Connect with us

ACTUALITATE

Bobâlna, prima comună din Cluj care are slogan și își dezvoltă propriul brand

Publicat


Din dorința de a dezvolta spiritul antreprenorial din mediul rural, membrii din Cluj ai Romanian Business Leaders (RBL) au pus bazele proiectului Brandurile Antreprenorești, dedicat construcției brandurilor de comune din România.

Bobâlna este prima comună care și-a arătat deschiderea și interesul pentru acest tip de abordare, iar acum are o poziționare și un slogan. Urmează realizarea identității vizuale și a manualului de brand. Costurile proiectului până în acest moment se ridică la câteva mii de euro, fiind susținute până acum prin voluntariat al profesioniștilor care sunt membri RBL Cluj.

Aproape jumătate din populația României trăiește în mediul rural, însă din cauza lipsei de investiții și a infrastructurii comunele sunt subdezvoltate și neatractive pentru tineri.

Antreprenoriatul poate fi o soluție care să ajute la dezvoltarea satelor. Comuna Bobâlna dorește să-și îmbunătățească imaginea pentru a atrage investitori, turiști și familii tinere care să devină parte din comunitate.

Răscoala din 1437

Noul slogan al comunei va fi „Bobâlna. Unde curajul face istorie”. Construcția acestui mesaj a pornit de la poziționarea locurilor  ca „izvor al curajului din zona Transilvaniei” – cu referire la marea Răscoală din 1437, dar și la personalitățile importante care au contribuit semnificativ la istoria României – cum este Alexandru Vaida-Voevod, care s-a născut la Bobâlna.

Istoria, tradițiile locului, peisajele extraordinare și mâncarea sănătoasă sunt câteva dintre ingredientele brandului Bobâlna.

„Din primul moment când am vizitat Bobâlna, am simțit încărcătura istorică a comunei. Locul are un potențial foarte mare de a se dezvolta, dacă este susținut printr-o poziționare puternică, de o comunicare corectă, folosită consistent și coerent.

Prin brandul pe care îl construim, dorim să inspirăm antreprenorii locali să dezvolte noi proiecte care vor face din Bobâlna o atracție turistică de neratat în Transilvania, dar  și un loc ideal pentru familiile care vor să trăiască aproape de natură”, a declarat Anca Rarău, Managing Partner la Brandocracy, co-fondator al proiectului Brandurile Antreprenorești.

Plan de comunicare

O parte integrantă a proiectului va fi și realizarea unei strategii de comunicare pe rețelele sociale.

„În spatele unui brand puternic se află mereu un plan de comunicare pe termen lung. Publicurile cărora ne adresăm cu mesajele Bobâlna este activ online, de aceea o direcție de promovare pe rețelele sociale este necesară. Comunicarea de brand nu se va încheia odată cu finalizarea proiectului nostru, ci atunci va începe.

Dorim să oferim reprezentanților comunei instrumentele necesare pentru a promova în mod profesionist comuna și proiectele pe care le vor dezvolta”, a menționat Călin Biriș, Partener al agenției Loopaa Marcom, co-fondator al proiectului Brandurile Antreprenorești.

Noi investiții în comună

Inițiatorii proiectului, Anca Rarău și Călin Biriș, au colaborat pentru realizarea unei cercetări calitative în rândul locuitorilor și pentru dezvoltarea brandului alături de alți șase tineri pasionați de marketing și comunicare, studenți sau absolvenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Împreună au gândit și o serie de evenimente pe care comuna le va putea derula și au venit, totodată, cu denumiri de produse caracteristice locului, precum: plăcinte curajoase, zacuscă răsculată, murături răzvrătite.

„Inițiativa reprezentanților Romanian Business Leaders m-a bucurat foarte mult, știind cât de tare ne poate ajuta un astfel de sprijin pentru a face din Bobâlna una dintre cele mai atractive comune din Transilvania. Istoria zonei și locuitorii noștri sunt un capital important pe care ne putem baza pentru brandul pe care îl construim.

Sunt nerăbdător să vă anunțăm cât de curând despre noile activități și investiții din comună, care vor fi  inițiate sub umbrela brandului la care lucrăm în acest moment.” a declarat Dorin Petrean, persoana de contact din partea comunei Bobâlna care a susținut proiectul și s-a implicat în derularea acestuia.

Urmează Vultureni

Programul Brandurile Antreprenorești continuă și în alte comune din România. Alături de Bobâlna se află în proces de branding și comuna clujeană Vultureni.

„Proiectele derulate de Romanian Business Leaders în Cluj înseamnă energie și dedicare pentru dezvoltarea antreprenoriatului, dar și pentru educație, atât în orașe, cât și în mediul rural. Sunt mândru de rezultatele de până acum și continuăm cu toată determinarea”,  precizează Dan Pitic, CEO Perpetuum și lider RBL Cluj

Despre Romanian Business Leaders

Fundația Romanian Business Leaders este o comunitate de antreprenori, manageri și profesioniști români din diverse domenii. Ceea ce ne unește este dorința de a contribui la un bine public, dincolo de interesele de companie, industrie sau domeniu. Credem că România va fi o țară mai bună pentru business atunci când va deveni o țară mai bună pentru oamenii ei.

 


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani”, cu muzicieni de elită din Cluj-Napoca

Publicat

De

”Misa Încoronării”, de Wolfgang Amadeus Mozart, deschide cea de-a IV-a ediție a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care va avea loc la Târgu Mureș, în perioada 20 – 22 august, cu participarea extraordinară a unor muzicieni de elită din Brașov și Cluj-Napoca.

O ediție specială multiculturală. Consacrat ca unul dintre primele trei repere ale scenei lirice naționale, festivalul este o reverență adusă sopranei Virginia Zeani, diva “Assoluta”, care s-a bucurat de adorația publicului, alături de cele mai strălucitoare dintre stelele operei mondiale.

Oglindind acest model de excelență, festivalul și-a asumat rolul de promotor al standardelor excepționale, devenind o cunoscută platformă de dialog pentru personalități culturale ale lumii. Într-o ediție specială, menită să asigure continuitatea într-o perioadă de restricții, celebrăm anul acesta valorile europene și diversitatea orașului Târgu Mureș.

“Muzica înălțătoare, vindecătoare, este principala promisiune a acestei ediții a festivalului”.

“Este un privilegiu să putem purta, mai ales acum, un mesaj de speranță, evocând încă o dată strălucirea anilor de aur ai operei și excepționalele ei legende. Este, de asemenea, o bucurie să ne putem continua misiunea de ambasador al excelenței și al aspirației către înalta performanță.

Festivalul rămâne consecvent menirii sale de promova modele și repere statornice și de a susține inspirația și motivația atât de necesare noilor generații de talente.

Vă invităm, deci, la o sărbătoare a muzicii, a bucuriei și a speranței. Am imaginat un drum fermecător, pe care îi invităm să ni se alăture pe toți cei sensibili și tineri în suflet, care vor să se bucure de o călătorie minunată către interior. Vom merge departe, tot mai departe. Până într-un loc în care toți vom deveni unul”, a spus Péter Kolcsár, director artistic al Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”.

Mozart: „Un univers acustic plin de grație, menit să unească sunete, culturi și lumi”

Pianistul Zsolt Garai, alături de muzicieni de prim rang ai Operei din Brașov sau Cluj-Napoca, sunt invitați, alături de un public iubitor de muzică, într-un univers acustic plin de grație, menit să unească sunete, culturi și lumi, într-un nou spațiu, al esențelor. Festivalul Regal de Operă “Virginia Zeani dedică unul dintre spectacolele sale Zilei Naționale a Republicii Ungare, eveniment care va fi organizat în spațiul solemn al Bisericii Reformate din Cetate. pe 20 august.

Un concert excepțional de orgă va fi urmat de prețioasa Misă a lui Mozart, partitură a cărei grație sporește sub bagheta dirijorului Traian Ichim. Desemnat cel mai bun dirijor român la Gala Operelor din 2015, Traian Ichim este doctor în studiul artelor și culturologie, titlu obținut la Institutul Patrimoniului Cultural din cadrul Academiei de Știinţe din Republica Moldova. Este, de asemenea, lector universitar doctor al Facultății de Muzică din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov.

Donizetti: o poveste de dragoste

“Elixirul dragostei”, partitura fermecătoare a lui Gaetano Donizetti, o lucrare deopotrivă comică și sentimentală, vorbește, pe un ton mereu contemporan, despre puritatea sentimentelor și despre parcursul lor sinuos printre umbre, de la gelozie și naivitate, la magie, iluzii, bani şi orgolii. Programat în eleganta sală a Palatului Culturii din Târgu Mureș, spectacolul se bucură de participarea extraordinară a unui tenor cu “voință de fier și abilități muzicale excepționale”, Ștefan von Korch, unul dintre cei mai apreciați muzicieni din România, aplaudat pe scene din Zürich, Berna, Frankfurt, Bratislava sau Viena. La rândul ei ovaționată la Budapesta, Londra, Berlin sau Toronto, soprana Katalin Kolcsár poartă mai departe, într-o explozie de umor și bucurie, o poveste de iubire amuzantă, delicată, dar suficient de puternică încât să dăinuie până anul viitor. Spectacolul încheie festivalul duminică, 22 august.

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

ATENȚIE la atacurile de PHISHING! Care sunt pașii de urmat în asemenea cazuri

Publicat

Mai mulți clienți ai UniCredit Bank s-au trezit miercuri cu un mesaj venit ca din partea băncii, prin care li se comunica faptul că s-a ordonat un transfer în favoarea lor, în baza facturilor detaliate într-un fișier anexat la e-mail. Clienții sunt sfătuiți să nu dea curs unor asemenea ”invitații” și sunt îndemnați să urmeze următorii 7 pași.

Verificările pe care trebuie să le faceți de fiecare dată atunci când primiți un e-mail, pentru a detecta dacă este phishing:

1. Expeditorul: verificați dacă recunoașteți expeditorul sau dacă mesajul provine de la un serviciu pe care îl utilizați. Atenție suplimentară la adresa de e-mail a expeditorului, întotdeauna!

2. Numele afișat: verificați dacă este în concordanță cu adresa de e-mail afișată după el.

3. Domeniul de e-mail al expeditorului: verificați dacă este legitim (este în concordanță cu compania/organizația expeditorului).

4. Ortografia: greșelile de ortografie sunt comune în atacurile cibernetice, dar pe măsură ce tehnicile răufăcătorilor avansează aceste greșeli sunt mai greu de observat. De asemenea, în textele lungi și complexe greșelile de ortografie sunt greu de observat. Acordați atenție greșelilor de ortografie!

5. Urgența: crearea sentimentului de urgență este printre cele mai comune lucruri întâlnite în atacurile cibernetice. Acest sentiment provoacă panică și poate face utilizatorul să nu reacționeze cu vigilență. Nu acționați impulsiv!

6. Link-urile: redirecționarea către alte pagini externe este o tactică frecventă, link-ul pare legitim, dar este doar mascat ca fiind sigur. Faceți-vă un obicei din a pune mai întâi cursorul mouse-ului deasupra link-urilor, pentru a vedea adresa din spate, fără a face click!

7. URL-ul: verificați că domeniul este legitim (în concordanță cu compania/organizația trimițătorului).

Sursa: Hotnews

Citește mai departe

ACTUALITATE

Emil Boc: Vor fi 570 de locuri în plus la creșele din Cluj-Napoca, din septembrie

Publicat

Primarul Emil Boc a anunțat, miercuri, că din 1 septembrie vor fi disponibile încă 570 de locuri la creșele din Cluj-Napoca, pe lângă cele 642 existente astăzi.

Edilul a primit promisiunea că din luna septembrie se va elimina regula distanțării sociale din creșe, care va aduce în plus încă 224 de locuri. Deja ar fi pregătit ordinul de ministru pentru publicare în Monitorul Oficial.

De asemenea, Primăria Cluj-Napoca mai face 32 de angajări care vor permite activarea a încă 352 de locuri în creșă.

Astfel, din 1 septembrie la Cluj-Napoca vor fi disponibile 1397 de locuri în creșe.

Încă 90 de locuri se vor debloca după finalizarea creșei de pe strada Meziad, până la sfârșitul anului 2021.

Și Hubul educațional din Borhanci, pentru care primarul Emil Boc a semnat, ieri, contractul în vederea realizării Planului Urbanistic Zonal, va cuprinde o creșă nouă.

Încă 3 creșe vor fi construite în zona Iris, de către privați, în urma proceselor de restructurare urbană.

O creșă nouă se va realiza și pe strada Parcul Feroviarilor, cu o capacitate de 52 de locuri.

Și pe strada Câmpului se va construi o creșă, cu încă 90 de locuri.

Primarul nu a scăpat oportunitatea să ceară, din nou, primarilor din localitățile învecinate, ”să se molipsească” și să amenajeze creșe.

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO/ RAZIE în baruri și săli de jocuri de noroc la Turda. Doi tineri, cercetați PENAL pentru port de ARME albe

Publicat

De

31 de persoane au fost legitimate și 16 dintre acestea au ajuns la sediul poliției, unde au fost amprentate, în urma unei razii a polițiștilor turdeni. Aceștia au avut o acțiune de combatere faptelor de violență și de asigurare a siguranței comunității.

Polițiștii structurilor de investigații criminale, ordine publică, specialiști criminaliști, alături de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au descins marți noaptea pe terase, în baruri și la mai multe săli de jocuri de noroc din Turda.

Polițiștii au legitimat 31 de persoane și au desfășurat totodată activități de amprentare și fotografiere.

 

De asemenea, au fost constatate două infracțiuni flagrante, iar polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu. Este vorba de infracțiunea de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de Codul penal.

Practic, în timpul raziei, polițiștii au dat peste doi tineri în vârstă de 24 și 28 de ani, din Turda, care aveau asupra loc un briceag și o rozetă tip box.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate