Când legea se ascunde după ordonanțe

De la intrarea în vigoare a stării de urgență, bunul mers al lucrurilor a început să fie coercitat de reglementări și restricții care mai de care mai ciudate. Toate greu de digerat de către cetățenii obișnuiți cu o libertate pe care și-au dorit-o prea mult ca să renunțe la ea atât de ușor.

Legi restrictive existau și până acum, mai mult sau mai puțin respectate. Când erau încălcate, interveneau organele statului care puneau lucrurile la punct. Iată însă că, o dată cu apariția acestei stări de fapt, ceva pare că s-a schimbat și nu neapărat în bine. Furați de „peisajul” declarațiilor, organele de ordine și aici mă refer în special la Poliția rutieră, trec cu vederea micile contravenții care, până nu demult, făceau obiectul activității lor zilnice.

Dar să vorbim la concret. Vorbitul la telefon în timp ce conducem un autovehicul era una dintre contravențiile „vânate”, deși, trebuie să recunoaștem, nu cu foarte mare succes. De când cu pandemia, lumea are impresia că aceste mici „fărădelegi” au trecut pe planul 2, 3 sau cât o fi. Și din păcate așa și este. Deunăzi, o patrulă a oprit o șoferiță care vorbea la mobil dar nu pentru a o sancționa ci pentru, ați ghicit, a-i cere declarația. Conștientă că vorbitul la telefon la volan este cea mai mică problemă a ei, femeia nici măcar nu s-a mai sinchisit să-și oprească discuția cu interlocutorul. Și ca ea sunt mulți. Din ciclul „puțini am fost, mulți am rămas”.

O altă problemă. Profitând de drumurile libere, mulți șoferi calcă pedala mai mult decât permite legea, aceeași lege ignorată și în cazul prezentat anterior. Un minunat bolid, a cărui marcă nu are rost s-o menționez pentru că sigur o cunoașteți, rula duminică pe o arteră de regulă circulată, cu 100 la oră, cu toate că la orizont se vedea un echipaj al Poliției. Și, minune, este oprit. Alarmă falsă, nu era pentru viteză ci pentru mirobolanta declarație pe proprie răspundere. După două minute, bolidul pleca în scrâșnet de roți.

Și astea sunt doar câteva aspecte ale „rigorii” legii în aceste zile. Ce și-or și zis oamenii? Lasă-i, săracii, că și așa au destul de pătimit cu restricțiile ordonanțelor… Așa o fi, dar asta nu ne dă dreptul să minimalizăm importanța „abaterilor” așa zise nevinovate, ascunzându-ne în spatele unor ordonanțe care nu le anulează, ci pur și simplu le ignoră. Ordonanțe care continuă să vină, hârtii care continuă să fie completate într-o frenezie cu aspecte mistice, oameni care continuă să nu mai înțeleagă nimic…

Dar lasă c-or trece și astea și noi tot n-om învăța nimic. Va mai curge ceva apă pe Someș până a veni și la noi cineva ca să ne culeagă sparanghelul…

Un articol de Marius Aciu