Connect with us

ACTUALITATE

Când începe Postul Crăciunului. Tradiții și obiceiuri. Postul Nașterii Domnului durează 40 de zile

Publicat


Postul Crăciunului

Postul Crăciunului, care durează 40 de zile, este unul dintre cele mai importante din an. Credincioșii se pregătesc pentru perioada de post înaintea sărbătorii Nașterii Domnului. Luni, 14 noiembrie, este lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Este ultima zi în care creștinii mai pot mânca mâncăruri “de dulce”.

Pe vremuri, în această zi de lăsatul secului se făceau mari petreceri în familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prăjituri și vin. Femeile își “dezinfectau” vasele de lut și lingurile de lemn cu cenușă, deoarece vreme de 40 de zile, în acele vase nu se mai gătea nimic cu carne sau lapte, scrie Alba24.ro.

În Postul Crăciunului sunt 14 zile cu dezlegare la pește

Postul Crăciunului amintește de postul patriarhilor și drepților din Vechiul Testament și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai.

Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă si duminică, cuprinse între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) şi 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul) să fie dezlegare la peşte.

Postul Crăciunului durează şase săptămâni şi îi pregăteşte pe credincioşi pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Iisus Hristos. Semnificaţia postului are rădăcini în Vechiul Testament. Personajele biblice apar postind în diverse ipostaze – patriarhii şi drepţii dinainte de Hristos, printre care Noe, Moise şi David petrec timp îndelungat în post şi rugăciune. Ei aşteptau venirea lui Mesia, se rugau pentru iertarea păcatelor şi ajutor divin în misiunea lor de conducere a poporului ales.

Din punct de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor decât Postul Paștelui, deoarece se mănâncă peşte în toate zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi la sărbătorile religioase.

„Lăsatul secului” sau „alimentele de sec” se referă în mod direct la nevoinţa omului în aşteptarea unei mari sărbători. Sec înseamnă uscat, fără grăsime, de post. “Lăsatul secului” este prima zi de pregătire pentru post şi ziua intermediară între mâncatul de dulce şi zilele de post.

Postul Crăciunului începe în 15 noiembrie

Biserica a rânduit înaintea fiecărei mari sărbători să fie o perioadă specială de pregătire a creştinului, prin post şi rugăciune. În ziua de 15 noiembrie, în fiecare an, începe Postul Crăciunului.

Rostul fundamental al oricărui post este să ajute la dezintoxicare sufletului, nu cea a corpului, prin regim alimentar. Se spune că e mai important ce spunem și ce gândim decât ce anume mâncăm. Un post nu trebuie să domolească doar poftele trupești, ci să înbuneze și sufletul.

Semnificațiile Postului Crăciunului

Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creștinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria.

Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia, Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, în Decalogul scris pe lespezi de piatră.

Cum se ține post

În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează luni, miercuri şi vineri, până în ceasul al IX-lea, când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţi şi joi se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbătă şi duminică se îngăduie şi peşte (cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru).

Dacă luni, marţi sau joi cade prăznuirea unui sfânt important, se dă dezlegare la peşte, iar miercuri şi vineri, la vin şi untdelemn, dar acestea se consumă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, cinstind astfel marea sărbătoare care are să vină.

Tradiții și obiceiuri

De Lăsata Secului, femeile pun toate oalele din casă cu gura în jos, pentru ca oamenii să fie feriți de boli și de pagube. Conform tradiției, în ziua de Ajun se ține post negru, adică se mănâncă doar seara, iar masa trebuie să fie compusă din grâu fiert îndulcit cu miere, covrig, turte din făină și poame.

Oamenii strâng, cu o zi înainte de postul Crăciunului, toate resturile de mâncare și oasele într-o față de masă, iar dimineața primei zile de post le aruncă spre răsărit și rostesc următoarele cuvinte:

„Păsările Cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”. Se face acest obicei în speranța că anul viitor păsările nu vor mai strica poamele din ogradă.

Se spune că fetele nemăritate, în postul Crăciunului, este bine să bată pernele pentru a-și găsi ursitul mai repede și pentru a-și îmblânzi soarta.

În postul Crăciunului este interzisă beția.

Conform tradiției din bătrâni, în funcție de vremea din postul Crăciunului, vom ști cum va fi primăvara. Astfel, dacă este vreme liniștită, se anunță o primăvară cu multe ploi.

De Sfântul Matei, în 16 noiembrie, fetele din zona Haţegului merg la fântâna din mijlocul satului şi, la cântatul cocoşului, aprind o lumânare şi o pun pe margine. Se spune că, pentru care merită, lumina ce se reflectă în apă se va transforma şi îi va arăta fetei chipul viitorului soţ. Tot acum, femeile lucrează până la amiază pentru a avea spor în casă anul viitor.

În Bucovina, se spune că dacă visezi grâu verde în postul Crăciunului e semn bun că anul care vine are să fie mănos în toate.

În postul Nașterii Domnului (14 noiembrie – 24 decembrie), dar și în perioada de la Crăciun până la Bobotează ( 25 decembrie – 6 ianuarie) nu se fac nunți.

Postul Crăciunului: Zilele cu dezlegare la pește

În comparație cu Postul Paștelui, acesta nu este atât de strict, având mai multe dezlegări la pește, ulei și vin.

În fiecare zi de marți și de joi va fi dezlegare la ulei și la vin, iar sâmbăta și duminica va fi dezlegare la pește, dar dacă sunt zile de sâmbătă sau duminică în perioada 20-24 decembrie acestea nu au dezlegare la peste, ci doar la untdelemn si vin.

În plus, dacă în zilele de luni, miercuri sau vineri, este sărbătoare cu cruce neagră, atunci credincioșii pot consuma ulei și vin. Și în zilele de sărbătoare marcate în calendar cu cruce roșie va fi dezlegare la pește.

Zilele cu dezlegare la pește – Postul Crăciunului 2022

  • 21 noiembrie: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (luni) – sărbătoare cu cruce roșie
  • 26 noiembrie: Sfântul Stelian (sâmbătă)
  • 27 noiembrie: Sfântul Mucenic Iacob Persul (duminică)
  • 30 noiembrie: Sfântul Apostol Andrei (miercuri) – sărbătoare cu cruce roșie
  • 3 decembrie: Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica (sâmbătă)
  • 4 decembrie: Sfânta Muceniță Varvara (duminică)
  • 5 decembrie: Sfântul Sava cel Sfințit (luni)
  • 6 decembrie: Sfântul Ierarh Nicolae (marți) – sărbătoare cu cruce roșie
  • 10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf (sâmbătă)
  • 11 decembrie: Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul și Luca cel Nou (duminică)
  • 12 decembrie: Sfântul Spiridon (luni)
  • 13 decembrie: Sfântul Ierarh Dosoftei (marți)\
  • 17 decembrie: Sfântul Proroc Daniel (sâmbătă)
  • 18 decembrie: Sf Cuv. Daniil Sihastrul (duminică).

Foto: crestinortodox.ro 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

e-Sigur. Tânără de 28 de ani, primul șofer AMENDAT după punerea în funcțiune a radarelor fixe

Publicat

De

Pistoale-radar, e-Sigur

O tânără de 28 de ani a fost primul șofer amendat după punerea în funcțiune a sistemului e-Sigur, care prevede amplasarea de radare pe marginea șoselelor din România.

Tânăra a depășit viteza legală și a primit o amendă de 810 lei.

e-Sigur. Tânără de 28 de ani, primul șofer AMENDAT după punerea în funcțiune a radarelor fixe

Femeie are 28 de ani, este din Adjud, județul Vrancea, și a fost surprinsă depășind viteza legală în timp ce rula cu mașina pe DN2. Contravenția a fost constatată ca urmare a folosirii sistemului e-Sigur.

Șoferița a fost sancționată cu o amendă de 810 lei și 3 puncte de penalizare, pentru că a condus, la data de 12 ianuarie 2025, un autoturism, cu viteza de 73 de kilometri pe oră în localitatea Adjud. Ea a depășit viteza cu 23 km/h).

„Fapta a fost înregistrată cu aparatul radar marca Trucam II, iar sancțiunea a fost aplicată după colectarea datelor prin sistemul e-SIGUR și parcurgerea pașilor legali necesari”, anunță Poliția Română.

E-Sigur va ajunge și la Cluj

Sistemul de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România a fost operaționalizat la data de 1 ianuarie. Acesta detectează posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, obținute cu mijloace tehnice din dotarea Poliției Române și colectate automat prin sistemul e-SIGUR.  Sistemul prelucrează imaginile surprinse cu ajutorul cinomometrelor Trucam pe autostrăzile A1 și A2, precum și în județul Vrancea, în zonele cu risc ridicat. Amenzile sunt trimise acasă, prin poștă.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Peste 3,35 miliarde ambalaje SGR RETURNATE în 2024 în România. Clujul, abia pe locul 5

Publicat

pet

Într-o știre publicată zilele trecute, Cluj24 evidenția succesul campaniei de colectare a ambalajelor returnabile la nivelul țării. O informare obținută de la compania care se ocupă de aceste ambalaje relevă faptul că, la nivelul țării, în 2024 au fost colectate peste 3,35 miliarde ambalaje SGR.

Conform raportărilor lunare publicate de RetuRO SGR, administratorul sistemului în România, dintre acestea, 138 de milioane au fost returnate în jud. Cluj.

Peste 3,35 miliarde ambalaje SGR RETURNATE în 2024 în România. Clujul, abia pe locul 5

Cele mai multe ambalaje SGR returnate la nivelul anului 2024 au fost, în ordine descrescătoare, în București (aprox. 526 milioane ambalaje), Constanța (165 milioane), Timiș (156 milioane), Ilfov (151 milioane), Cluj (138 milioane).

Sistemul de Garanție-Returnare a fost lansat în România la 30 noiembrie 2023. În decembrie 2023 au fost returnate 31.000 de ambalaje SGR.

Citește mai departe

EVENIMENT

Ivorianul Issouf Macalou este noul atacant al U Cluj. Vine din eșalonul trei al Franței

Publicat

De

Issouf Macalou, U Cluj

U Cluj a anunțat finalizarea unui nou transfer.

Echipa clujeană de fotbal l-a adus pe ivorianul Issouf Macalou, care are 26 de ani și care a jucat pănă acum la FC Sochaux.

Iorianul Issouf Macalou este noul atacant al U Cluj

“FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu FC Sochaux pentru transferul atacantului de bandă dreaptă Issouf Macalou”, a transmis clubul Universitatea Cluj.

Născut în Coasta de Fildeș, Issouf Macalou deține și cetățenia franceză. În cariera sa de până acum, atacantul a evoluat numai în Franța la formațiile Sochaux B, Louhans-Cuiseaux, MDA Chasselay (actuala Goal FC), Valenciennes, Le Mans, Red Star și FC Sochaux.

În actualul sezon, el a marcat de șase ori pentru FC Sochaux și a oferit o pasă decisivă în partidele din eșalonul al treilea și Cupa Franței.

Foto: U Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

Un clujean stabilit în Bruxelles, consilier onorific al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila

Publicat

Dan Luca

Clujeanul Dan Luca, expert în politici europene, va fi consilier onorific al ministrului Sănătății.

Stabilit de peste 20 de ani la Bruxelles, Dan Luca a fost și consilier onorific al lui Radu Oprea când acesta a fost ministru al Turismului.

Dan Luca, noul consilier Onorific al ministrului Sănătății

Dan Luca a anunțat pe pagina de Facebook că va avea onoarea de a lucra direct cu Guvernul României în calitate de Consilier Onorific al Ministrului Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.
“Cred că experiența mea de peste 25 de ani în lumea afacerilor europene este benefică României. Trăim o perioadă foarte aglomerată la nivelul politicilor de sănătate publică. Mă refer aici în special la revizuirea dosarului european pe legislația farmaceutică, dar și la impactul politicii de autonomie strategică deschisă asupra industriei farma și cea a aparaturii medicale”, a spus Dan Luca.

Aceta a mai precizat că funcția nu este remunerată. Dan Luca va lucra în continuare la Euractiv Bruxelles unde este vicepreședinte pentru Inovații Strategice. “Voi continua în paralel să conferenţiez la diverse universități europene pe subiectele preferate: comunicarea europeană și inovația în media”, aspus acesta.

Foto: Facebook

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate