ACTUALITATE
Blocurile cu Mall din Bună Ziua, investiție de 31 milioane euro, ajung pe masa Comisiei de Urbanism din Cluj-Napoca
Proiectul Green Square, propus de fondul de investiții administrat de STK Emergent și estimat la peste 31 milioane de euro, va ajunge pe masa Comisiei de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca.
Lângă Lidl sunt propuse blocuri cu înălțime maximă de 8 etaje cu mall la parter și demisol.
Va fi amenajată și o creșă, dar și un parc cu luciu de apă, astfel încât zona de 19.000 de metri pătrați să devină un centru de cartier pentru locuitorii din Bună Ziua.
Proiectul STK este listat și la bursă, de unde a atras deja aproape 1 milion de euro.
Contre cu autoritățile locale
Primarul Emil Boc a avut mai multe ieșiri cu privire la acest ansamblu și a declarat că nu este impresionat de presiunile publice pe care le-ar orchestra investitorul astfel încât să primească undă verde din partea autorităților locale. Problema principală invocată ar fi traficul insuportabil, însă recent edilul a anunțat că va susține demararea lucrărilor la ansamblurile cu funcții comerciale la parter, însă cu condiția recepționării doar după realizarea Centurii Ocolitoare a Clujului.
Managerul fondului de investiții, Nicolae Pascu, a reclamat faptul că deși a depus studii de trafic la Primărie, încă din anul 2020, nu a primit nici măcar un răspuns.
Arhitectul Vlad Negru, care va coordona și proiectul Iulius de la platforma Carbochim, se ocupă și de această lucrare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






