Connect with us

Clujul de altă dată

Când viaţa era pe cartelă, la coadă. Pâinea, zahărul, carnea şi alte alimente şi bunuri se cumpărau doar cu tichete. Pentru încălcarea legii, trimiterea în lagăr

Publicat


Poate că mulţi îşi mai amintesc de vremea anilor 1980, când trebuia să stai la cozi interminabile pentru pâinea cea de toate zilele. Pâine care era raţionalizată, cu porţia, o jumătate pe zi. La fel cum erau şi celelalte alimente de bază. Zahăr, carne, făină. Ba erau cu porţia şi produsele industriale, hainele, frigiderele, televizoarele etc. Dar raţionalizarea n-a fost numai în anii 1980.

Cantităţi şi date bine delimitate

Primele raţionalizări în România au fost începând cu sfârşitul anilor 1940, după venirea comuniştilor. Mai intense au fost în anii 1950. Unul dintre aceste tipuri de cartele de la sfârşitul anilor 1940 (în imagini) era eliberat nominal de către Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Subsecretariatul de stat al aprovizionării. „Risipa unora micşorează raţiile tuturor”, era avertismentul mobilizator scris de zeci de ori pe jumătate dintre paginile carnetului de circa 50 de pagini. Cartela era pentru mălai, diverse, carne şi pâine.

 

Cartelă de pâine, 1950 (arhiva www.cluj24.ro)

„Cartela este personală şi nu poate fi transmisă sub nici o formă. Distribuirea alimentelor pe baza acestei cartele se va face la data şi în cantităţile prevăzute prin comunicatele, deciziunile sau ordonanţele oficiale. Bonul respectiv se va preda comerciantului numai contra eliberării articolului raţionat”, se arată la „Instrucţiuni”.

Cartelă 1949, de pâine, diverse, zahăr, mălai, carne (arhiva www.cluj24.ro)

Dar nici măcar aşa, cu porţia, bunurile nu erau pentru toţi şi nici oricând. Implicit, nici cartelele. „Au dreptul la cartelă numai locuitorii cu domiciliul stabil în municipii, comune urbane şi suburbanele lor. Persoanele ce se stabilesc într-o comună urbană, venind din altă comună urbană sau rurală, vor obţine cartela după 15 zile dela sosire”, se menţiona în aceleaşi „Instrucţiuni”.

Cartelă 1949, de pâine, diverse, zahăr, mălai, carne (arhiva www.cluj24.ro)

Trimiterea în lagăr pentru fraude cu cartele

Cu cartelele nu te puteai juca. Dacă încălcai regulile, puteai să ajungi în lagăr. „Cei care întrebuinţează cartele furat, găsite, rămase dela decedaţi sau obţinute în mod fraudulos vor pierde dreptul la cartelă timp de 6 luni şi vor fi sancţionaţi conform legii sabotajului, cu trimiterea în lagăr”, era avertismentul din „Instrucţiuni”.

Cartelă de îmbrăcăminte, 1948-1949 (arhiva www.cluj24.ro)

În aceeaşi perioadă a sfârşitului anilor 1940 erau, de exemplu, cartele şi pentru îmbrăcăminte (în imagini). Cartelele erau ştampilate şi semnate de organele emitente şi prevedeau produsele pe care puteai să le cumperi. „Ţesăturile de bumbac se distribuie în două tranşe, jumătate până la 31 septembrie 1948 şi jumătate până la 31 martie 1949”, se preciza în una dintre respectivele cartele.

Controlul populaţiei din oraşe

Unul dintre motivele pentru care s-au raţionalizat alimentele şi produsele diverse a fost, în anii 1950, controlul populaţiei din oraşe, care începuse să crească prin migrarea tinerilor de la ţară.

Cartelă de produse industriale, 1952 (arhiva www.cluj24.ro)

Ulterior, situaţia s-a mai ameliorat şi perioada 1965-1971 a fost denumita, ulterior, „mica perioada liberală din comunismul romanesc”. A fost una de relativă prosperitate, comparative cu perioada anterioară, dar mai ales cu cea ulterioară.

Primele semne ale crizei alimentare din Romania comunistă au aparut la sfârşitul anilor 1970. Atunci a început plata creditelor externe contractate de Nicolae Ceauşescu. Pentru achitarea creditelor a început creşterea exporturilor de materii prime şi produse agricole şi alimentare. Efectul a fost continua degradare a nivelului de trai şi raţionalizarea multor produse, în special a celor alimentare. Raţionalizările temporare ale uleiului şi a zahărului din perioada 1978-1979 au fost preambulul tragediei alimentare din anii 1980. Alimentele de baza -pâinea, laptele, carnea- aproape disparuseră din magazine. În apartamante nu mai era caldură iarna. S-au introdus raţii la benzină. Se circula alternativ, când maşinile cu numere cu soţ, când cele fără soţ. În magazinele alimentare se puteau găsi numai compoturi şi conserve de legume, picioare de porc denumite „adidaşi” şi creveţi vietnamezi.

Pentru a putea să cumperi pâine, lactate sau carne trebuia să stai la cozi interminabile. Uneori, o noapte întreagă. Iar produsele din export, precum portocalele sau bananele, erau rarităţi. La fel cum era, de exemplu, şi cafeaua, care se găsea doar “în amestec” cu năut şi ovăz, aşa-numitul “nechezol”, în rândul populaţiei. Cafeaua era doar 20%. Iar nechezol, de la a necheza, vine de la faptul că oamenii ironizau că beau ceea ce consumau şi caii.

Specula se pedepsea aspru, cu închisoare

În acelaşi timp, au fost dispuse raţionalizări cam la toate bunurile. Gazul şi curentul electric erau sistate zilnic, căldura trebuia să fie doar la 16 grade în case.

Cartelă de zahăr, 1962 (arhiva www.cluj24.ro)

Iar dacă făceai cumva provizii de alimente, erai acuzat de speculă.

”Constituie infracţiune de speculă şi se pedepseşte potrivit prevederilor Codului Penal cu închisoare de la 6 luni la 5 ani cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste, în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de o lună, de ulei, zahăr, făină, mălai, orez, cafea, precum şi de alte produse alimentare a căror stocare afectează interesele celorlalţi cumpărători şi buna aprovizionare a populaţiei”, prevedea Decretul Consiliului de Stat 306/1981.

Pedepsea se referea şi la ţăranii care cumpărau pâine de la oraş. Şi nu scăpau de pedepse nici vânzătorii care vindeau mai mult decât prevedea raţia.

*imagini din arhiva www.cluj24.ro

(M. Avram)

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. dragan elena

    septembrie 7, 2020 la 2:50 pm

    si nimeni nu a murit de foame si pt tot ce sateai la coada merita era mincare gustoasa si sanatoasa in paralele cu cartela se costruia Transfagarasanul Vidraru Portile de fier cite o fabrica in fiecare oras sa nu plece oameni prea departe de casa la munca scoala era de ELITA Doctorii erau OAMENI NUMENI nu ne taia padurile nimeni nu ne polua apele nimeni nu ne lua pamintul atunci s-a construit Casa poporului in care stau napircile care au distrus tara Cind era mai bine atunci s-au acum ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Clujul de altă dată

DOCUMENTE INEDITE. România, plecată după graniţe la Paris. Clujeanul Al. Vaida Voevod şi Ionel Brătianu

Publicat

În urmă cu exact 102 ani începea la Paris Conferinţa de pace care a urmat Primului Război Mondial. În urma conferinţei, România a primit noile granite. Delegaţia României la Paris a fost formată din Ion IC Brătianu, Alexandru Vaida Voevod, Victor Antonescu şi Constantin Angelescu. Primul a fost şeful delegaţiei, în calitate de prim ministru. Iar Alexandru Vaida Voevod a încheiat misiunea României la Paris. Tot în calitate de premier, după demisia lui Ionel Brătianu, pe 12 septembrie 1919.

Pace, pace…

Conferința de Pace de la Paris, începută pe 18 ianuarie 1919, a avut ca obiectiv stabilirea noii configurații politico-teritoriale. Au participat 27 de state. România s-a prezentat cu o serie de revendicări care au urmărit, în principal, consacrarea actelor de unire din anul 1918. Dar şi eliminarea tuturor consecințelor războiului, determinate de ocuparea unei părți importante a teritoriului național de către inamic.

*în imagine, Ionel Brătianu, alături de ceilalţi membri ai delegaţiilor participante la Tratatul de la Paris, într-o prezentare din revista L Illustration din 10 mai 1919 (arhiva Cluj24). Brătianu este prezentat în imagine la poziţia 25. Ion IC Brătianu i-a cedat locul, în acelaşi an 1919, lui Alexandru Vaida-Voevod. Atât în fruntea delegaţiei române de la Paris, cât şi ca şef al guvernului

 

Pe 19 ianuarie/1 februarie 1919 șeful delegației române, Ionel Brătianu, a prezentat memoriul „România în fața Conferinței de la Paris. Revendicările sale teritoriale” în care a făcut un larg expozeu asupra conduitei țării în război și a împrejurărilor în care s-a încheiat pacea separată cu Puterile Centrale. Premierul a cerut recunoașterea internațională a actelor de unire din anul 1918, exprimate în hotărârile de la Chişinău, Alba Iulia şi Cermăuţi.

*în imagine, un document semnat la Conferinţa de la Paris (arhiva Cluj24) de Alexandru Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Gheorghe Crişan, Mihai Şerban, Adrian Otoiu şi Ioan Vulcu. Primii patru, alături de Traian Vuia, Ion Pillat şi V. Niţescu au intrat, în 1919, în loja masonică „Ernest Renan”. În noua lor calitate au putut trata mai lesne cu delegaţii marilor puteri prezente, formate şi ele preponderant din masoni. Iar acest lucru, alături de demersurile Reginei Maria, a avut o importanţă determinantă pentru graniţele României

Delegația română condusă de Ion I. C. Brătianu nu a avut o atmosferă foarte favorabilă. Premierul a adoptat o atitudine intransigentă în ceea ce privește recunoașterea integrală a Tratatului din 4-17 august 1916, prin care Banatul urma să revină în întregime României. Au existat divergențe privind minoritățile, România neacceptând controlul internaţional. De altfel, la 2 iulie 1919, Ionel Brătianu a părăsit lucrările Conferinței. Pe 30 noiembrie se constituie un guvern parlamentar sub președinția lui Alexandru Vaida-Voevod.

Tratatul de la Trianon

Cu ocazia Conferinţei de la Paris a fost semnat şi Tratatul de la Trianon, pe 4 iunie 1920, între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte, pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.

*în imagine, prima hartă a României Mari (arhiva Cluj24). Este realizată de generalul Constantin Teodorescu, cartograful Armatei Românie, pe 15 februarie 1919, la două luni de la Marea Unire. Graniţă vestică este haşurată şi stabilită ulterior, la Tratatul de la Paris

Semnatarii din partea României au fost Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu. Pentru graniţa de vest, România îi datorează mult lui Emmanuel de Martonne şi în special unui geograf francez prea puţin cunoscut, Robert Ficheux, care a bătut la pas toate localităţile de graniţă.

În Tratatul de la Trianon, textul articolului 45 stipulează: “Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a și recunoscute, prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România”.

*Ion I.C. Brătianu (20 august 1864, 24 noiembrie 1927) a jucat un rol determinant în Marea Unire din 1918, a fost de cinci ori premier, mai mult decât oricine, de trei ori ministru de interne, de două ori ministrul apărării naționale, de două ori ministru al afacerilor externe, preşedinte al Partidului Național Liberal. Unul dintre cei trei băieţi ai lui Ion C. Brătianu.

*Alexandru Vaida-Voevod (27 februarie 1872, Bobâlna, 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, unul dintre liderii Partidului Național Român din Transilvania şi Partidului Național Țărănesc, de trei ori premier, inclusiv în timpul negocierilor de pace de la Paris, când s-au stabilit graniţele României.

(MaAv)

 

 

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO. Esenţă democratică de Cluj. Voi lupta până la ultima picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine

Publicat

Probabil, una dintre cele mai democratice gândiri ale vreunui clujean. Lui îi aparţine celebra frază: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!“. Ion Raţiu. De la moartea sa se împlinesc 21 de ani. În imagine este o dedicaţie de-a sa din 1994, pe o carte despre înaintaşul său Ioan Raţiu (arhiva Cluj24).

Familie de viţă nobilă

*Ion Rațiu (6 iunie 1917, Turda, 17 ianuarie 2000, Londra) a fost un reprezentant al Partidului Național Țărănesc (devenit ulterior PNȚCD). Este descendent al Familiei Rațiu de Nagylak (Noșlac), din Turda. Familie atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Gabriel Bethlen.

În 1940 a fost numit consilier la Legația României de la Londra. Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit. Acolo a înființat și finanțat Fundația Rațiu. Şi a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

În ianuarie 1990 a ajutat la refacerea PNŢ alături de Corneliu Coposu. A devenit vicepreședinte al PNȚCD. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din 1990, dar a obținut doar 4,29 % din voturi și s-a plasat pe locul 3.

*Înaintaşul său, Dr. Ioan Rațiu (19 august 1828, 4 decembrie 1902), a fost om politic transilvănean, avocat, unul din întemeietorii Partidului Național Român din Transilvania, al cărui președinte a fost în 1892-1902.

A fost unul din principalii autori ai Memorandumului adresat pe 28 mai 1892 împăratului Francisc Iosif I în numele națiunii române din Transilvania. (MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO. Povestea dureroasă a “Luceafărului”. Mihai Eminescu şi Veronica Micle, o iubire ucigaşă. Cei doi au fost prin Cluj

Publicat

S-au iubit, dar pe pământ i-a despărţit viaţa. Veronica Micle şi Mihai Eminescu s-au născut şi au murit în acelaşi an. Ea s-a otrăvit după 50 de zile după moartea lui. Au vrut să se căsătorească de două ori. S-au minţit, s-au înşelat, s-au detestat, dar n-a putut unul fără altul. Iar din iubirea şi din durerea lor s-a născut “Luceafărul”. Deşi Mihai Eminescu voia să renunţe la scris pentru Veronica. Secretul a fost ţinut 42 ani. Şi încă un amănunt: şi Veronica, şi Mihai Eminescu au văzut Clujul. Dar în ani diferiţi. Ea, la 14 ani, în 1864, când s-a măritat la Cluj. Iar el, la 16 ani, în 1866, în drumul dintre Cernăuţi şi Blaj. Încă nu se cunoşteau…

Veronica a murit pe 3 august şi ironia sorţii face ca într-o zi de 4 august să fi murit şi fostul ei soţ, Ştefan Micle, cu care s-a căsătorit, într-o zi de 7 august, în Biserica Bob din Cluj.

În revista Familia din martie-aprilie 1937 (în imagini, arhiva Cluj24), Ion Al. Brătescu-Voineşti face o mărturisire pe care a ţinut-o secretă 42 de ani. În 1898, el avusese o discuţie cu Titu Maiorescu, în care acesta din urmă dezvăluia faptul că, din dragoste pentru Veronica, Eminescu voia să renunţe la scris. Şi că din durerea pricinuită de faptul că Veronica avusese o aventură cu IL Caragiale s-a născut “Luceafărul”.

Veronica, prietena multora

Titu Maiorescu către Ion Al. Brătescu Voineşti, despre Eminescu: “Dumneata, ca toţi cei din generaţia dumitale, nu-l cunoşti îndeajuns şi nu-ţi poţi da seama de genialitatea lui; dumneata nu-l cunoşti decât ca poet. (…) Mai târziu (…) aveţi să vă daţi seam ace vastă minte avea, constatând că nu există problemă a neamului nostrum care să nu-l fi preocupat ţi asupra căreia să nu se fi pronunţat cu desfăvârşită competenţă şi claritate. A! ce şubrezi suntem, dacă o astfel de minte… Luceafărul a răsărit din noaptea unei mari dureri. Am să-ţi fac o mărturisire, dar şi o rugăminte: păstreaz-o pentru mult mai târziu.

Între Eminescu şi mine exista o legătură ca aceasta care ne uneşte pe noi doi, ba poate şi mai strânsă. Cu timpul, ne ajunseseră ca o rudă apropiată şi dragă, căreia îi era uşa deschisă la orice oră. De câtăva vreme însă, vizitele lui se răreau şi în curând începu să să lipsească şi de la adunările noastre literare. Am aflat degrabă pricina acestei schimbări; era legătura cu Veronica Micle, legătură care pe zi ce trecea ameninţa să-l înstrăineze cu totul de cercul “Junimei”. (…)

Poţi deci înţelege cât mă îngrijora şi mă durea faptul că-l vedeam în fiecare zi mai învălui în mrejele unei femei ca Veronoca Micle. Cunoşteam bine reputaţia de care se bucura. Ştiam că fusese… prietena multora, între cari şi a lui Caragiale. Mi-o mărturisise chiar el”.

Replica lui Eminescu: “Canalia!”

Dialogul dintre Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu:

Maiorescu: În ce mreje ai fost prins, de n-ai dat atâta vreme semen de viaţă?

Eminescu: Domnule Maiorescu, situaţia e mult mai serioasă decât credeţi. Nu mai pot continua viaţa pe care am dus-o până acum… Vreau să-i pun capăt… Vreau să mă căsătoresc.

Maiorescu: Cu cine?

Eminescu: Cu Veronica Micle. (…) Voi munci pentru amândoi. Voi munci şi la nevoie vom munci amândoi.

Maiorescu: Şi atunci poezia?

Eminescu: Mă las de poezii. Poate ar fi fost mai bine pentru mine dacă n-aş fi scris nici un rând de poezie!

Maiorescu: Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfâşierea pe care ştiu că o să ţi-o pricinuiesc, dar aceea pe care ţi-ai ales-o drept tovarăşă de viaţă nu merită această cinste… N-o merită. Înainte de dumneata a fost… prietena multora, a fost şi a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el…

Eminescu: Canalia!

Scene de gelozie, rupturi

Maiorescu către Ion Al. Brătescu Voineşti despre continuarea dialogului cu Eminescu: S-a sculat şi a plecat. Multă vreme nu l-am mai văzut. Luceafărul n-a apărut în Convorbiri, ci într-o publicaţie din Viena, de unde apoi a fost reprodus în Convorbiri. S-a jenat să mi-o trimeată mie? Căci, oricât de splendidă era haina în care îmbrăcase prozaicele mele cuvinte prin care încercasem să-l conving, ştia c-o să le recunosc. (…) Ce s-a întâmplat în urma plecării lui atunci de la mine, nu ştiu. Probabil scene, ruptură. Încercări de recucerire din partea ei: “Cobori în jos luceafăr blând/ Alunecând pe-o rază…”.

Revoltă, indignare, rezistenţă din partea lui: “El tremura ca alte dăţi/ În codri şi pe dealuri/ Călăuzind singurătăţi/ De mişcătoare valuri/ Dar nu mai cade ca-n trecut/ În mări, din tot înaltul:/ -Ce-ţi pasă ţie, chip de lut/ Dac-oi fi eu sau altul?”…  Da, ai dreptate, dintr-o mare durere a răsărit Luceafărul… Şi totuşi Eminescu, mai târziu, a recăzut “ca-n trecut în mări, din tot înaltul”: s-a împăcat cu Veronica Micle.

Veronica s-a măritat la 14 ani cu Ştefan Micle din Feleacu

Se pare că prima vizită –poate şi ultima- în Cluj a Veronicăi Micle, pe atunci Ana Câmpeanu, a fost când s-a măritat. La 14 ani, în 1864. Soţul ei devenea Ştefan Micle, profesor universitar, din Feleacu, care avea 47 de ani.

“Veronica Micle se pare că n-a stat în Cluj, dar se pare că a stat în Feleacu. Atunci când s-a măritat, câteva zile. Ştefan Micle era din Feleacu şi Biserica Bob din Cluj era singura biserică catolică din zonă. În Feleacu era o biserică, dar nu era de confesiune greco-catolică. Deşi Veronica Micle nu era greco-catolică, din câte ştiu. Dar în Feleacu n-au stat mult, doar pentru nuntă, pentru că el era deja profesor la Iaşi, chiar primul rector, parcă, al universităţii de acolo. Ea s-a măritat la 14 ani, dar atunci erai femeie de măritat la 14 ani.

Se pare că şi Mihai Eminescu a fost în tranzit prin Cluj, în drumul spre Blaj. La Cluj, la Liceul Piarist a studiat şi profesorul său Aron Pumnul”, spune istoricul clujean Vladimir Alexandru Bogosavlievici.

Se pare că, într-adevăr, în 1866, după moartea profesorului său Aron Pumnul, Mihai Eminescu renunţă la şcoală şi pleacă din Cernăuţi spre Blaj. Cu acea ocazie, în drumul său, se presupune că el ar fi trecut prin Cluj. Şi că ar fi şi înoptat la Cluj, într-o casă de pe actuala stradă a Bisericii Ortodoxe. Dar alte surse susţin că din Cernăuţi, el ar fi ajuns doar în localităţile clujene Dej şi Gherla. După care ar fi mers la Târgu Mureş şi de acolo la Blaj.

Despre ei

*Mihai Eminescu (Mihail Eminovici, 15 ianuarie 1850, 15 iunie 1889), poet, prozator și jurnalist, socotit cea mai importantă voce poetică din literatura română.

*Veronica Micle (Ana Câmpeanu, 22 aprilie 1850, 3 august 1889), poetă, a publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

*Ștefan Micle (25 septembrie 1817, 4 august 1879), pedagog și fizician, profesor şi rector universitar la Iași. Pe 7 august 1864 s-a căsătorit în Biserica Bob din Cluj cu Veronica Micle, care atunci avea 14 ani.

(MaAv)

Citește mai departe

ACTUALITATE

GALERIE FOTO. Iarnă de Cluj. Cele mai grele ierni din România. Zăpadă de 5 metri

Publicat

Ninsorile din ultima zi de la Cluj şi din România au invadat reţelele de socializare. Da, e scumpă la vedere zăpada. Am fost aproape la fel de uimiţi ca cei din Sahara, unde a nins, în urmă cu patru ani, pentru a doua oară, cică, în istorie. Dar dacă acum ninsorile şi gerurile sunt mai rare, nu cu mulţi ani în urmă, a fost şi prăpăd cauzat de frig şi de zăpadă.

-25 de grade Celsius, 5 metri de zăpadă

Cea mai grea iarnă care a lovit şi România, cel puţin din câte ştiu măsurătorile meteorologice, a fost în 1954.

Stratul de zăpadă a ajuns atunci la chiar cinci metri. Multe case au fost acoperite cu zăpadă, iar oamenii au fost nevoiţi să-şi sape tuneluri. A intervenit şi armata.

Viscolul şi zăpada au lovit în special partea sudică a ţării, inclusiv Bucureştiul. Era în februarie 1954. Vântul a bătut cu putere, a nins foarte mult, iar temperatura a coborât sub -25 de grade Celsius.

Chiar şi Marea Neagră a îngheţat, iar vapoarele din Portul Constanţa au fost acoperite cu gheaţă.

Temperaturi foarte scăzute s-au înregistrat în România şi în alţi ani. În 1911, la Tulcea, -25,4 grade Celsius. În 1929, la Constanţa şi Brăila, -25 de grade. Tot atunci, la Sulina, -25,6 grade, iar la Călăraşi, -24,7 grade Celsius. În 1954, la Cernavodă, -24,6 grade Celsius, iar la Hârşova, -23,6 grade.

 

Iarna clujeană cu circulaţia interzisă

Se pare că nordul ţării a fost mai puţin afectat atunci, în 1954. Dar Clujul, de exemplu, a cunoscut o iarnă grea în 1985/1986.

Ucu Bodiceanu, de la Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca, îşi aminteşte de iarna respectivă.

„Ştiu că în Bucureşti a fost nebunie în 1954. Dar în Cluj nu ştiu să fi fost aşa. Ştiu însă că prin 1985 a fost o iarnă mai grea la Cluj.

Dar parcă toate erau la fel. Însă îmi amintesc că în 1985 a fost un frig mare. De ce îmi aduc aminte de 1985?! Pentru că atunci s-a interzis circulaţia, nu mai era voie să circuli cu maşina proprietate personală.

Şi, de asemenea, s-a întrerupt postul local Radio Cluj”, a declarat Ucu Bodiceanu pentru Cluj24. (MaAv)

*în imagini, iarna din 1954, la Bucureşti şi Constanţa, şi ierni din Cluj-Tarniţa, din 1985, 1986 şi 1987

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate