ECONOMIE
ANALIZĂ. Radu Georgescu: Stabilitatea leului din 2023 continuă și anul acesta

Chiar dacă rata anuală a inflației a scăzut în decembrie la 6,61%, față de 6,72% în luna precedentă, față de o prognoză a BNR de 7,5% pentru sfârșitul anului trecut, banca centrală a decis, la prima sa ședință de politică monetară din 2024, să mențină rata de referință la 7%, valoare stabilită în urmă cu fix un an.
Decizia era așteptată de piață, BNR anticipând în noiembrie, în ultimul său Raport asupra inflaţiei, revenirea pe creștere a prețurilor de consum la 7,7% la sfârșitul primului trimestru. De altfel, în comunicatul de presă care a urmat ședinței BNR, se arată că „rata anuală a inflației se va mări în prima lună a anului curent și își va relua apoi descreșterea graduală, pe o traiectorie mai joasă decât cea evidențiată în prognoza pe termen mediu din noiembrie 2023”.
Radu Georgescu: Stabilitatea leului din 2023 continuă și anul acesta
Nivelul ridicat al dobânzii de referință, doar cea din Ungaria depășind-o cu 10,75%, asigură un flux constant de valută care se îndreaptă către plasamentele în titlurile de stat locale, ceea ce asigură stabilitate cursului euro/leu.
Pe de altă parte, scăderea consumului intern a redus deficitul contului curent al balanţei de plăţi în perioada ianuarie – noiembrie 2023 la 20,2 miliarde euro, față de 24,331 miliarde euro în intervalul similar din 2022.
Culoarul de tranzacționare al euro a rămas unul îngust, 4,971 – 4,974 lei, iar fluctuațiile cursului s-au limitat la 4,9715 lei, în ședința de marți, și 4,9731 lei, în cea de vineri.
De altfel, comunicatul BNR observă că „pe fondul atractivității relative încă ridicate a plasamentelor în monedă națională, cursul de schimb leu/euro s-a menținut relativ stabil și în lunile noiembrie și decembrie”.
Scad dobânzile interbancare
Dobânzile interbancare au continuat să scadă. Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 6,18%, cea mai mică valoare începând cu data de 24 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,22%, cel mai redus nivel începând cu data de 7 iunie 2022, iar indicele la 12 luni s-a oprit la 6,24%.
Găurile mari din bugetul de stat au determinat Trezoreria să majoreze sumele cu care s-a împrumutat. Astfel, Finanțele au atras 703 milioane lei prin certificate pe șapte luni, 1,9 miliarde lei scadente în octombrie 2026, 875 milioane lei cu scadența aprilie 2030 și 853,9 milioane lei scadente în octombrie 2033, la randamente medii anuale de 6,03%, 6,16%, 6,49%, respectiv 6,15%. Adăugând și cele 847 de milioane lei cu scadența în mai 2027, de la prima licitație din 2024, Trezoreria a acoperit aproape în totalitate suma planificată să fie împrumutată în cursul lunii ianuarie.
Săptămâna aceasta vor avea loc o licitație de certificate cu scadența la 12 luni, care are un volum programat de 400 milioane lei și două cu titluri cu scadențele ianuarie 2026 și aprilie 2031, care au fiecare o valoare inițială 575 milioane lei.
Prețul gramului de aur a crescut
Euro a testat săptămâna trecută revenirea peste pragul de 1,10 dolari, dar a închis vineri pe piețele americane la 1,0949 dolari, după ce un oficial al Rezervei Federale americane a atras atenția asupra menținerii unui politici monetare restrictive până la convergența durabilă a inflației spre nivelul țintă. În piața locală, cursul dolarului a fluctuat între 4,5351 și 4,5460 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,5371 lei.
Media francului elvețian a scăzut de la 5,3431 la 5,3151 lei iar cea a lirei sterline a închis săptămâna la 5,7867 lei.
Metalul galben a crescut vineri la 2.034 – 2.061 dolari/uncie, motiv pentru ca prețul gramului de aur să urce la un maxim al săptămânii de 298,1008 lei.
Decizia SEC (Comisia de Valori Mobiliare a SUA) de a aproba apariția a 10 ETF-uri care au drept bază bitcoin a ridicat joi prețul monedei digitale aproape de 49.000 dolari. Au urmat rapid marcările de profit iar criptomoneda s-a depreciat la sfârșitul săptămânii la 42.595 – 43.032 dolari. Ethereum a fost mult mai stabil și fluctua între 2.543 și 2.581 dolari.
Analiza cuprinde perioada 8 – 12 ianuarie.
Foto: Arhivă
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Joia Mare din Săptămâna Patimilor are o importanță deosebită. Creștinii știu că există tradiții și obiceiuri păstrate de-a lungul istoriei în această zi.
Tradiții și obiceiuri
Joia Mare este cunoscută pentru faptul că este dedicată unei anumite activități. Creștinii ortodocși țin cont de datinile și lucrurile care au loc în această zi de mare sărbătoare. Anul acesta pică pe data de 17 aprilie, scrie Fanatik.
În această zi pe lângă faptul că se merge la Denie, credincioșii obișnuiesc să vopsească ouăle de Paște. Se crede că ouăle încondeiate în acest moment din Săptămâna Mare nu se strică tot anul. Dacă sunt duse la Biserică, sfințite și îngropate în grădină sau gospodărie aduc binecuvântări.
Tradiții și OBICEIURI în Joia Mare. Ce nu e bine să faci
Se spune că au rolul de a feri casa de necazuri, grindină și piatră. Un alt obicei notabil constă în aprinderea a 12 lumânări. Acestea se aprind în timpul slujbei, ritualul fiind o formă de comuniune cu suferința lui Iisus Hristos.
De asemenea, reprezintă un mod de a marca cele 12 Evanghelii care se citesc la Denia din Joia Mare. Fiecare dintre cele 12 lumânări aprinse are un rol simbolic puternic pentru că reflectă cele 12 fragmente evanghelice citite în cadrul Deniei.
Lumânările sunt aprinse de către credincioși pe măsură ce preotul citește fiecare Evanghelie. Astfel se formează un arc de lumină care simbolizează speranța în întunericul durerii. Ulterior, cele 12 lumânări sunt duse acasă și se aprind în momente de cumpănă.
În Joia Mare se țin slujbe de pomenire a celor trecuți în neființă. Gospodinele duc la Biserică colaci, ouă roșii, vin și lumânări pentru a fi sfințite și împărțite în memoria celor care au plecat dintre noi. Se mai spune că sufletele morților vin să asiste la slujbă, iar pomana este un dar adus lor.
Ce să nu faci în Joia Mare
Joia Mare aduce și o serie de superstiții pe care credincioșii le păstrează cu sfințenie an de an. O veche tradiție populară spune că persoanele care adorm la prânz în această zi din Săptămâna Mare vor fi leneșe tot restul anului.
Femeile sunt cele luate în vizor cel mai des în această situație. Ele sunt „amenințate” simbolic cu transformarea în Joimărița, o figură mitologică care pedepsește trândăvia și lipsa hărniciei. Acesta este motivul pentru care gospodinele se grăbesc să vopsească ouăle roșii.
Mai mult decât atât, se știe că în Joia Mare nu se spală, fiind prima zi dintr-un șir în care nu are loc acest obicei. Rufele se pot băga în mașina de spălat abia după sărbătorile pascale.

Mijlocașul de la CFR Cluj, grecul Tachtsidis, ar fi avut o convorbire telefonică înaintea meciului cu Rapid, cu Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB. Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, s-a arătat nemulțumit de această discuție.
Tachtsidis a fost rezervă în meciul din Gruia, iar cu câteva minute înainte de start ar fi vorbit pe FaceTime cu antrenorul cipriot de la FCSB, cei doi fiind prieteni buni. Marius Șumudică se implicase și el în discuție. Tachtsidis a fost dorit în vară de FCSB, lucru confirmat și de Cristi Balaj în această seară.
Balaj (CFR Cluj): Am încredere în INTEGRITATEA lui Tachtsidis
„Sincer, nu mi se pare în regulă. Am încredere în integritatea lui Tachtsidis, să ne înțelegem. Ca dovadă, nu a ascuns acest amănunt. Știu că cei doi au mai vorbit și în pauză din vară. Charalambous insista ca Tachtsidis să meargă la FCSB, din ce am înțeles. A ales să rămână la noi. Știu că vorbeau.
Legat de aspectul integrității, sunt convins că amândoi sunt integri. Și pe Charalambous îl văd ca pe un om de calitate, chiar dacă situația este nepotrivită pentru amândoi, și pentru unul, și pentru celălalt, mai ales că e vorba de niște echipe aflate în luptă directă. Nu era momentul să se ajungă la astfel de situații, ar fi fost de evitat.
Sigur, voi discuta cu Tachtsidis. Mâine voi ajunge la Cluj și voi discuta cu el. Este o situație compromițătoare pentru el. Eu am încredere în el, dar antrenorul va decide dacă va fi în lot duminică. Ce s-ar întâmpla dacă Tachtsidis ar juca și s-ar lua un gol din cauza lui sau ar rata o ocazie imensă?”, a spus Cristi Balaj la Digi Sport.
EVENIMENT
Spitalele din subordinea Consiliului Județean Cluj asigură permanența de Sărbătorile Pascale

Consiliul Județean Cluj anunță că spitalele din subordinea sa vor asigura permanența în perioada Sărbătorilor Pascale.
Astfel, unitățile sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj, precum și cele care își desfășoară activitatea în imobile ce aparțin forului administrativ județean, vor asigura permanența pe întreaga durată a Sărbătorilor Pascale, obiectivul fiind menținerea continuității activității și a actului medical, în beneficiul pacienților.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că personalul din spitalele subordinate forului administrativ județean rămâne, și de această dată, în slujba pacienților.
”În situația în care vor fi nevoiți, clujenii pot apela cu încredere la specialiștii din spitalele noastre pentru a beneficia de serviciile medicale necesare”, a spus Tișe.
Secții pentru copii
La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Calea Moților nr. 68 vor funcționa, în intervalul 18 – 21 aprilie 2025, secțiile clinice Pediatrie I, II și III, Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, ATI, Psihiatrie Pediatrică, Neurologie Pediatrică, Neonatologie Prematuri, precum și Laboratorul Radiologie și Imagistică Medicală și Unitatea de Primire a Urgențelor. Totodată, părinților li se reamintește posibilitatea de a apela oricând, în regim non-stop, serviciul de sfat pediatric telefonic ALOPEDI 0364-917.
În cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie ”Leon Daniello” din str. B.P. Hasdeu nr. 6 permanența va fi asigurată, în perioada 18 – 21 aprilie a.c., prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor terapie intensivă, chirurgie toracică și pneumologie.
Totodată, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din str. Iuliu Moldovan nr. 23 vor funcționa, în intervalul 18 – 21 aprilie 2025, secțiile de spitalizare continuă și camera de gardă.
Spitalul Clinic de Recuperare de pe str. Viilor nr 46-50 va asigura permanența, în perioada 18 – 21 aprilie a.c., prin intermediul liniilor de gardă ale secțiilor terapie intensivă, cardiologie, neurologie, ortopedie și chirurgie plastică.
Nu în ultimul rând, Centrul de Permanență situat pe Aleea Băița nr. 9 va funcționa în regim de 24 de ore din 24.
ADMINISTRAȚIE
FOTO. Dezinsecție pentru combaterea țânțarilor și căpușelor la Cluj-Napoca. S-a făcut inclusiv în parcurile pentru copii

Miercuri seara a avut loc, la Cluj-Napoca, o acțiune de dezinsecție pentru combaterea țânțarilor și căpușelor, dar și tratamente de delarvizare, anunță viceprimarul Dan Tarcea.
Dezinsecția a fost realizată în toate cartierele, pe spațiile verzi, dar și în parcuri, având în vedere că au fost sesizări din partea clujenilor privind apariția căpușelor.
Dezinsecție pentru combaterea țânțarilor și căpușelor la Cluj-Napoca
Acțiunea a început la ora 21:30, iar 19 echipe au fost prezente pe teren, acoperind întreg orașul. Potrivit viceprimarului, s-au făcut tratamente inclusiv în zonele verzi și în parcuri, acolo unde mai mulți clujeni au semnalat recent prezența căpușelor.
„Acțiunea a fost programată imediat ce condițiile meteo au permis intervenția. Vremea instabilă și ploile din ultimele săptămâni au împiedicat realizarea tratamentelor în siguranță și cu eficiență maximă”, a transmis Dan Tarcea.
Ce produse s-au folosit
În ceea ce privește produsele folosite pentru dezinsecție și delarvizare, reprezentanții Primăriei dau asigurări că acestea sunt avizate.
Produsele utilizate:
- Pentru combaterea țânțarilor și căpușelor: Cymina Plus, aplicat conform normelor specifice fiecărui vector.
- Pentru delarvizare: Vectobac WG, un produs avizat pentru utilizare în mediu urban.
„Continuăm aceste intervenții în mod constant pentru a menține Clujul un oraș sigur și sănătos pentru toți locuitorii”, a mai transmis viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.
Foto: Primăria Cluj-Napoca