Connect with us

EVENIMENT

C. C. Catch, Ricchi e Poveri și Bad Boys Blue la Cluj. Biletele pentru DISCOTECA ‘80 din 2023, puse în vânzare

Publicat


discoteca80 2023 (1)

Discoteca ‘80 Cluj 2023 aduce la BTarena cei mai tari artiști ai vremurilor disco. C. C. Catch, Ricchi e Poveri, Bad Boys Blue, Savage și Ryan Paris vor urca pe scenă anul viitor la Cluj-Napoca, iar organizatorii anunță că au pus în vânzare bilete la prețuri speciale.

Artiștii de renume ai muzicii anilor ’80, vor face show pe scena Discoteca ‘80 Cluj, sâmbătă, 16 septembrie 2023, începând cu ora 19:00, la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, în cadrul celei de-a 6-a ediții a evenimentului.

Show-ul de peste 4 ore este organizat de Backstage Production, iar biletele cu prețuri speciale începând de la 159 lei sunt disponibile pe www.discoteca80.ro și www.iabilet.ro.

C. C. Catch, Ricchi e Poveri și Bad Boys Blue la Cluj

Melodii precum „I Can Lose My Heart Tonight” – C.C. Catch, „Mamma Maria” – Ricchi e Poveri, „You’re A Woman” – Bad Boys Blue, „Only You” – Savage sau „Dolce Vita” – Ryan Paris se află și acum în amintirile din tinerețe ale milioane de oameni.

Anul viitor, în 16 septembrie, publicul va avea ocazia să îi vadă și să îi asculte live pe îndrăgiții artiștii care au fascinat o lume întreagă.

Concertul live Discoteca ‘80 este bazat pe un concept care are în centru plăcerea și emoția retrăirii atmosferei muzicale din acei ani. Show-ul este al 6-lea dintr-o serie de evenimente organizate anual la Cluj-Napoca. La acest tip de evenimente participă zeci de mii de melomani din orașe precum Paris, Zürich, Sankt Petersburg, Varșovia, Praga sau Moscova.

Artiștii ediției 2023

C.C. Catch, una dintre cele mai populare artiste europene de muzică pop a anilor ’80, denumită și regina muzicii Disco, este născută în Olanda, în 1958, într-o familie germană. A ajuns în topuri cu numeroase hit-uri precum „I Can Lose My Heart Tonight”, „Heartbreak Hotel”, „Cause You Are Young”, „Strangers By Night” și „Heaven and Hell”.

YouTube video

 

Ricchi e Poveri este formația italiană devenită faimoasă în toată Europa odată cu melodia „Sará perché ti amo”, în 1981. Ulterior, muzicienii au dominat topurile muzicale din Belgia, Franţa, Austria, Germania şi Spania cu melodii precum „Mamma Maria”, „Acapulco”, „Voulez-vous danser”, „Dimmi quando” și „Che sara”.

YouTube video

Formația disco Bad Boys Blue a fost înființată în anul 1984 în Germania. Trupa este cunoscută datorită hit-urilor internaționale „You’re A Woman”, „Pretty Young Girl” și „Come Back And Stay”. De-a lungul anilor, formația și-a modificat componența de mai multe ori, iar în urma decesului lui Kenny Lewis, în 2012, John McInerney a rămas cel care încântă spectatorii cu melodiile Bad Boys Blue. De altfel, John este singurul membru prezent în toate componențele formației, de la înființare până astăzi.

YouTube video

Roberto Zanetti, cunoscut sub numele de Savage, este un cântăreț și producător muzical din Toscana, Italia. Artistul a devenit celebru în 1989, odată cu lansarea remake-ului realizat după melodia „(I Just) Died in Your Arms”, interpretată original de Cutting Crew. Ulterior, artistul și-a continuat apogeul cu piesele „Only You”, „Don’t Cry Tonight” și „Goodbye”.

YouTube video

Fabio Roscioli, italianul cu numele de scenă Ryan Paris, este un muzician și actor care și-a câștigat popularitatea internațională în 1983, cu hit-ul mondial „Dolce Vita”. În următoarea perioadă, artistul a ocupat locul 1 în topurile din aproape toate țările europene și a continuat să lanseze melodii până în anii ‘90. Începând cu anul 2010, acesta a revenit în atenția publicului cu piese ca „I Wanna Love You Once Again” și „Sensation of Love”.

YouTube video

Discoteca ’80 Cluj, la a 6-a ediție

De-a lungul celor cinci ediții anterioare, zeci de mii de oameni au dansat și s-au distrat alături de artiști precum Saragossa Band, Lian Ross, Ivana Spagna, Afric Simone, Kaoma, Mauro și Francesco Napoli (2022), Boney M, The show-a tribute to ABBA, Gazebo, Joy, FR David și Eruption (2021), Thomas Anders & Modern Talking band, Milli Vanilli, Sabrina, Silent Circle și Ottawan (2019), Ricchi e Poveri, Boney M, Bad Boys Blue și Samantha Fox (2018), Alphaville, Sandra, Londonbeat și Fancy (2017), într-o Polivalenta plină-ochi de fiecare dată.

Informații despre bilete

Tarifele primelor 1.000 de bilete cu preț special:

  • PARTY ZONE (cu loc în picioare, pe suprafața terenului de joc) – 159 lei
  • SEATING cat. 1 – 289 lei
  • SEATING cat. 2 – 229 lei
  • SEATING cat. 3 – 189 lei
  • SEATING cat. 4 – 169 lei

Tarife bilete cu preț normal:

  • PARTY ZONE (cu loc în picioare, în fața scenei) – 199 lei
  • SEATING cat. 1 – 329 lei
  • SEATING cat. 2 – 269 lei
  • SEATING cat. 3 – 229 lei
  • SEATING cat. 4 – 209 lei

IMPORTANT: la prețurile biletelor afișate mai sus se adaugă comisionul de procesare a vendorului iabilet.ro.

Biletele online sunt disponibile pe www.discoteca80.ro și www.iabilet.ro.

ATENȚIE! Cei care doresc să participe la show sunt rugați să NU cumpere bilete de pe viagogo.com! Acest site nu deține drept de vânzare a biletelor la Discoteca ’80 Cluj.

Biletele în format fizic se pot achiziționa din magazinele Flanco, IQ BOX, magazinul Muzica, de la Hard Rock Cafe și Club Quantic.

Copiii cu vârsta sub 10 ani au intrare gratuită la Party Zone, respectiv la toate categoriile cu locuri pe scaune, în cazul în care stau în brațele însoțitorului adult. Copiii cu vârsta de peste 10 ani împliniți vor plăti bilet cu preț de adult. Minorii trebuie să fie însoțiți de cel puțin un adult.

Regulamentul Discoteca ‘80 Cluj 2023 poate fi consultat AICI.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate