Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Boc: Ce stat este ăsta care-și PENSIONEAZĂ elitele la 48 de ani? E revoltător, trebuie cumva REGLAT

Publicat


Emil Boc campanie electorală

Primarul Clujului, Emil Boc, aflat, joi dimineața, în direct la Napoca Live, a criticat sistemul de pensii existent în România.

„Trebuie eliminate inechitățile sociale. Se uită lumea și vede că unul se pensionează la 48 de ani cu o pensie la care nici nu poate aspira vreodată iar alții muncesc până la 70 de ani de-și rup spatele, lucrurile astea trebuie corectate undeva în sistem.

Boc: Ce stat este ăsta care-și PENSIONEAZĂ elitele la 48 de ani? E revoltător, trebuie cumva REGLAT

Nu putem accepta la nesfârșit faptul că aceiași bani publici pentru  unii sunt mumă iar pentru alții ciumă. Se ajunge la un sistem feudal în care unii muncesc iar alții beneficiază de pe urma muncii acelora.

Acesta nu se vrea un atac la profesie, în cazul de față  justiția. Este obligatoriu să corectăm aceste inechități. După munca fiecăruia avem forma de recompensă socială  adecvată. Recunoaștem importanța graduală a muncii dar nu putem accepta diferențele acestea majore între profesii.

„N-ai cum să te pensionezi la 48 de ani”

Sistemul acesta de pensii speciale este revoltător. Asta a fost și prima măsură pe care am luat-o în calitate de ministru, le-am tăiat pe toate. Au rămas doar la magistrați, pentru că s-a opus Curtea Constituțională, restul au fost desființate.

Bineînțeles, au venit apoi alte elite politice care le-au reinstituit și ne mirăm astăzi că avem aceste inechități în sistem. Eu nu sunt împotrivă ca magistrații să aibă un statut special, dar repet, raportat la ceea ce poate statul român, n-ai cum să te pensionezi la 48 de ani, exact când ești în floarea vârstei, în vârful potențialului maxim pe care poți să-l dai.

Ce stat este ăsta care-și pensionează elitele la 48 de ani? Eu am tot respectul pentru judecătorul Danileț, care este unul de excepție, dar stau și mă uit, ca prostul, la colegii mei de facultate care s-au pensionat acum 10 ani, studenți de-ai mei s-au pensionat și eu tot stau și muncesc. Mai am vreo 10 ani… Păi e drept asta? E sănătos? Nu e normal acest lucru, trebuie cumva reglat”, a spus Emil Boc.




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Sorin

    ianuarie 25, 2024 la 1:33 pm

    Acum ca s-a pensionat Danilet, toata pwlimea comenteaza. Dar pana acum dupa mii de politruci pensionati cu varste de 45-50 ani, nu a fost nici o problema?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate