Connect with us

ACTUALITATE

Beatrice Mahler: Octombrie va fi o lună cu 10.000 de cazuri zilnice de COVID-19

Publicat


Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală, dr. Beatrice Mahler, a declarat că valul patru al pandemiei nu va fi mai blând decât cele anterioare, iar în octombrie se așteaptă la 10.000 de cazuri zilnice de COVID-19.

Medicul de la Institututl de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” a spus, la Digi 24, că valul 4 al pandemiei nu va fi unul mai blând decât cele anterioare.

„Numărul de cazuri zilnice se va dubla”

„În vară credeam că o să fie mai bine, dar la cum percepem în acest moment creșterea numărului de cazuri, la cum se vede din partea unde suntem noi, cadrele medicale, modul în care sunt afectați pacienții și cazurile care ne vin în spital, nu cred că va fi mai bine în acest val. Din contră, cred că nu vom avea exemplul Marii Britanii în care spitalele să nu fie atât de pline. În România va fi greu, va fi greu în spitale”, a declarat directorul Institutului.

Beatrice Mahler a mai spus că la două săptămâni după începerea școlilor, numărul de cazuri zilnice se va dubla.

„Cred că la două săptămâni după ce începem școlile ajungem să dublăm, dacă nu să triplăm această cifră și cred că, în octombrie, dacă nu înțelegem că trebuie să respectăm regulile și să purtăm mască și să revenim la regula care limitează transmiterea infecției, octombrie va fi o lună care va duce către zece mii de cazuri”, a mai spus medicul pneumolog.

Cazurile care ajung la ATI sunt mult mai grave, simptomele din acest val sunt mult mai severe, afirmă managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

„Am venit în spital și mă simt mai rău decât când am venit”

„Vedem că tot mai mulți tineri sunt bolnavi. În terapie intensivă avem șapte pacienți, iar din cei șapte cinci sunt intubați. Avem o severitate a manifestărilor, o evoluție mult mai rapidă către terapie intensivă a pacienților care se internează”, a mai spus Mahler.

Medicul a povestit că doctorii au de-a face și cu furia oamenilor, care spun că unii sunt revoltați și spun că se simt mai rău pentru că au venit în spital.

„Am avut această replică: am venit în spital și mă simt mai rău decât când am venit”, explică medicul, care arată că boala evoluează la unele persoane în ciuda tratamentului.

Sursa: Mediafax



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Casă lovită de trăsnet, la Fizeșu Gherlii. Acoperișul a ars complet și flăcările s-au extins și în interior

Publicat

Acoperișul unei case din comuna Fizeșu Gherlii din Cluj a luat foc joi, după ce ar fi fost lovit de trăsnet. Flăcările s-au extins rapid și au produs pagube semnificative și în interior.

Pompierii din Dej au intervenit joi după-masă la un incendiu izbucnit la o casă din comuna Fizeșu Gherlii. Flăcările au cuprins inițial acoperișul casei și s-a extins ulterior, producând pagube semnificative și în interiorul casei.

Casă în flăcări, după ce a fost lovită de fulger

Potrivit ISU Cluj, incendiul ar fi izbucnit din cauza trăsnetului.

„Două echipaje din cadrul Detașamentului Dej au finalizat o intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Fizeșu Gherlii. Apelul de urgență a venit în jurul orei 17.25, iar la fața locului s-a deplasat echipajul de la Punctul de Lucru Gherla. Concomitent, forțele au fost suplimentate din dispeceratul integrat cu încă o autospecială cu apă și spumă de la Dej. Flăcările s-au manifestat generalizat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 110 metri pătrați.

De asemenea, s-au produs pagube semnificative și în interior, focul fiind favorizat de materialele combustibile care alcătuiau izolația. Din fericire, pe parcursul intervenției nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Totodată, forțele noastre au primit ajutor din partea SVSU Fizeșu Gherlii. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza trăsnetului”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Floarea de colț, “bijuteria Carpaților”, poate fi admirată la Grădina Botanică din Cluj-Napoca

Publicat

De

Floare de colț la Grădina Botanică din Cluj

Clujenii și turiștii care vizitează Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca au ocazia să admire una dintre cele mai îndrăgite și rare flori alpine: floarea de colț.

O comoară a naturii, acesta este cunoscută și sub denumirile de „floarea-reginei”, „floarea doamnei”, „steluța” sau „albumița”.

Floarea de colț poate fi admirată la Grădina Botanică din Cluj

Floarea de colț sau Leontopodium alpinum Cass., este un adevărat simbol al munților, fiind declarată „monument al naturii”.

“Deși este specifică zonelor alpine, la Grădina Botanică aceste plante sunt cultivate și îngrijite cu pasiune. În limba engleză, floarea de colț este cunoscută sub numele de ‘Edelweiss’”, arată reprezentanții Grădinii Botanice din Cluj.

Simbol al purității

Floarea de colț, simbol al purității și rezistenței, crește în mod natural pe versanții stâncoși ai munților, la altitudini de peste 1.800 de metri. Reprezentanții Grădinii Botanice Cluj arată că, în Munții Trascăului, mai exact în Cheile Râmețului, se află unele dintre cele mai joase altitudini unde crește floarea de colț.

În cadrul Grădinii Botanice din Cluj, vizitatorii pot vedea această floare într-un mediu controlat, care reproduce condițiile naturale din habitatul său montan.

Primele flori ale primăverii și-au făcut deja apariția, iar Grădina Botanică și-a prelungit programul de vizitare, fiind deschisă zilnic, între orele 9:00 și 18:00.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Mai mulți copaci SMULȘI din rădăcină de vânt, în Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca

Publicat

Mai mulți copaci din Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca au fost smulși din rădăcină de rafalele puternice de vânt de joi.

Furtuna puternică de joi a provocat pagube în Parcul Feroviarilor, unde mai mulți copaci au fost smulși din rădăcină de vânt.

Poliția locală intervine la fața locului pentru a îndepărta copacii căzuți și a asigura siguranța trecătorilor. Pompierii nu au fost solicitați pentru acest incident.

Pe lângă copacii smulși, furtuna a împrăștiat pe aleile și spațiile verzi din parc materiale de construcție dintr-un șantier învecinat.

De-a lungul timpului, clujenii și-au exprimat nemulțumirea față de calitatea arborilor plantați în parcurile modernizate de primărie, considerându-i prea tineri și fragili. Se pare că temerile lor s-au adeverit, deoarece copacii au cedat la prima furtună puternică.

Incidente și în alte localități din județ

Tot joi, un echipaj din cadrul Detașamentului Huedin a fost mobilizat pentru degajarea unui arbore căzut pe carosabil în localitatea Brăișoru. În localitatea Viișoara, elemente din acoperișul unui bloc au fost smulse de vânt fiind mobilizate două echipaje ISU, dotate cu o autospecială cu modul de descarcerare și o autoscară.

Citește mai departe

EVENIMENT

Un vis împlinit! Erik Lang, portarul crescut de CFR Cluj, devine fotbalist profesionist la doar 16 ani

Publicat

Erik Lang, talentatul portar al Grupei U16 din Academia CFR, și-a împlinit un vis din copilărie semnând primul său contract de fotbalist profesionist cu echipa sa de suflet, CFR Cluj.

Parte a clubului de aproape un deceniu, Erik s-a remarcat prin muncă, dedicare și performanțe remarcabile atât pe teren, cât și la învățătură.

„Suntem încântați să vă anunțăm că portarul Academiei CFR, Erik Lang, jucător de bază al Grupei U16, a semnat primul său contract de fotbalist profesionist cu CFR Cluj, echipă pe care o iubește încă de la primii ani de viață

9 ani alături de CFR

Născut în 2009, Erik face parte din Familia CFR de aproape un deceniu, bifând în cei peste 9 ani de joc multiple convocări la Echipele Naționale de Juniori ale României

Erik este un adevărat profesionist și un exemplu de muncă și dedicare, reușind să îmbine perfect pasiunea pentru fotbal cu educația, fiind un elev cu rezultate deosebite la învățătură.

Îți urăm mult succes, Erik, și cât mai multe reușite alături de echipa noastră!”, a transmis echipa din Gruia.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate