Primele plăţi din fondul de redresare al UE ar putea veni în iulie dacă totul va merge conform planului, au anunţat oficiali de top ai Comisiei...
Elevii claselor a VI-a susţin, joi, proba la Matematică şi Ştiinţele naturii din cadrul Evaluării naţionale. La probă sunt aşteptaţi să participe peste 181.000 de elevi...
Cluj24.ro prezintă principalele 5 evenimente locale din ultimele 24 de ore: UPDATE/ ACCIDENT în Cornești, județul Cluj. O persoană a fost RĂNITĂ Cluj-Napoca intră în scenariul...
Cu toate că a trecut ceva timp de la modificarea legii referitoare la orele de liniște și de la adoptarea regulamentelor asociațiilor de locatari, subiectul încă...
Civilii politici (presupuşii aleşi ai poporului) şi presa mainstream închiriată, care critică ampla mişcare a militarilor în Franţa şi ţipă isteric „insurecţie !”, „puci !”, „nesupunere...
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat pe 11 mai că depunerea declarației de beneficiar real va fi amânată până la 1 octombrie. Chiar si așa, zeci...
Cât durează anticorpii după infecţia cu SARS-CoV-2? Medicul Virgil Musta recomandă vaccinul la cel puţin 3 luni post-COVID. Un studiu realizat de cercetătorii italieni arată că...
Miercuri în jurul orei 14:15 a avut loc un accident rutier în P-ța Avram Iancu din Cluj-Napoca. La fața locului sunt prezente echipaje ale Poliției și...
Poliţiştii clujeni au efectuat, miercuri, patru percheziţii domiciliare în Dej, la solicitarea autorităţilor italiene, pentru mai multe infracţiuni. Printre acestea, trafic ilegal de droguri veterinare şi...
SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ – Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 416; – Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor...
Peste 5.500 clujeni s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. În prima etapă au fost vaccinați 402 clujeni, în etapa a doua 2.455 iar în etapa...
Până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.068.817 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.018.642 de pacienți au fost...
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat miercuri modificări în programul etapei a 9-a play-off-ului și play-out-ului Ligii 1. În cazul în care anumite meciuri din play-out...
Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundaţii, în urma scurgerilor de pe versanţi şi a viiturilor rapide, pentru râuri din 10 județe. Avertizarea este...
Miercuri dimineața a avut loc un accident rutier la ieșirea din Cornesti spre Mihai Viteazul. Un autoturism s-a ciocnit cu o autobasculantă. Conform ISU Cluj, accidentul...
Autoritățile cipriote au inclus România în categoria roșie a statelor cu risc epidemiologic. Astfel, românii fără certificat de vaccinare pot intra în Cipru doar cu test...
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA, Sucursala Cluj-Napoca anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică, astfel: Data întreruperii: 13.05.2021 Adresa/Localitatea: Comuna Mica, localitatea Nireş, str. Principală, nr.70-220, nr. 327-387...
Elevii claselor a VI-a susţin, miercuri, prima probă scrisă – cea la Limbă şi comunicare – din cadrul Evaluării naţionale. Următoarea probă, cea la Matematică şi...
Cluj24.ro prezintă principalele 5 evenimente locale din ultimele 24 de ore: Jucător de fotbal de la echipa CFR 1907 Cluj, AMENDAT după ce a înjurat un...
În urmă cu 100 de ani, la București s-a înființat Partidul Comunist din România. Acceptat sau contestat, evenimentul din mai 1921 a influențat, cu precădere după...