ACTUALITATE
Avertisment OMS: Epidemiile vor fi tot mai FRECVENTE
Epidemiile precum variola maimuței vor fi tot mai frecvente în viitorul apropiat, avertizează specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit Reuters.
Focarele de boli endemice, cum ar fi variola maimuței și febra lassa, devin din ce în ce mai persistente și mai frecvente, a avertizat miercuri directorul pentru situații de urgență al Organizației Mondiale a Sănătății, Mike Ryan.
Vezi și Primul caz de variola maimuței a fost confirmat în România. Care sunt simptomele și cum se răspândește
Pe măsură ce schimbările climatice contribuie la schimbarea rapidă a condițiilor meteorologice, animalele și oamenii își schimbă comportamentul de căutare a hranei. Ca urmare, bolile care circulă de obicei la animale ajung din ce în ce mai des la oameni, a explicat Ryan.
„Din nefericire, această capacitate de a amplifica boala și de a o transmite mai departe în cadrul comunităților noastre este în creștere – astfel încât atât factorii de apariție a bolilor, cât și cei de amplificare a bolilor au crescut”, a precizat Mike Ryan.
Sursa: Mediafax
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






