Connect with us

EVENIMENT

Angajații în sistemul sanitar în starea de alertă pot rămâne în funcții. Ce spune Iohannis

Publicat


premieră spitalul militar

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, determinate de pandemia de COVID-19, a fost încadrat pe perioadă determinată, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Legea creează posibilitatea ca personalul din unităţile sanitare cu paturi, serviciile de ambulanţă, direcţiile de sănătate publică, instituţiile de asistenţă socială, încadrat fără concurs pe perioadă determinată, pe posturi de execuţie, în perioada stării de alertă, să poată ocupa pe durată nedeterminată acelaşi post în cadrul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă.

Potrivit actului normativ, prin derogare de la legislaţia actuală, Ministerul Sănătăţii şi unităţile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea acestuia,

Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile şi instituţiile aflate în subordinea, în cadrul şi/sau în coordonarea acestuia, autorităţile administraţiei publice locale şi ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, precum şi instituţiile publice de asistenţă socială, organizează examen, în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, a ocupat, fără concurs, posturi de execuţie pe perioadă determinată.

Personalul prevăzut de lege poate participa la examenul organizat în vederea încadrării în postul ocupat pe durată determinată din cadrul unităţii unde îşi desfăşoară activitatea.

De prevederile proiectului beneficiază şi medicii angajaţi în structurile nou-create în perioada stării de alertă, în scopul tratării bolnavilor de COVID-19, aceştia putându-se prezenta la examenul organizat de unităţile sanitare cu paturi în specialitatea în care sunt confirmaţi dacă unitatea cu care a încheiat contractul de muncă pe perioadă determinată nu are în structura sa o secţie din aceeaşi specialitate, după caz, la solicitarea unităţii spitaliceşti.

Prin excepţie, se poate organiza examen în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată şi pentru personalul contractual din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi serviciilor de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, care, în perioada stării de alertă, a ocupat posturi pe perioadă determinată în cadrul celor 2.000 de posturi aprobate pentru aceste instituţii în baza Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare.

Modalitatea de organizare şi desfăşurare a examenului se elaborează şi se aprobă prin ordin al ministrului sau, după caz, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire, în termen de 30 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi.

Prevederile legii nu se aplică pentru personalul care a ocupat funcţii de conducere.

Până la încetarea stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea şi în coordonarea acestuia, inclusiv funcţiile publice de execuţie şi conducere, pot fi ocupate prin numire, fără concurs, de funcţionari publici sau personal contractual care îndeplinesc cerinţele de ocupare stabilite în fişa postului şi în actele normative specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care este prevăzut a fi încadrat postul vacant, şi criteriile prevăzute de statutele profesionale specifice.

Numirea în cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătăţii se face prin ordin al ministrului şi încetează de drept în cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la iniţiativa angajatorului.

Numirea în cadrul unităţilor aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii se face prin act administrativ al conducătorului instituţiei sau al unităţii angajatoare, cu încadrarea în limita numărului maxim de posturi aprobate de către ordonatorul principal de credite prin statul de funcţii, şi încetează de drept în cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la iniţiativa conducătorului instituţiei sau al unităţii angajatoare, mai prevede legea.

Instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 90 de zile de la data încetării stării de alertă.

La data încetării stării de risc epidemiologic şi biologic, personalul angajat în condiţiile prevăzute de proiectul de lege îşi continuă activitatea, cu acordul său, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 90 de zile.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Premieră în baschetul românesc. U-BT Cluj-Napoca va participa în ABA League

Publicat

U-BT Cluj-Napoca scrie o nouă pagină în istoria sportului românesc. După performanțele europene din ultimii ani, clubul clujean a fost invitat să participe în ABA League, una dintre cele mai puternice competiții regionale din Europa, cunoscută și ca Liga Adriatică.

Începând cu sezonul viitor, U-BT va juca alături de echipe de top din baschetul ex-iugoslav și nu numai. Liga își extinde formatul la 18 echipe, împărțite în două grupe de câte 9.

„În urma discuțiilor purtate de către organizatorii ABA League, s-a luat decizia ca sezonul viitor să aducă la start nu mai puțin de 18 formații, cele mai recente nume fiind U-Banca Transilvania și BC Viena. Acestea vor fi împărțite în 2 grupe de câte 9 participante. În primă instanță, cele 9 echipe vor juca una împotriva celeilalte, tur-retur. Ulterior, primele 4 clasate din fiecare grupă se califică mai departe, urmând să alcătuiască o primă grupă valorică cu 8 participante. Aici, o echipă va întâlni tur-retur doar adversarele din cealaltă grupă, împotriva cărora nu a jucat anterior. Celelalte 10 formații vor fi repartizate într-o a doua grupă. Mai departe, primele 2 clasate din această grupă se vor duela cu ultimele 2 clasate din prima grupă valorică pentru Play-Off. Așadar, va fi creionat tabloul pentru sferturi, semifinale și finală”, a transmis echipa de bachet.

Grupă de foc pentru U-BT Cluj: dueluri cu Partizan Belgrad și BC Dubai

U-BT Cluj-Napoca a fost repartizată într-o grupă extrem de puternică, cu adversari de calibru precum Partizan Blegrad (Serbia), BC Dubai (Emiratele Arabe Unite), Igokea Aleksandrovac (Bosnia și Herțegovina), FMP Belgrad (Serbia), KK Borac Čačak (Serbia) KK Studenski centar (Muntenegru), KK Krka (Slovenia) și KK Split (Croația).

„U-Banca Transilvania își cunoaște și adversarele din grupă, urmând să dea peste galonata Partizan Belgrad, formația antrenată de către marele Željko Obradović, participantă în Euroligă. Partizan a și câștigat trofeul Euroligii, fiind de 22 campioană a Serbiei, cucerind de 8 ori Liga Adriatică. În grupă vom mai da peste un nume din Euroligă, BC Dubai, grupare care dispune de un buget semnificativ, transferând o serie de baschetbaliști europeni de mare valoare”, a mai transmis echipa.

„Intrăm în ABA League cu încredere”

„Suntem fericiți și mândri de această realizare. Este o dovadă a seriozității și a muncii pe care întreaga organizație U-BT a depus-o în toți acești ani. Din punctul meu de vedere, acest pas reprezintă un câștig important și pentru baschetul românesc. Prin participarea în ABA League vom avea ocazia să găzduim meciuri de cel mai înalt nivel, cu echipe din EuroLeague, EuroCup sau Basketball Champions League. Aceste meciuri nu sunt doar spectaculoase pentru public, ci au și un rol important în a inspira noile generații, fie că aleg să joace baschet, fie că devin fani dedicați.

Intrăm în ABA League cu încredere. Nu e un salt întâmplător, ci un nou pas firesc după un parcurs construit etapă cu etapă: am început din Basketball Champions League, am continuat cu patru sezoane solide în EuroCup, iar acum e datoria noastră să arătăm că tot ce am făcut până acum are continuitate și sens. Creștem de la an la an și vrem să demonstrăm că ne merităm locul la cel mai înalt nivel”, a declarat Branko Ćuić, director executiv U-Banca Transilvania.

Această nouă provocare confirmă ascensiunea constantă a echipei, după sezoane solide în Basketball Champions League și EuroCup.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

AlbertNbn, amenzi de 3.000 de lei pentru limbaj vulgar și jigniri la adresa României, după concertul de la „Beach, Please!”

Publicat

albertnbn

Amenzi după concertul controversat al trapperului AlbertNbn la festivalul „Beach, Please!”. Jandarmeria a sancționat artistul cu amenzi în total de 3.000 de lei pentru încălcarea normelor de conviețuire socială și folosirea unui limbaj vulgar pe scenă. 

Trapperul AlbertNbn a fost sancționat după scandalul de la „Beach, Please!” cu 3.000 de lei de Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanţa, pentru folosirea de limbaj vulgar și expresii jignitoare la adresa României în timpul concertului său.

„Pe timpul desfăşurării festivalului Beach, Please, în urma autosesizării forţelor de ordine, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.000 lei fiecare, unui artist care, în cadrul versurilor interpretate pe scenă, a folosit un limbaj vulgar şi expresii jignitoare, inclusiv la adresa României. Persoana în cauză a fost sancţionată conform art. 2, alin. (1) din Legea nr. 61/1991, republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.

Versuri vulgare și violente

Piesa care a stârnit controverse conține versuri precum: „Îmi bag p**a în România / Pe țara voastră mă piș**”. În plus, alte melodii lansate de AlbertNbn, cum este și piesa „Zoro” (cu peste 4 milioane de vizualizări pe YouTube), abundă în versuri explicite și violente, pe care tinerii prezenți la concertele sale le cântă adesea în cor.

În replică, trapperul a postat un mesaj video adresat criticilor: „Ați luat toți foc că de ce înjur România. În primul rând, sunteți niște inculți care nu știți la ce mă refer și nici nu încerc să vă explic la ce mă refer. Eu le-am explicat la copiii voștri să nu se drogheze de fiecare dată când am făcut show pe scenă.

Dacă nu aveți bani să ajungeți la Beach, please și sunteți frustrați, nu-i problema noastră. Nu mă mai căutați, sunteți penibili, sunteți jalnici, sunteți niște bătrâni proști care copiii voștri le curg balele după noi. Nu aveți ce să faceți, nu că asta ar fi ceva rău, sincer. Noi vă iubim”.

Citește mai departe

ECONOMIE

Programul Rabla 2025, suspendat inițial, va fi reluat cu un buget redus

Publicat

Programul Rabla, suspendat

Programul Rabla 2025 pentru persoane fizice va fi relansat în curând, cu un buget total de 200 de milioane de lei, potrivit anunțului oficial făcut de ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

După săptămâni de incertitudini și amânări cauzate de negocierile pentru formarea noului Guvern, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat că programul „Rabla” pentru persoane fizice va fi lansat în acest an cu un buget total de 200 de milioane de lei.

„Într-un an foarte dificil economic în care trebuie tăiate 30 de miliarde de lei, am reușit să salvăm programul Rabla persoane fizice. În ultimele zile am primit sute de întrebări și am vrut să mă asigur, înainte de a da orice răspuns, că am toate cifrele. Da, vom lansa programul Rabla persoane fizice în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei. Asta pentru că înțelegem cu toții ce investiții au fost făcute, că oamenii au dat deja avans și noi trebuie să gândim măsuri care să țină cont și impactul în economie”, a precizat Buzoianu, pe pagina sa de Facebook.

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat „în perioada următoare”.

Ministrul Mediului a mai spus că pentru anul viitor „rămân de avut mai multe discuţii”, cea mai importantă fiind despre analiza impactului pe reducerea de emisii pentru toate programele Administrației Fondului de Mediu (AFM): „Pentru anul viitor, rămân de avut mai multe discuții. Cea mai importantă discuție este despre analiza impactului pe reducerea de emisii pentru toate programele AFM. Viziunea noastră trebuie, pe termen mediu și lung, să se schimbe de la vouchere, la programe naționale cu impact pe mediu cuantificabil clar”.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Justin Timberlake a sosit la Cluj cu avion privat, pentru primul său concert în România, la Electric Castle 2025

Publicat

Justin Timberlake a aterizat miercuri, 16 iulie 2025, în jurul orei 17, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, cu un avion privat. Artistul american a fost preluat direct de pe pistă de un microbuz, care l-a transportat la o limuzină aflată în așteptare, evitând astfel zona publică a aeroportului.

Justin Timberlake a sosit miercuri la Cluj cu un avion privat, pentru primul său concert în România. Artistul va urca joi seară pe scena principală a Electric Castle 2025, în cadrul unui show așteptat de mii de fani.

O parte importantă din echipa tehnică și logistică, formată din aproximativ 100 de persoane, a sosit deja la Cluj încă de marți, pentru a pregăti detaliile necesare show-ului.

Fanii îl vor putea vedea live joi, 17 iulie, pe scena principală a festivalului Electric Castle, unde este programat să urce pe scenă începând cu ora 22:30. Concertul său este considerat unul dintre punctele de atracție principale ale ediției de anul acesta.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate