EVENIMENT
Calendarul zilei, altfel: 29 septembrie (pamflet)
În 642, generalul Amr ibn al-‘As intră în Alexandria, desăvârșind astfel cucerirea arabă a Egiptului. Curios atunci de ce-l regăsim pe listele de votanți ale PSD-ului din jud. Teleorman? Alo, domnu Dragnea, ați făcut o greșeală! Aia-i altă Alexandria!
În 1364 are loc Bătălia de la Auray: Forțele engleze înving pe cele franceze; sfârșitul Războiului Breton de Succesiune, parte a lanțului de bătălii duse pentru frizuri. În curând va începe războiul punk…
În 1760, fortăreața Detroit, în frunte cu maiorul Robert Rogers, se predă fără luptă trupelor britanice, în spiritul bunei tradiții franceze, ca ultima fortăreață franceză în America de Nord.
În 1885, la Blackpool s-a dat în folosință una dintre primele linii de tramvai electric din lume. Era tot tras de cai, atâta doar că în loc de bici se foloseau niște pile electrice care electrocutau caii…
În 1911, Italia declară război Imperiului Otoman, după ce otomanii au lăsat să treacă termenul ultimatumului italian de predare a orașului Tripoli. Se anunță o altă glumă de război, din moment ce e implicată Italia…
În 1949 s-a născut Gheorghe Funar, politician român. La naștere n-a avut ursitoare, a avut tulnicăresele lui Avrămuț care i-au suflat tricolor în fund…
În 1957, în Kyshtym, Uniunea Sovietică, explodează un rezervor cu substanță radioactivă. Numărul morților e necunoscut. 10 000 locuitori au trebuit evacuați. Diferența până la 11000, câți locuitori erau în zonă, reprezintă probabil acel număr necunoscut…
Azi este Ziua Mondială a Inimii. Aștept cu nerăbdare Ziua Mondială a Vezicii Urinare…
Marius Aciu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






