Connect with us

EVENIMENT

Când începe și cât durează POSTUL Sfinților Petru și Pavel. Zilele cu dezlegare la pește, tradiții, superstiții

Publicat


petru si pavel alba24

Conform calendarului ortodox 2023, postul Sfinților Petru și Pavel va începe luni, 12 iunie. În acest an, postul se va ține timp de două săptămâni și jumătate. Mai este numit și Postul Sânpetrului, scrie Alba24.ro.

Durata acestui post variază de la an la an, în functie de data Sfintelor Paști. Comparativ, anul trecut postul a fost de 9 zile, iar în 2021 – de 7 zile.

Postul Sfinților Petru și Pavel este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel era numit în vechime Postul Cincizecimii, datorită darurilor Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli.

Durata Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Postul Sfinților Apostoli Petru si Pavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcție de data variabilă a Sfintelor Paști.

Acest post începe de regula în lunea după Duminica Tuturor Sfinților (în acest an, 11 iunie), prima duminică dupa Rusalii – Pogorârea Sfântului Duh.

Sfintele Paști se pot sărbători între 4 aprilie și 8 mai. Astfel, se poate întâmpla ca Duminica Tuturor Sfinților să fie dupa 29 iunie și Postul Sfinților Petru și Pavel să se desființeze. Așa s-a întâmplat în anii 1945 și 1956, când Învierea a fost prăznuita pe 6 mai. În cele două cazuri, Sfântul Sinod a hotărât să se țina trei zile dinaintea sărbătorii Sfinților Apostoli.

O situație similară a fost și în anul 1983, când Sfintele Paști au fost pe 8 mai, iar Postul  Sfinților Apostoli Petru și Pavel a fost numai de două zile, 27-28 iunie, scrie crestinortodox.ro.

Atunci când Învierea Domnului este prăznuită mai tarziu de 1 mai, nu mai rămân suficiente zile pentru post.

Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis ca Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel să aibă macar 7 zile chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțin de o săptămână.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel – zile cu dezlegare la pește, ulei și vin

Reguli generale: În Postul Sfinților Petru și Pavel, în zilele de luni, miercuri și vineri se consumă hrană fără ulei. Marți și joi este dezlegare la hrana gătită cu untdelemn. Sâmbăta și duminica se mănâncă pește.

Este dezlegare la pește și pe 24 iunie, când se sărbătorește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Dezlegare la pește este și luni, marți și joi, numai dacă în aceste zile este prăznuit un sfânt cu doxologie mare și cu cruce neagră în calendar. Când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin.

Dacă sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la pește, vin și ulei.

În perioada acestui post din 2023, sunt mai multe zile cu dezlegare la pește sau dezlegare la ulei și vin:

– Marți, 13 iunie – Sfânta Mucenică Achilina – dezlegare la ulei și vin
– Joi, 15 iunie – Sfântul Proroc Amos – dezlegare la ulei și vin
– Sâmbătă, 17 iunie – Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail – dezlegare la pește
– Duminică, 18 iunie – Duminica Sfinților romani. Sfinții Mucenici Leontie, Ipatie și Teodul – dezlegare la pește
– Luni, 19 iunie – Sfântul Apostol Iuda – dezlegare la pește
– Marți, 20 iunie – Sfântul Mucenic Metodie, Episcopul Patarelor – dezlegare la ulei și vin
– Joi, 22 iunie – Sfântul Grigorie Dascălul, Sfântul Mucenic Eusebie – dezlegare la ulei și vin
– Sâmbătă, 24 iunie – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – dezlegare la pește
– Duminică, 25 iunie – Sfânta Muceniță Fevronia – dezlegare la pește
– Marți, 27 iunie – Sfântul Cuvios Samson, primitor de străini – dezlegare la ulei și vin

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Primele mărturii

Primele mărturii despre Postul Apostolilor Petru şi Pavel le avem din secolul al IV-lea, în Constituţiile Apostolice. Mai târziu vom găsi informaţii despre acest post la Sfântul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului şi Leon cel Mare.

Acest post era ţinut la început numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşi.

În acest an, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ţine două săptămâni jumătate, în perioada 12-28 iunie.

Pe întreaga durată a acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile, anunță basilica.ro.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi joi, 29 iunie.

Postul Sfinților Petru și Pavel. Tradiţii şi obiceiuri

În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară. Aceasta marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.

Sânpetru este un personaj îndrăgit în povestirile şi în snoavele populare. În vremuri îndepărtate, când oamenii erau mai religioşi, Sânpetru de vară mergea pe pământ fie singur, fie însoţit de Dumnezeu, era îmbrăcat în straie ţărăneşti, fiind preocupat ca orice gospodar de creşterea vitelor şi, mai ales de pescuit.

Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat porţile şi cheile Raiului, spune tradiţia.

Acolo fiind stăpân peste cămările cereşti, Sfântul Petre hrăneşte animalele sălbatice, mai ales lupii, dar fierbe şi grindina, care se topeşte în bucăţele mici şi nu mai este atât de periculoasă.

Sfinții Petru și Pavel: Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă
În tradiţia populară, până în această zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor.

Nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste aruri şi la anul.

După ce am dăruit aceste ofrande, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şimiere, după masa de prânz, apoi ne punem o dorinţă.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Timp redus de așteptare la predarea sacilor cu buletine de vot și procese verbale, la Cluj, la alegeri. Un nou circuit

Publicat

De

vot

Timpul de așteptare la predarea sacilor cu buletinele de vot și a proceselor verbale de la secțiile de votare după încheierea turului 2 al alegerilor prezidențiale de duminică s-a redus semnificativ la Cluj, astfel că președinții și locțiitorii care au ajuns după ora 21,30 la Cluj Arena nu au stat la coadă și nu au pierdut timp.

Asta după ce Prefectura Cluj a schimbat procedurile și circuitele de predare care vor fi aplicate, de aici înainte, la toate alegerile care vor fi organizate în județ.

”În timpul turului 2 al alegerilor prezidențiale, Instituția Prefectului- Județul Cluj a avut un rol esențial în gestionarea procesului electoral, asigurând buna desfășurare a votului.

În contextul alegerilor prezidențiale, trecerea de la primul la al doilea tur de scrutin implică adesea ajustări și îmbunătățiri în gestionarea procesului electoral.

Astfel, am realizat o analiză a datelor din primul tur pentru a anticipa potențialele secții cu aflux mare de alegători și pentru a suplimenta buletinele de vot la cerere. Totodată, președinții și locțiitorii din secțiile de votare au fost pregătiți suplimentar între cele două tururi, pentru a îmbunătăți procesul de votare.

Circuit schimbat

Față de primul tur de scrutin, am schimbat circuitul de preluare de la președinții și locțiitorii de secții a proceselor verbale, a materialelor electorale și a aparaturii STS, în sensul în care am creat mai multe echipe de preluare și am dispersat activitățile și în alte zone ale Cluj Arena, respectiv etajul 1, pentru a decongestiona cât mai mult activitatea și pentru a preîntâmpina eventuale cozi și blocaje care pot genera stări de nervozitate.
Reducerea timpilor de așteptare minimizează oboseala și stresul reprezentanților secțiilor de votare, ceea ce poate reduce inclusiv riscul de erori. De asemenea, holurile de la parterul Cluj Arena au fost amenajate ca spații de așteptare, cu peste 250 de scaune.
Ca și timpi, primul președinte de secție a sosit la Cluj Arena la ora 09:45 iar la ora 01:00, predarea materialelor a fost completă în toate secțiile, cu o singură excepție a unei secții din Cluj-Napoca unde au realizat operațiunea la Cluj Arena abia la ora 02:00. Cu alte cuvinte, procesul a fost unul extrem de fluid și eficient”, a declarat pentru Cluj24 prefectul Maria Forna.

Buletine de vot epuizate la secții

Potrivit acesteia, principalele provocări întâmpinate duminică, 18 mai, au fost cele legate de buletinele de vot și autocolante epuizate.

Astfel, în 56 de secții de vot de la nivelul județului Cluj, numărul de buletine de vot a fost insuficient, necesitând intervenția rapidă pentru suplimentarea acestora, distribuirea fiind coordonată de Prefectură pentru a asigura continuitatea procesului de votare.

În primul tur numărul acestor solicitări s-a ridicat la 27.

O altă problemă a fost a secțiilor cu volum mare de alegători.

”Având în vedere numărul mare de cetățeni care și-au exprimat votul în cele 674 secții de la nivelul județului, respectiv 429036, anumite secții de votare au înregistrat un aflux mare de alegători, ceea ce a dus la formarea de cozi și la timpi de așteptare mai lungi.

Cu toate acestea, toate secțiile de votare s-au închis la ora 21, toți cetățenii prezenți putând să exercite dreptul la vot. Totodată, este important de subliniat faptul că, la nivelul secțiilor, activitatea s-a desfășurat pașnic, nefiind situații conflictuale sau de altă natură.

Votanți mulți pe liste suplimentare și cu urna mobilă

De asemenea, la nivelul județului am avut 100.638 cetățeni care au votat duminică pe liste suplimentare, comparativ cu 77.240. La nivelul județului Cluj au fost 56.997 persoane care au votat pe liste suplimentare în turul 2, comparativ cu 42.409 în turul 1.
În ceea ce privește urna mobilă, în turul 1 au fost 2693 solicitări pentru urna mobilă iar în turul 2 au fost 4167”, a precizat Maria Forna.

Prefectul Clujului a precizat că a primit reacții pozitive din partea multor președinți de secții de votare pentru buna desfășurare a scrutinului.

Mulțumiri după alegeri

Aceasta a mulțumit instituțiilor și entităților care au contribuit la organizarea și desfășurarea alegerilor prezidențiale la nivelul județului Cluj și a spus că aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără o organizare foarte bună și fără coordonarea eficientă între membrii echipei.

”Mulțumesc tuturor colegilor din Instituția Prefectului- Județul Cluj, membrilor Biroului Electoral Județean, Autorității Electorale Permanente Cluj, Serviciului de Telecomunicații Speciale Cluj, Direcției Regionale de Statistică Cluj, și instituțiilor membre ale Comisiei Tehnice Județene pentru implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă.
Mulțumiri adresez forțelor Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj pentru asigurarea unui climat de siguranță și ordine publică pe întreg parcursul procesului electoral.
De asemenea, adresez mulțumiri Consiliului Județean Cluj, Primăriei municipiului Cluj-Napoca, Cluj Arena, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” Cluj, primarilor, viceprimarilor și personalului din aparatul tehnic auxiliar al administrațiilor locale pentru contribuția esențială adusă organizării alegerilor la nivel local.

De asemenea, le mulțumesc tuturor președinților, locțiitorilor, reprezentanților partidelor, observatorilor, care au fost prezenți în cele 674 secții de votare, pentru efortul și munca depusă în asigurarea unui proces electoral corect și eficient pentru cei 429.036 cetățeni care și-au exprimat votul la nivelul județului Cluj,

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Alin Tișe, la podcastul Cluj24: Mulți n-au câștigat nicio competiție electorală, dar dau sfaturi și conduc partidul

Publicat

Alin

Într-o declarație tranșantă, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, vicepreședinte PNL, a afirmat că nu își mai dorește nicio funcție din partea partidului și că nu mai este interesat de jocurile interne din PNL. Prezent la podcastul Contraste de pe Cluj24, Tișe a spus răspicat că realizările sale nu se bazează pe susținerea partidului, ci pe munca personală și votul direct al oamenilor.

„Eu sunt realizat profesional. Nu am intrat în politică pentru funcții sau pentru contracte. Nu am nevoie de partid să-mi dea un loc de muncă”, a spus Alin Tișe.

Acesta  s-a distanțat ferm de logica dependenței de partid, criticând modul în care politicieni fără rezultate personale ajung în funcții importante doar pentru că sunt obedienți: „Mulți n-au câștigat nicio competiție electorală, dar dau sfaturi și conduc partidul. Mie nu-mi pot da sfaturi, pentru că eu am legitimitate reală, directă, prin vot”.

Mai mult, Tișe a sugerat că nu își mai dorește niciun viitor politic condiționat de decizii de la centru, spunând că nu mai așteaptă validare din partea conducerii PNL.

„Orice ar fi, eu gândesc cu mintea mea. Nu vreau nimic de la partid. Nu mai am ce să primesc”, a mai spus șeful CJ Cluj.

Citește mai departe

Uncategorized

VIDEO. Călătorie spre capătul lumii: expoziția „Visul primei nopți polare” despre Racoviță aduce aventura Antarcticii la Cluj

Publicat

De

Racoviță

O aventură spectaculoasă din inima Antarcticii a ajuns în centrul Clujului. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei găzduiește una dintre cele mai impresionante expoziții ale anului: „Visul primei nopți polare – Belgica – expediția antarctică 1897–1899”, o incursiune vizuală și emoțională în prima expediție științifică la Polul Sud, din care a făcut parte și savantul român Emil Racoviță.

Deschisă publicului până în 30 septembrie 2025, expoziția aduce laolaltă piese rare, fotografii de epocă, obiecte personale ale lui Racoviță, filme documentare și instalații multimedia care recreează atmosfera unică a unei lumi înghețate, unde știința și curajul s-au împletit în lupta cu necunoscutul.

Printre obiectele expuse se numără microscopul și lupa comandate special pentru laboratorul de pe vasul Belgica, costumul de explorator polar al lui Emil Racoviță, lăzi de expediție, scrisori și registre ale navei, aparate de fotografiat și schiurile personale ale lui Racoviță, primele fotografii realizate dincolo de Cercul Polar de Sud la sfârșitul anilor 1800 și scrisori și dedicații primite de la Roald Amundsen, tânărul locotenent secund îmbarcat pe Belgica, care avea să devină un renumit explorator polar.

Institut de Speologie la Cluj

Pentru Cluj-Napoca, această expoziție are o încărcătură simbolică puternică: orașul este locul unde Emil Racoviță a fondat primul institut de speologie din lume – astăzi, Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române. Astfel, traseul expoziției continuă firesc în orașul care păstrează o parte esențială din moștenirea savantului.

Evenimentul de deschidere i-a avut în prim-plan pe dr. Felix Marcu, managerul muzeului, curatoarea dr. Oana Paula Popa, cercetătorul dr. Traian Brad și invitatul special Alexandru N. Stermin – biolog, explorator și lector la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Prin discursurile lor, publicul a fost introdus în universul fascinant al explorărilor polare, dar și în impactul științific durabil al acestei călătorii istorice.

Expoziția este realizată cu sprijinul și contribuția mai multor instituții prestigioase, printre care Muzeul „Antipa”, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Național de Istorie a României, Institutul Polonez, dar și a unor parteneri culturali și educaționali importanți precum Opera Comică pentru Copii și MOL România.

Vizitatorii de toate vârstele sunt așteptați să descopere nu doar povestea unei expediții legendare, ci și să se conecteze cu o pagină vie din istoria științei românești și europene.

„Visul primei nopți polare” e mai mult decât o expoziție – e o lecție de curaj, știință și umanitate, spusă printre ghețuri, fotografii sepia și amintiri de neșters.

Daria Mustea

Citește mai departe

EVENIMENT

Alin Tișe, la podcastul Cluj24: Românii nu mai vor să audă de politicienii naționali. Vor fețe noi, nu oameni noi

Publicat

Alin Tișe

Într-o confesiune făcutî în cadrul podcastului Contraste de pe Cluj24, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, vicepreședinte PNL, a vorbit despre ruptura tot mai adâncă dintre cetățeni și clasa politică națională. El spune că în timpul campaniilor electorale a constatat o lehamite generalizată față de liderii de la București și o dorință profundă a oamenilor de a vedea „fețe noi”, nu doar figuri reciclate.

„Când intram în discuții despre guvern, miniștri, politicieni naționali, oamenii pur și simplu refuzau să mă mai asculte”, a spus Tișe

Acesta a descris o diferență clară de reacție între nivelul local și cel național. Deși oamenii îi apreciau munca în județ și eforturile pentru atragerea fondurilor europene, deveneau complet dezinteresați sau chiar ostili atunci când discuția se îndrepta spre liderii PNL sau PSD de la centru: „Oamenii îmi spuneau: ‘V-am votat, v-am recunoscut munca, dar lăsați-ne în pace cu guvernul, cu ministerele, cu ăia de la București’. Nu mai vor să audă.”

Această reacție vine, spune el, pe fondul unei dezamăgiri acumulate în decenii de promisiuni neonorate, de reforme eșuate și de rotația acelorași figuri în funcții-cheie.

„Nu se rotesc oamenii, se rotesc doar scaunele. Aceiași oameni pe alte posturi. Și lumea s-a săturat”, a arătat șeful CJ Cluj.

Oameni noi

Într-un moment de claritate, Tișe respinge și clivajul fals dintre „oameni vechi” și „oameni noi” în politică, spunând că această retorică este adesea superficială: „Toți spun că vor oameni noi. Dar ce înseamnă asta? Oameni fără riduri? Nu. Oamenii vor fețe noi, idei noi, atitudini noi. Nu doar tineri puși în funcții de ochii lumii.”

El critică și lipsa de curaj din interiorul partidelor, arătând că atunci când liderii centrali greșesc sau sunt impuși fără legitimitate, nimeni nu are curajul să conteste decizia:

„PNL-ul, plin de personalități și antreprenori, a ridicat frumos mâna la fiecare schimbare de lider. Nimeni n-a zis nimic. Și ne mirăm că lumea nu mai are încredere în noi?”, a mai spus Tișe.

Alin Tișe încheie cu o concluzie dură: atâta timp cât partidele nu renunță la automatismele de sus în jos și nu dau o reală voce oamenilor din teritoriu și cetățenilor, încrederea nu va putea fi reconstruită.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate