Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO. Taximetrist din Gherla, arestat pentru proxenetism. Două femei au fost exploatate

Publicat


Bărbat arestat proxenetism

Un bărbat din Gherla a fost arestat preventiv, fiind acuzat că, timp de aproape 5 ani, a obligat două femei să se prostitueze, obținând bani din activitatea acestora.

Ancheta a scos la iveală modul în care taximetristul transporta femeile către clienți, atât în municipiul Gherla, cât și în localitățile învecinate.

Anchetatorii susțin că, din 2021 până în august 2025, bărbatul, care lucra ca taximetrist, a facilitat practicarea prostituției de către două femei, beneficiind financiar de pe urma acestora. Transportul către clienți și gestionarea activității reprezintă principalele acuzații care i se aduc.

Bărbatul a fost arestat preventiv

Potrivit IPJ Cluj, Judecătoria Gherla a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, măsură luată în urma propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla.

„În urma cercetărilor efectuate, în data de 13 august a.c., a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința persoane bănuite, în municipiul Gherla, context în care au fost ridicate mai multe bunuri și obiecte cu valoare probatorie în cauză. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în data de 14 august a.c., Judecătoria Gherla a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, măsură luată în urma propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla”, a transmis IPJ Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate