activități casnice

Tichetele de activități casnice pot fi utilizate sau valorificate în termen de 12 luni de la achiziționare, în cazul beneficiarilor, respectiv timp de 12 luni de la primire, în cazul prestatorilor casnici, arată AJOFM Cluj.

Tichetele de activități casnice nevalorificate în acest termen vor fi anulate de ANOFM, în platforma electronică, în termen de 30 de zile de la data expirării celor 12 luni.

Prestator casnic de la vârsta de 16 ani

Pentru a acorda tichete de activități casnice angajaților sub formă de bonus sau primă, angajatorii trebuie să încheie un contract cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia își au sediul/sediul social sau punctul de lucru.

Poate fi prestator casnic orice persoană fizică care a împlinit 16 ani care dorește să aibă sau să-și suplimenteze veniturile prin prestarea, ocazional, de activități casnice necalificate, fie că este șomer, pensionar, elev, student sau angajat. În total, au fost stabilite 34 de activități care pot fi remunerate exclusiv cu tichete valorice și care vizează îngrijirea locuințelor sau a grădinilor, a animalelor de companie sau sprijinirea persoanelor dependente.

Cum poți beneficia de asigurări de pensie și sănătate

Persoanele interesate să devină prestator casnic sau beneficiar casnic trebuie să se înregistreze în platforma tichete.anofm.ro.

Avantajul pe care îl aduce înrolarea în platformă și prestarea activităților în baza tichetelor este faptul că lucrătorii casnici beneficiază de asigurări de pensie și de sănătate, cu condiția preschimbării a cel puțin 85 de tichete de activități casnice, respectiv 1.275 de lei pe lună.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Încă 25 de microbuze electrice pentru elevii clujeni. Consiliul Județean a semnat contractul de peste 16,7 milioane de lei

Publicat

De

Microbuze electric pentru elevii clujeni

25 de noi microbuze electrice vor ajunge în comunele din Cluj pentru transportul elevilor la și de la școală, anunță președintele CJ, Alin Tișe. În total, 59 de autobuze școlare au fost achiziționate pentru transportul elevilor.

Noua investiția este finanțată prin fonduri guvernamentale nerambursabile, gestionate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Încă 25 de microbuze electrice pentru elevii clujeni. Consiliul Județean a semnat contractul de peste 16,7 milioane de lei

Cele 25 de microbuze noi sunt electrice, prietenoase cu mediul și au o capacitate de 16+1 locuri, dintre care unul pentru persoane cu dizabilități. Valoarea contractului este de peste 16,7 milioane de lei.

„Semnarea contractului constituie un pas extrem de important în efortul nostru de a asigura copiilor din județ un transport școlar modern și sigur. În acest moment avem încheiate ambele contracte prin intermediul cărora nu mai puțin de 59 de microbuze vor ajunge, în cel mai scurt timp posibil, în comunele clujene.

Cele două proiecte ale forului administrativ județean, în valoare cumulată de peste 61,4 milioane de lei, finanțate 100% din fonduri nerambursabile, urmăresc facilitarea accesului tinerilor din mediul rural la educație, în contextul în care în multe cazuri aceștia trebuie să parcurgă distanțe semnificative pentru a ajunge la școală”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Noile microbuze achiziționate beneficiază, printre altele, de tehnologii de siguranță modernă care oferă asistență șoferului pentru evitarea unor situații care pot conduce la accidente rutiere.

Celelalte 34 de microbuze pentru elevi, achiziționate de CJ Cluj printr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), urmează să ajungă în comunele clujene.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Distracția unor tineri, coșmarul părinților. În Parcul Între Lacuri nu se poate sta cu copii mici din cauza petardelor

Publicat

Clujenii reclamă că nu își mai pot scoate copiii în Parcul Între Lacuri din cauza petardelor aruncate de tineri în timpul zilei, care pun în pericol siguranța și liniștea acestora.

Parcul Între Lacuri din Cluj-Napoca s-a transformat într-un loc de coșmar pentru părinți și copii. În plină zi, grupuri de tineri aruncă petarde în parc, forțând familiile cu copii mici să părăsească zona.

„Nu se poate sta în parc cu copii mici”

Situația, semnalată pe aplicația de sesizări MyCluj a Primăriei Cluj-Napoca, persistă de câteva zile, iar părinții cer intervenția autorităților.

„Nu se poate sta în parcul Între Lacuri cu copii mici din cauza tinerilor care aruncă petarde în timpul zilei, chiar în parc. Părinții sunt nevoiți să părăsească parcul din cauza comportamentului acestora. Deja de câteva zile, este o problemă constantă”, a raportat un clujean pe 17 decembrie.

Primăria înlocuiește artificiile cu soluții prietenoase cu mediul

Sesizarea, aflată în prezent „în lucru” conform aplicației. În contextul sărbătorilor de iarnă, utilizarea petardelor reprezintă o problemă comună în mai multe cartiere ale orașului.

În ultimii ani, Primăria Cluj-Napoca a făcut pași spre renunțarea la artificii și înlocuirea lor cu spectacole de drone, video mapping sau lasere, atât din considerente legate de poluare, cât și de disconfortul fonic care afectează în special copiii și animalele de companie.

Citește mai departe

EDUCATIE

VIDEO FOTO. Meseria, brățară de aur. Visurile elevilor Școlii Profesionale Speciale ”Samus” Cluj care învață frizerie și coafor

Publicat

samus

Peste 50 de elevi ai Școlii Profesionale Speciale ”Samus” Cluj-Napoca de la secția Estetică se specializează în meserii din domeniul beauty, precum frizer, coafeză sau make-up artist. 

Îndrumați de profesori, aceștia fac practică în ateliere dotate cu toate cele necesare, dar au participat și la proiecte în care au făcut practică în străinătate, unde au lucrat în saloane alături de profesioniști în domeniu.

Rodica Vlad, profesor de instruire practică, a declarat pentru Cluj24 că, pe durata celor 4 ani, din clasa a IX-a până la a XII-a, elevii se pregătesc pentru coafor, frizerie, manichiură-pedichiură, dar și pentru partea de machiaj.

”Elevii sunt împărțiți pe meserii după cum le place lor mai mult și pe acea meserie se specializează. Când termină cei patru ani, știu să facă de toate, dar fiecare își alege meseria de care se simte mai atras și unde are îndemânare mai mare. Noi îi ajutăm să se perfecționeze și îi consiliem pe fiecare.

Diplomă pentru absolvenți, recunoscută european

Patru dintre elevii noștri au fost anul trecut în Portugalia timp de două săptămâni, unde au făcut practică la un salon și au și lucrat efectiv. Au fost ajutați de stiliștii de acolo care i-au învățat multe lucruri practice, iar elevii au fost receptivi și au prins mai multă încredere în ei.

Baza noastră materială include absolut tot ce este necesar pentru efectuarea oricărei lucrări din cele patru domenii – frizerie, coafură, manichiură- pedichiură și machiaj.

Avem noroc că la secția de Estetică vin cei mai buni elevi, care sunt pasionați, au îndemânare și manualitate. După absolvirea clasei a VIII-a ei vin țintiți să facă aceste meserii”, a spus Vlad.

Potrivit acesteia, un stilist portughez, cu o vechime de peste 20 de ani, s-a lăsat pe mâna unuia dintre elevii de la ”Samus”, Ionuț, după ce a văzut ce mână sigură are și ce bine stăpânește tehnica tunsului.

Profesoare a precizat că, la finalul clasei a XII-a, elevii vor da un examen de evaluare și vor primi o diplomă emisă de Ministerul Educației, recunoscută la nivel european, astfel că se pot angaja oriunde.

Calitățile unui bun frizer

Ionuț Petean, elev în clasa a X-a, a povestit la rândul său că de mic visa sa devină frizer, dar s-a îndrăgostit de această meserie după ce, în urmă cu doi ani, și-a tuns tatăl.

”Îmi place să lucrez și să vorbesc cu oamenii, iar pe scaunul de frizer lumea vorbește, mai afli una alta. Așa atragi clienți, dacă e mulțumit unul pe care l-am tuns, mai vorbește cu 20 de prieteni și dacă 5 vin la mine, înseamnă că îmi fac clientela.

Eu cred că, pentru a fi un bun frizer, trebuie să îți placă igiena, curățenia, să ai grijă să dezinfectezi mașina de tuns după fiecare persoană. De asemenea, trebuie să fii serios la programări, atent, să ai îndemânare, dar și imaginație ca să îți iasă o frizură de care clientul să fie mulțumit”, a spus Ionuț.

Ionuț visează să aibă propria frizerie

Elevul și-a amintit de experiența din Portugalia, unde l-a tuns pe stilistul salonului unde a făcut practica.

”A avut curajul să se lase pe mâna mea, un elev de clasa a IX-a, dar i-a plăcut cum m-am descurcat.

Am învățat acolo lucruri noi, pe care le aplic și la Cluj și mă va ajuta această experiență pe viitor. Eu fac toate tipurile de frizuri, mai ales ce se poartă de către tineri, iar cel mai mult îmi place mid fade, care înseamnă pierdut pe lateralele capului, iar unora, dacă vor, le fac și o dungă decorativă.

La mine un tuns durează cam 25 de minute”, a menționat elevul.

Pasionat de ceea ce face și dedicat meseriei, atent la detalii, Ionuț vrea să își deschidă o frizerie în satul natal Căian, din județul Cluj, după ce absolvă cele 12 clase.

Miruna vrea un salon de coafură

Colega sa Miruna Cioca, tot din clasa a X-a, se specializează pentru a deveni coafeză. De la 15 ani și-a dorit să lucreze în acest domeniu, iar Școala Profesională ”Samus” s-a dovedit a fost cea mai bună alegere. Asta pentru că i s-a dat posibilitatea să învețe și machiaj, iar cele două meserii merg bine împreună.

”Mie îmi plac foarte mult împletiturile, de când eram mică și mama mea îmi făcea codițe împletite.

Cred că acum sunt potrivite de Crăciun și Revelion. Eu realizez împletiturile într-o jumătate de oră sau o oră, în funcție de complexitate, de lungimea părului și de modelul pe care și-l dorește clienta.

Visul meu, după absolvirea școlii, este să îmi deschid propriul meu salon în Cluj-Napoca”, a subliniat Miruna.

Eleva crede că o bună coafeză trebuie să aibă mai multe calități, printre care răbdare, dexteritate și imaginație, dar trebuie să și cunoască foarte bine trăsăturile feței clientelor, lungimea și grosimea părului.

Proiecte finanțate prin PNRR

Conducerea școlii ”Samus” a accesat recent și proiecte prin PNRR de peste 100.000 de euro, cea mai parte din sumă fiind pentru dotarea atelierelor de frizerie/ coafură cu echipamente moderne.

”Vom achiziționa noi posturi de lucru  pentru frizerie, coafură, manichiură, dar și mobilier sau oglinzi profesionale. Vor fi exact aceleași condiții pe care un elev le-ar avea într-un salon”, a precizat directorul adjunct al instituției, Teofana Sferle.

Citește mai departe

EVENIMENT

Polițiștii au prins 4 copii care au agresat un tânăr în Florești. Unul a scos cuțitul și l-a înjunghiat

Publicat

De

Tânăr agresat în Florești

Polițiștii clujeni au depistat 4 minori care, la data de 1 decembrie au agresat un tânăr de 27 de ani, în localitatea Florești.

Acesta a fost înjunghiat cu un cuțit de unul dintre minori.

Polițiștii au prins 4 copii care au agresat un tânăr în Florești. Unul a scos cuțitul și l-a înjunghiat

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat cercetări și au stabilit cine au fost agresorii tânărului de 27 de ani.

În acest context s-a stabilit că tânărul de 27 de ani ar fi fost agresat de 4 minori cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani.

De asemenea, în timpul incidentului, un tânăr de 17 ani i-a provocat victimei leziuni în zona toracelui folosind un cuțit.

Evenimentului produs la data de 1 decembrie, în jurul orei 20:40, în localitatea Florești.

Minor pus sub control judiciar pentru 60 de zile

Polițiștii au emis mandate de aducere pe numele celor patru persoane bănuite, iar pe numele tânărului de 17 ani a fost dispusă măsura preventivă restrictivă de drepturi a controlului judiciar pentru 60 de zile.

În continuare, polițiștii desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămarea corporală, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax