EVENIMENT
Calendar ortodox, februarie 2022. Sărbători RELIGIOASE, sfinți, posturi
Sărbătorile religioase și posturile din Calendarul ortodox 2022 sunt foarte importante pentru toți credincioșii creștin ortodocși. Luna februarie are un singur praznic: Întâmpinarea Domnului.
Iată care sunt cele mai mari sărbători religioase din Calendarul ortodox 2022, luna februarie, dar și care sunt semnificațiile și obiceiurile care le însoțesc.
Întâmpinarea Domnului. Data: 2 februarie
Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos este praznicul lunii februarie și are legătură cu firea omenească a lui Dumnezeu întrupat. Pruncul Iisus este dus la Templu de către Fecioara Maria mama sa și de către dreptul Iosif pentru a respecta Legea, care prevedea ca orice întâi născut băiat să fie dus și închinat lui Dumnezeu, practic pruncul devenea proprietatea lui Dumnezeu, pus în slujba Celui PreaÎnalt. Tot atunci se făcea și curățirea mamei.
La Templu au fost întâmpinați de dreptul Simeon și prorocița Ana. Dreptul Simeon era un învățat care făcuse parte dintre cei 70 care trudiseră la traducerea Vechii Lege în limba greacă, pentru evreii din diaspora care nu mai cunoșteau ebraica, ci vorbeau în dialectul popular grec, koine. El atunci când a ajuns la textul din Isaia “Iată fecioara va lua în pântece și va naște fiu” a înlocuit termenul fecioară cu cel de femeie.
Pentru necredința lui Dumnezeu l-a pedepsit să nu moară până ce nu-l va vedea cu ochii săi pe Mesia. Când l-a luat în brațe a rostit rugăciune “Acum slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, că văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperire neamurilor și slavă poporului Tău Israel“ “ (Luca 2, 29-32).
Astfel Simon, deși era poate cel mai bătrân om din vremea sa nu cere să fie eliberat pentru că era bătrâns au obosit, ci pentru că se simțea împlinit și va pleca pe lumea celalată pentru a vesti morților că fiul lui Dumnezeu s-a întrupat.
Lăsata secului la carne. Data: 27 februarie
În duminica Înfricoșătoarei judecăți este ultima zi în care se consumă carne urmând a se intra în pregătirea postului Sfintelor Paști, următoarea săptămână consumându-se numai ouă, lapte și produse din lapte dar și pește.
Sfinți cu cruce neagră în luna februarie, în Calendarul ortodox 2022:
10 februarie, sfântul Haralambie;
24 februarie, Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul;
29 februarie, Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman.
Sursa: Click.ro
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Turul Revoluției la Cluj-Napoca. Traseul include casa conspirativă a Securităţii, Judeţeana PCR, Piaţa Mihai Viteazul şi centrul
Asociația Korzo și Cluj Guided Tours organizează, sâmbătă, 21 decembrie, în ziua când se împlinesc 35 de ani de la Revoluția din Cluj-Napoca un tur al Revoluției al cărui traseu trece prin zonele fierbinți din oraș.
Participarea gratuită
EVENIMENT
Laurențiu Rus (antrenor secund CFR Cluj), după meciul cu Rapid: Aveam nevoie de această CALIFICARE
Joi seara, CFR Cluj a învins-o, în deplasare, pe Rapid, scor 2-0, în etapa a 3-a a Cupei României și s-a calificat în sferturile competiției.
Clujenii au acumulat șapte puncte și au terminat pe primul loc al Grupei A. În sferturi, vor juca acasă împotriva Universității Craiova.
Laurențiu Rus (antrenor secund CFR Cluj), după meciul cu Rapid: Aveam nevoie de această CALIFICARE
Pentru că „Bursucul” a fost suspendat, la conferința de presă de după partidă a fost prezent antrenorul secund, Laurențiu Rus.
„Trebuie să-i felicităm pe băieți. Este o victorie importantă, aveam nevoie de această calificare. Era unul dintre obiectivele noastre. Știam că avem nevoie de victorie. S-a discutat foarte mult despre CFR în această săptămână. Normal, toată lumea a resimțit o presiune. Cu atât mai mult băieții trebuie felicitați.
Mă bucur pentru victorie și calificare. E greu fără Mister, deciziile sunt mai greu de luat. Încercăm să ne facem treaba, să-l suplinim”, a spus Rus.
ANM a prezentat prognoza pentru perioada 23 decembrie – 20 ianuarie. Va ninge și ploua mai mult decât de obicei în nordul, centrul și estul țării în prima jumătate a lui ianuarie, anunță meteorologii. Temperaturile vor rămâne normale pentru această perioadă de iarnă în toată România.
Săptămâna 23 – 30 decembrie
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, dar și ușor mai coborâte în cele vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice, precum și în extremitatea de vest a țării, dar și local deficitar în extremitatea de nord-vest, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
VREMEA în următoarele patru săptămâni. PRECIPITAȚII mai multe, după Bobotează
Săptămâna 30 decembrie – 6 ianuarie
Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în zonele montane și local în cele centrale, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale.Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile vestice și în cele extracarpatice.
Săptămâna 6 – 13 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va putea fi ușor excedentar în nordul, centrul și estul teritoriului, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 13 – 20 ianuarie
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
ADMINISTRAȚIE
Castelul Bánffy din Răscruci, vandalizat de vizitatori. Alin Tișe: „Scrijelesc pereții, își scriu numele”
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a atras atenția asupra unor acte de vandalism care au afectat Castelul Bánffy din Răscruci și din cauza cărora grupurile de vizitatori trebuie să anunțe în prealabil pentru a putea fi însoțiți.
Vizitatorii Castelului Banffy din Răscruci, restaurat recent și redeschis publicului, trebuie să facă o cere în prealabil dacă doresc vizitatea obiectivului turistic într-un grup mai mare de persoane. Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, în lipsa unui însoțitor pe perioada vizitei, turiștii pot produce distrugeri. Unele acte de vandalism au fost observate deja, a arătat Alin Tișe, în special scrijelirea pereților cu simboluri sau nume.
„Deja sunt urme pe pereți”
Întrebat, în cadrul unei ședințe, de unul dintre consilierii județeni legat de procedura de vizitare a Castelului, Alin Tișe a explicat că grupurile organizate trebuie să depună o cerere în prealabil petru a li se asigura un însoțitor. Măsura a fost luată pentru a proteja monumentul și pentru a asigura o experiență educativă pentru vizitatori.
„Este vorba doar de a avea o situație coerentă când sunt grupuri mari, când este de exemplu o clasă întreagă să se pozeze, sau vin asociații, fundații, cu 20-30 de oameni. Scopul nostru este doar să știm și să îi ajutăm, pentru că ne dorim să intre cât mai mulți, dar dacă intră singuri, s-ar putea… deja sunt urme pe pereți, își pun numele, își pun cruciulițe, inimioare pe lemnul de pe pereți”, a spus șeful Consiliului Județean Cluj.
Accesul este liber pentru vizitatorii individuali și grupurile mici
El a subliniat că pentru vizitatorii individuali sau grupurile mici, accesul este liber, cu condiția înregistrării la intrare. Lipsa personalului suficient limitează capacitatea de a însoți fiecare vizitator, ceea ce a dus la întocmirea unor reguli mai stricte pentru grupuri mari.
„Pentru grupurile mai mari decât vizitatorii curenți, pentru a le putea asigura ghid și însoțitori care să se asigure că nu produc distrugeri, trebuie făcută o cerere în cazul grupurilor de 20-30 de persoane, pentru ca intrarea să poată fi făcută într-un program gândit în intervalul de 8 ore pe care îl avem. Acest lucru se aplică doar grupurilor mari, pentru cei care intră de pe stradă, se poate fără nicio problemă, trebuie doar să se înregistreze la intrare. Este o procedură firească, cum e la Muzeul de Artă, la Muzeul Etnografic, nimic altceva.
Toată lumea care a dorit până acum a intrat, doar că nu avem atât de mulți angajați încât să poată să îl însoțească pe fiecare care vizitator, și nu poate intra fiecare vizitator fără să fie cineva care să îi explice ce vede sau să nu distrugă. E nevoie de un angajat care să însoțească aceste grupuri. Prin organigramă, noi doar acum putem face o procedură de achiziție, pentru că sunt blocate posturile și abia avem posibilitatea să angajăm ceva oameni pentru Palatul Banffy”, a mai arătat Alin Tișe.
Castelul Bánffy din Răscruci, o bijuterie arhitecturală a Transilvaniei, este deschis publicului și continuă să atragă vizitatori. Recent, obiectivul a fost nominalizat la categoria Cultură și educație din cadrul competiției „Destinația Anului 2025”.