EVENIMENT
BUJORUL a devenit FLOARE națională, prin LEGE. La Grădina Botanică din Cluj cresc 10 specii, printre care și cea românească
Bujorul a devenit floarea națională a României. Miercuri, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea.
„Se declară floarea de bujor, din familia Paeoniaceae, ca Floare Naţională a României. În scopul marcării Florii Naţionale a României, anual se organizează, la nivel naţional şi local, un Festival al bujorului, eveniment horticol, în care vor fi expuse în aranjamente peisagistice şi ornamentale diferite specii de bujor.
Cu această ocazie, în cadrul unor simpozioane ştiinţifice, vor fi prezentate caracteristicile biologice şi ornamentale ale diferitelor specii de bujor, îndeosebi a celor sălbatice”, arăta proiectul de lege care tocmai a fost promulgat.
Se vor putea amenaja rezervații naturale
Conform legii, autorităţile locale pot sprijini material şi logistic întreţinerea şi protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc şi vor lua măsuri pentru adaptarea la condiţiile pedo-climatice din România a diferitelor specii de bujor existente în alte ţări.
Proiectul mai prevedea că autorităţile administraţiei publice locale pot organiza anual expoziţii florale centrate pe bujor şi vor putea amenaja în parcuri şi grădini publice spaţii rezervate cultivării florii de bujor.
Consiliile judeţene pot lua măsuri pentru înfiinţarea şi întreţinerea unor mini-grădini botanice în care florile de bujor să ocupe spaţii distincte şi pot sprijini amenajarea unor alei de bujor ca floare peisagistică urbană.
Bujorul românesc are deja ziua lui și crește și la Grădina Botanică din Cluj-Napoca
De altfel, ziua de 15 mai este ziua bujorului românesc, considerat și înainte de promulgarea legii ca fiind floare națională.
În Transilvania singurul loc unde există o rezervație naturală a bujorilor este în Zau de Câmpie, în județul Mureș. Aici crește bujorul de stepă.
Bujor de stepă. Rezervația Zau de Câmpie- Facebook
Bujorul înflorește și la Grădina Botanică din Cluj-Napoca. Aici pot fi văzute în jur de 10 specii de bujori. Printre acestea, bujorul românesc sau bănățean, dar și cel de stepă.
Bujorul românesc – Paeonia peregrina Mill. var. romanica – este o specie de bujor din familia Paeonia prezentă în pădurile de câmpie sau la marginea acestora, în Dobrogea, Muntenia și sudul Moldovei.
Floarea roșie are petale mai puține decât bujorul de grădină. Este o plantă ocrotită de lege
Se găsește în Parcul Natural Comana în locurile însorite, dar și în Pădurea Troianu din județul Teleorman.
Foto principal: Grădina Botanică din Cluj-Napoca
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






