Connect with us

ACTUALITATE

Autoritățile vor impune RESTRICȚII în comuna Sâncraiu, începând de vineri. Rata de infectare a urcat la peste 6 cazuri la mie

Publicat


Comuna Sâncraiu intră în scenariul roșu, după ce rata incidenței a ajuns la 6,51 de cazuri de Covid-19 la mia de locuitori. Aici se vor impun rerstricții de weekend, respectiv magazinele se vor închide vineri, sambată și duminică de la ora 18.00, iar circulația va fi restricționată de la ora 20.00.

Potrivit hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care va intra în vigoare cu data de 21 aprilie 2021, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00-5.00, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până joi) se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00-5.00;

De luni până joi, magazinele se închid la ora 21.00

De asemenea, se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5.00-18.00, iar în celelalte zile ale săptămânii (de luni până joi) magazinele care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, trebuie să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-21.00;

De asemenea, se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

Restricțiile de weekend, ridicate în mai multe comune

Tot din data de 21 aprilie, în Așchileu, comuna Băișoara, comuna Fizeșu-Gherlii, comuna Mica, comuna Mintiu Gherlii, comuna Panticeu, măsurile de restricție în timpul weekendului își încetează aplicabilitatea.

De asemenea, în comuna Cătina, începând cu data de 22.04.2021, se vor impune următoarele măsuri:

a) organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

b) organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;

Restaurantele și cafenelele din Cătina pot primi clienți în limita a 30% din capacitate

c) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-22.00;

d) activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-22.00;

e) măsurile prevăzute la lit. c) și d) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

Activitatea în cluburi baruri și discoteci este interzisă

f) prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. e), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară;

g) nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

h) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului; operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate