Pe 15 august, creștinii ortodocși și catolici din România celebrează Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor sub denumirile de „Sântămăria Mare” sau „Paștele Verii”. În această...
România pierde aproape 7 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar metroul Clujului se numără printre proiectele afectate. Ministrul Investițiilor și...
Premierul Ilie Bolojan a fost desemnat, prin decret semnat de președintele Nicușor Dan și publicat joi în Monitorul Oficial, să exercite interimar atribuțiile de vicepremier pe...
Seara aceasta, la Mănăstirea Nicula, mii de pelerini s-au adunat pentru a se închina icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, scoasă în procesiune în jurul...
FC Universitatea Cluj și FCSB au ajuns la un acord pentru împrumutul pe un sezon al atacantului de bandă Andrei Gheorghiță (23 de ani), cu opțiune...
Un bărbat din Gherla a fost arestat preventiv, fiind acuzat că, timp de aproape 5 ani, a obligat două femei să se prostitueze, obținând bani din...
Modernizarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Episcopia Bihor înregistrează progrese semnificative, potrivit declarațiilor lui Radu Moisin. Radu Moisin, deputat PNL de Cluj, s-a întâlnit recent...
Locuitorii din Turda și zonele învecinate au semnalat un miros puternic, insuportabil, specific dejecțiilor de animale. Autoritățile locale s-au mobilizat rapid pentru a identifica sursa disconfortului...
Un eveniment rutier minor a avut joi, 14 august, pe strada București din Cluj-Napoca. O motocicletă SMURD a fost lovită de o mașină. Reprezentanții ISU Cluj...
Polițiștii clujeni au descoperit un colet expediat din Spania, destinat municipiului Cluj-Napoca, care conținea arme albe și 300 de cartușe. Potrivit anchetatorilor, un colet expediat din...
Uniunea Salvați România (USR) Cluj acuză Consiliul Județean (CJ) Cluj, condus de Alin Tișe, că a cumpărat microbuze electrice pentru transportul elevilor mai scumpe decât în...
Cea de-a 10-a ediție a festivalului UNTOLD a transformat din nou Cluj-Napoca într-o capitală globală a muzicii și divertismentului, aducând pe scene show-uri internaționale în premieră...
Primăria Municipiului Cluj-Napoca a anunțat oficial lansarea licitației publice pentru achiziția a 7 rame electrice destinate transportului metropolitan de călători pentru viitorul Tren Metropolitan. Valoarea totală...
Turnul gotic al Bisericii Romano-Catolice „Sfântul Mihail” își redeschide porțile pentru clujeni, oferindu-le ocazia de a urca până la platforma de observație situată la 42 de...
Polițiștii au fost alertați după ce un bărbat de 37 de ani a plecat din locuința sa din Cojocna și nu s-a mai întors. La data...
Consiliul Județean Cluj a început asfaltarea unui tronson de 3,5 kilometri din DJ 107R, care leagă Stațiunea Muntele Băișorii de pârtia de schi Buscat, parte a...
De la scena UNTOLD la celula de arest: hoții de bijuterii, după gratii. Ei vor sta în spatele gratiilor timp de 30 de zile. În cele...
Joi, 14 august, la ora 11:00, în fața Curții de Apel Cluj, comunitatea civică Declic va depune oficial acțiunea juridică prin care solicită anularea hotărârii Consiliului...
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a publicat programul de circulație a mijloacelor de transport în comun valabil de Sf. Maria. Compania de Transport Public Cluj-Napoca...
Patru confederații sindicale din județul Cluj au anunțat organizarea unor proteste la sediul temporar al Prefecturii, ca răspuns la contextul economic actual și la măsurile guvernamentale...