Connect with us

EVENIMENT

„Care-i Fruntea? Ardeal, Maramureș sau Moldova?”. Spectacol caritabil de folclor, organizat de studenții de la Turism

Publicat


Cluj-Napoca va găzdui o seară de poveste pe 14 decembrie, când tradițiile românești vor prinde viață în cadrul spectacolului caritabil „Care-i Fruntea?”. Evenimentul, organizat de Organizația Studenților pentru Turismul Românesc (OST), promite o competiție plină de culoare între Ardeal, Maramureș și Moldova, toate unite de un scop comun: sprijinirea copiilor din Pata Rât.

Pe 14 decembrie, de la ora 18, Aula „Victor Jinga” din cadrul FSEGA va găzdui o nouă ediție a spectacolului caritabil „Care-i Fruntea?”, un eveniment dedicat promovării tradițiilor românești, cu scopul sprijinirii unei cauze nobile.

Competiție cu un scop caritabil

Într-o competiție plină de culoare, cele trei regiuni vor încerca să impresioneze publicul cu cele mai autentice dansuri, cântece și obiceiuri tradiționale. Artiști talentați vor aduce pe scenă farmecul folclorului românesc, într-o seară care promite să fie plină de emoție și voie bună.

„Organizăm un spectacol caritabil înainte de Crăciun, are loc la FSEGA în 14 decembrie de la ora 18, iar intrarea e liberă. Voluntarii noștri se împart în trei echipe: Ardeal, Maramureș și Moldova și trebuie să realizeze un dans popular, o colindă și o scenetă bazată pe tradiții din acea zonă a țării. O echipă va câștiga titlu, iar toți banii care se strâng vor fi donați unui caz social. Anul acesta, ajutăm familiile din Pata Rât. După fiecare moment al echipei,va avea loc un moment de licitație cu coșuri cu produse tradiționale pentru fiecare zonă”, a declarat pentru Cluj24 Diana Mureșan, reprezentant al Organizației Studenților pentru Turismul Românesc.

Fondurile vor sprijini copiii de la Pata Rât

Toate fondurile strânse vor fi direcționate către Asociația Absolut, care sprijină copiii din Pata Rât, o comunitate marginalizată din Cluj-Napoca. Donațiile vor contribui la oferirea unui viitor mai bun acestor copii.

În cadrul evenimentului, vor avea loc licitații speciale, momente artistice inedite, inspirate din tradițiile românești, colinde emoționante și dansuri tradiționale.

Intrarea este liberă, iar fiecare donație va face diferența în viața copiilor din Pata Rât.

Cei care doresc să se implice, dar nu pot ajunge la eveniment, pot face donații în cont:

  • IBAN: RO37BTRLRONCRT0612498604
  • Specificatii: DonaţieCF2024
  • Nume: Isabella Hampel (Preşedinte, Organizaţia Studenţilor pentru Turismul Românesc)




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate