ADMINISTRAȚIE
Contractul de execuție pentru o nouă școală în cartierul Bună Ziua va fi semnat pe 25 iulie. Boc: „Ne apucăm de treabă”
Contractul pentru construcția noii școli din cartierul Bună Ziua va fi semnat în curând, a anunțat joi primarul Emil Boc.
După ce licitația a trecut fără contestații, autoritățile pregătesc semnarea oficială a documentelor pe 25 iulie, zi în care Consiliul Local Cluj-Napoca va aproba și planul urbanistic necesar demarării lucrărilor.
„Vineri, 25 iulie, semnăm contractul de execuție de lucrări pentru Școala Bună Ziua. Nu a fost depusă nicio contestație. Aprobăm, în 25 iulie, PUZ-ul în Consiliul Local și în aceeași zi semnăm contractul de execuție pentru Școala Bună Ziua”, a declarat primarul Emil Boc.
Școală nouă pentru peste 600 de elevi
Noua școală va deservi peste 600 de elevi și este una dintre investițiile majore anunțate pentru extinderea infrastructurii educaționale din oraș. Durata totală a proiectului este estimată la 22 de luni, din care 4 luni pentru partea de proiectare și 18 luni pentru execuția efectivă a clădirii.
„Durează 22 de luni, 4 luni proiectarea și 18 luni execuția și 642 de elevi vor avea o școală nouă după finalizarea acesteia. Doamne ajută, ne apucăm de treabă!”, a conchis edilul.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






