Câştigă PNL şi absenteismul

Contextul global în care se votează local în România e mai puţin băgat în seamă de conaţionalii noştri : epidemia de Covid-19 e planetară, o pandemie deci, o criză economică de o amploare nemaivăzută e în plină desfăşurare, e deja prezentă ameninţarea mai multor focare de război, reale sau imaginare, în primul rând între marile puteri prin proxies.

„Apartenenţa la un partid sau altul nu ar trebui să conteze”

Alegerile locale ar trebui să aibă un conţinut democratic mai consistent decât alegerile prezidenţiale (cel mai uşor de manipulat) sau decât cele parlamentare (influenţate de cele prezidenţiale). Motiv pentru care populaţia ar trebui să se deplaseze în masă ca să-şi voteze reprezentanţii de proximitate. Lucru care, din păcate, e evident că nu se va întâmpla.

Deşi alegerile locale, prin natura lor, sunt cel mai puţin controlate de statul profund, de SRI, de STS şi de prea mulţii noştri protectori şi garanţi, ele apar totuşi ca la fel de corupte şi de compromise ca şi prezidenţialele şi parlamentarele. Apartenenţa la un partid sau altul nu ar trebui să conteze. Ar trebui să primeze calitatea candidatului cunoscut direct de mulţi dintre cei care votează.

„Candidaţii locali din restul ţării sunt mult mai bine cunoscuţi”

Dar şi în acest an va fi votat candidatul partidului cu cele mai multe şanse să se afle la butoane în anii următori. Se va vota mai degrabă PNL pentru că preşedinte e Klaus Iohannis şi el va numi, oricum, un prim-ministru PNL. Iar banii se redistribuie de la Bucureşti.

Spre deosebire de Bucureşti, candidaţii locali din restul ţării sunt mult mai bine cunoscuţi, mult mai apropiaţi de alegătorii lor. Şi de aceea sunt presaţi să obţină rezultate tangibile. Un bun administrator dovedit, ca Mircea Moloţ în judeţul Hunedoara, ar trebui să revină în business.

Dar are în spate ALDE, partid care nu-l prea ajută. Va câştiga oricum reprezentantul PNL, oricum s-ar numi el şi orice ascendenţă ar avea. Gruparea „minuşilor politici” de la Cluj – Emil Boc, Alis Tişe, Daniel Buda (europarlamentar) – ar trebui să câştige fără probleme. Ei sunt miezul „bun” al PNL, sunt fostul PDL. Clujul e oraşul cel mai greu de înţeles din România. Probabil, lunga ocupaţie maghiaro-habsburgică îşi spune cuvântul – supunerea, chiar şi colorată de revoltă, pare a fi în ADN.

Cine va fi viitorul candidat cu şanse la preşedinţia României ?

Bucureştiul e un caz aparte. În Bucureşti avem de-a face şi cu o repetiţie generală pentru alegerile parlamentare care urmează calendaristic. Partidul care câştigă alegerile în Bucureşti va domina şi Parlamentul şi va da un guvern mai puţin minoritar decât cel de acum al lui Ludovic Orban.

Eventual, va da şi preşedintele de după Klaus Iohannis. Fără să mai vorbim de enormul buget, o traistă din care se hrănesc miriade de ONG-uri, fundaţii, asociaţii, comitete şi comiţii. Bătălia se dă între Nicuşor Dan pentru USR-PNL şi Gabriela Firea, primarul în funcţie, pentru PSD. Cine va fi viitorul candidat cu şanse la preşedinţia României ? Nicuşor Dan ?

În anii trecuţi, Crin Antonescu şi Liviu Dragnea au ratat cu brio, fără explicaţii şi fără scuze, angajamentele pentru o nouă Constituţie şi pentru descentralizarea României. Deşi primiseră voturi mult peste merite pentru struţocămila USL (PSD împreună cu virginul PNL contra PDL şi Băsescu), din care făcea parte şi tânărul prim-ministru Victor Ponta. Atât Crin Antonescu, cât şi Liviu Dragnea, analizaţi în mii de articole şi sute de emisiuni TV, pentru injectarea cu conţinut şi, mai ales, pentru umplerea spaţiului public, sunt azi neant politic. Doar Victor Ponta mai face încă gălăgie pe la margini.

Sunt multe „jafuri” de primari care vor fi aleşi sau realeşi

Azi, prima şansă o au candidaţii locali ai PNL şi ai USR, susţinuţi la greu de acelaşi Sistem, la comanda partenerilor externi. Totuşi, cel puţin teoretic, în mai multe localităţi şi chiar în unele judeţe, printr-un vot masiv şi hotărât, cetăţenii încă români îşi vor putea impune aleşii în care cred, pe care îi cunosc.

Recuperarea treptată şi dificilă a ţării din condiţia de colonie se va face acum sau altă dată doar prin alegerile locale. Procesul e lung şi dureros. Ne întoarcem la timpurile juzilor, cnezatelor şi voievodatelor. Singura democraţie la care putem avea acces în viitor e cea de la nivelul local. Sau, dacă nu, ne pierdem ţara.

Sunt multe „jafuri” de primari care vor fi aleşi sau realeşi. Traseismul dinspre „coruptul” PSD spre „angelicul” aşa-zis „partid al meu” a luat nişte proporţii observate până şi de vuvuzeaua Rareş Bogdan. În sate, marea bătălie

se dă pentru posturile de consilieri, care echivalează, în condiţiile marii secete de locuri de muncă, cu nişte salarii domneşti. Dar nici consilierii din Bucureşti sau din marile oraşe nu sunt mai breji.

Foarte probabil, pe lângă „partidul meu”, PNL, celălalt câştigător al alegerilor locale din 2020, la vreme de pandemie, va fi încă o dată absenteismul, cel mai mare partid din România. (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”. Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.