EVENIMENT
Cancelarul german cu tată îngropat la Cluj şi prea apropiat de Putin. Schröder riscă să-şi piardă privilegiile de fost premier
Fostul cancelar german Gerhard Schröder este foarte aproape de a fi sancţionat pentru refuzul de a condamna explicit invazia rusă în Ucraina, coaliţia de guvernare – condusă de Partidul Social Democrat (SPD), din care a făcut parte şi pe l-a condus o vreme – pregătindu-se să-i taie unele din drepturile speciale de care beneficiază ca fost şef al executivului federal, transmite miercuri dpa.
Schroder îşi pierde biroul şi personalul
Conform unei propuneri a guvernului ce ar urma să fie aprobată joi de comisia pentru buget, Schröder îşi va pierde biroul pus la dispoziţie şi personalul aferent, dar îşi va putea păstra pensia şi protecţia personală.
Propunerea coaliţiei nu dă curs cererii opoziţiei conservatoare ca Schröder să-şi piardă şi pensia.
Opoziţia a argumentat că Schröder dăunează reputaţiei internaţionale a Germaniei prin faptul că nu se distanţează de preşedintele rus Vladimir Putin şi îşi păstrează funcţiile în diferite companii energetice ruse.
Gerhard Schröder a fost cancelar din 1998 până în 2005, fiind ultimul social-democrat din fruntea guvernului înaintea lui Olaf Scholz.
Ulterior a lucrat pentru companiile Nord Stream, Gazprom şi Rosneft, printre altele.
Conducerea SPD i-a cerut să demisioneze din partid şi au existat, de asemenea, cereri pentru excluderea sa. AGERPRES
Problemele cu alcoolul ale fostului cancelar
Deutsche Welle scria, în urmă cu o săptămână, că Schroder nu vrea să se distanţeze de Putin şi de posturile bine plătite din Rusia. Să se distanțeze de Putin? Să renunțe la posturile bine plătite din Rusia? Nici nu se pune problema pentru fostul cancelar Schröder.
Se vorbește despre încăpățânarea sa, dar și despre posibilul consum excesiv de alcool, scria Deutsche Welle.
Cetăţenie de onoare retrasă, sancţionat de o berărie, retras din club de fotbal
Pe 7 aprilie, Gerhard Schröder și-a sărbătorit ziua de naștere. Împlinise 78 de ani. Ar fi fost o ocazie pentru o mare petrecere. Din 1990 până în 1998 Schröder a fost premier de land în Saxonia Inferioară, iar din octombrie 1998 până în noiembrie 2005 a fost cel de-al șaptelea cancelar al Republicii Federale. La aniversarea vârstei de 70 de ani, la petrecerea sa au participat 200 de oaspeți și a beneficiat de o recepție la primăria din Hanovra. Pe vremea aceea, fostul cancelar era încă cetățean de onoare al capitalei de land din Saxonia Inferioară.
Azi, Schröder nu mai este cetățean de onoare și s-a retras și din clubul de fotbal al orașului, Hannover 96, după ce acesta a intenționat să-l excludă. Și este greu de crezut că ar mai fi găsit destui invitați pentru a mai organiza o mare petrecere. Fostul cancelar s-a izolat prin refuzul de a se distanța de președintele rus Putin și de a renunța la posturile bine plătite de la concernele energetice rusești. S-au îndepărtat de el prieteni și foști tovarăși de drum din politică, care se plâng că nu se mai poate vorbi cu el.
Fostul cancelar a pierdut masiv și din simpatia opiniei publice. Când la începutul lui mai s-a aflat în concediu cu a cincea sa soție So-yeon Schröder-Kim pe insula Norderney de la Marea Nordului, un patron al unei berării locale i-a interzis accesul în local și le-a spus și angajaților săi din alte două berării pe care le deține să nu îl primească pe Schröder.
Un alt restaurant, „StäV”, de data aceasta din Berlin, a scos din meniu numele unui fel de mâncare – „Altkanzlerfilet” – denumire prin care descria currywurst-ul pe care îl consuma cu plăcere Gerhard Schröder. De asemenea, fotografia acestuia a fost înlăturată din restaurant.
În vizită la Cluj, la mormântul tatălui său
Fritz Schroder, tatăl fostului cancelar german Gerhard Schroder, a fost caporal în armata germană şi a murit în lupte, în octombrie 1944, în zona Turzii, iar apoi a fost înmormântat în apropiere, în localitatea Ceanu Mare.
Gerhard Schroder nu şi-a cunoscut tatăl şi a vizitat mormântul lui Fritz Schroder în 2004, când era cancelar al Germaniei, după ce şi-a amânat, vreme de trei ani, vizita în localitatea clujeană.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






