EVENIMENT
Bîrligea RĂMÂNE. Cristi Balaj (CFR Cluj): Contractul se PRELUNGEȘTE pe trei ani
Dat ca și plecat în această vară de la CFR Cluj, atacantul Daniel Bîrligea va semna prelungirea contractului cu echipa ardeleană.
Contractul actual al lui Bîrligea ar fi expirat vara viitoare, iar în iarnă ar fi putut negocia cu oricine, pentru că ar fi intrat în ultimele 6 luni de contract. Noua înțelegere dintre jucătorul de națională și CFR Cluj se va întinde pe 3 ani.
Bîrligea RĂMÂNE. Cristi Balaj (CFR Cluj): Contractul se PRELUNGEȘTE pe trei ani
Bîrligea, care a fost în lotul României la EURO 2024, e unul dintre cei mai importanți jucători de la CFR Cluj în acest moment, fiind unul dintre titularii din cupele europene.
„Bîrligea se simte bine. Am ajuns la un numitor comun cu el legat de detaliile pentru prelungirea contractului. Este în continuare jucătorul CFR-ului, sunt convins că mai devreme sau mai târziu va ajunge să evolueze într-un campionat important și să facă acel pas pe care îl merită.
Este un jucător de calitate, am ajuns la un acord, se pregătesc documentele acum. Contractul se prelungește pe trei ani”, a declarat Crisit Balaj, președintele de la CFR Cluj, potrivit Fanatik.
Cotat la 1,6 milioane de euro, Daniel Bîrligea traversează cea mai bună formă din carieră. Are în acest sezon două goluri și două assit-uri în 4 meciuri din Superliga, iar în preliminariile Conference League a marcat de două ori în 4 partide.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






