Connect with us

ACTUALITATE

Asigurările RCA vor fi valabile și în format electronic

Publicat


Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (AFS) a aprobat în şedinţa de miercuri modificarea şi completarea Normei nr. 20/2017 privind asigurările auto din România în ceea ce priveşte articolul care reglementează dovada încheierii asigurării RCA în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate, potrivit G4Media.

„Astfel, la articolul 10, punctul 11 se arată că dovada încheierii asigurării RCA, în cazul controalelor efectuate de către autorităţile abilitate o constituie: litera a) poliţa de asigurare RCA şi contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic; litera b) dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada menţionată în aceasta, sau poliţa de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spaţiului Economic European şi a Confederaţiei Elveţiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic”, se arată într-un comunicat al ASF.

Modificările şi completările aduse Normei nr. 20/2017 intră în vigoare în termen de trei zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate