EVENIMENT
CARNAGIU pe șoselele din România. 24 de oameni și-au pierdut viața în accidente RUTIERE, în weekend
24 de morți și peste 3.500 de persoane asistate medical de echipajele SMURD într-un singur weekend, arată un bilanț al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În 17 cazuri a fost nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.
În acest sfârșit de săptămână, pompierii au gestionat nu mai puțin de 4.347 de intervenții în situații de urgență, potrivit IGSU.
Majoritatea dintre acestea a constat în asistență medicală de urgență, echipajele SMURD acționând pentru acordarea măsurilor de prim ajutor pentru 3.569 de persoane aflate în dificultate.
În afara acestor situații, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 343 de incendii, precum și în alte 496 de intervenții, în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocare persoane sau animale sau distrugere de muniție neexplodată.
Morți pe șosele
Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină, în acest weekend, în 17 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
În ciuda eforturilor salvatorilor, 24 de persoane și-au pierdut viața în ultimele 3 zile, arată reprezentanții IGSU.
Astfel, vineri, 23 iulie, 9 persoane au murit în județele Argeș-1, Iași-1, Neamț-1, Olt-1 și Sibiu-5.
Sâmbătă, 24 iulie, 5 persoane au murit în accidente rutiere în județele Brașov -3 și Covasna-2.
Duminică, 25 iulie, 10 persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere în județele Bacău -7, Bihor – 2 și Sibiu -1.
Accident cu 4 morți în Sibiu
Una dintre misiunile complete a avut loc vineri, în județul Sibiu, pompierii fiind solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme și un autotren, la ieșire din oraș.
La locul evenimentului au fost alocate 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de stingere, 1 terapie intensivă mobilă și 1 echipaj SMURD.
În urma acestui accident 4 persoane și-au pierdut viața, din cauza impactului puternic și a leziunilor suferite.
Planul Roșu activat – accident cu 12 victime
Un alt accident soldat cu multe victime a avut loc duminică în județul Bacău, pompierii fiind solicitați să intervină, în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și un microbuz, pe DN 2, pe raza localității Răcăciuni.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că în accident au fost implicate 12 persoane.
Având în vedere numărul mare de victime, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. În ciuda eforturilor depuse de salvatori, 7 persoane și-au pierdut viața, din cauza leziunilor suferite, generate de impactul puternic, iar alte 5 persoane au fost transportate la spital.
7 victime, doi morți în Bihor
Tot în cursul zilei de duminică, o altă misiune soldată cu pierderi de vieți omenești a avut loc în județul Bihor, unde echipajele de intervenție au fost solicitate să intervină la un accident produs pe DN 19, pe raza localității Biharia, între 2 autoturisme.
În urma evenimentului rutier au rezultat 7 victime, 2 dintre acestea și-au pierdut viața, celelalte fiind transportate la spital, după acordarea măsurilor de prim ajutor.
România, pe primul loc în UE la numărul de accidente rutiere mortale
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că România se află în topul clasamentului european la numărul persoanelor decedate în accidente rutiere.
„România se află în topul clasamentului european la numărul de persoane decedate în accidente rutiere. Raportându-ne la anul 2019, pentru că anul 2020 a fost un an atipic, pe care nu putem să îl luăm ca an de referinţă în ceea ce priveşte accidentele rutiere grave pe drumurile publice, am avut, spre exemplu, 8.125 de răniţi grav.
Dacă ne raportăm numai la semestrul I din 2021, avem 1.667. Pe şase luni de zile, numărul accidentelor grave, al persoanelor decedate şi al răniţilor grav a scăzut, în raport cu anul 2019”, a declarat Bode, referindu-se la ce s-a întâmplat în weekendul trecut.
Cauzele tragediilor de pe șosele
Ministrul Afacerilor Interne a precizat că au fost identificate cinci cauze principale generatoare de accidente rutiere.
„Pe primul loc se află indisciplina pietonilor, pe locul doi viteza, trei – indisciplina bicicliştilor, patru – neacordarea priorităţii de trecere la pietoni, cinci – neacordarea priorităţii de trecere a vehiculelor”, a spus Lucian Bode.
În 2019, pentru combatarea primelor cinci cauze generatoare de accidente rutiere grave au fost aplicate 929.666 de sancţiuni contravenţionale.
„Practic, 48% din totalul sancţiunilor contravenţionale aplicate la nivel naţional pentru nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice s-au aplicat în legătură cu cele cinci cauze generatoare de accidente grave.
La fel s-a întâmplat şi în primul semestru al anului 2021. Pentru combatarea primelor cinci cauze generatoare de accidente rutiere grave am aplicat 409 sancţiuni”, a spus Lucian Bode.
Sursa: IGSU, Agerpres
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






