ECONOMIE
ANALIZĂ. Radu Georgescu: Euro și-a accelerat CREȘTEREA la 4,9615 lei

Temerile legate de creșterea economiei mondiale au înmulțit ieșirile de pe activele considerate riscante, cum sunt și monedele de la marginea zonei euro.
Leul este afectat și de situația precară a finanțelor publice, care sunt afectate atât de deficitul bugetar cât și de cel de cont curent.
Pe acest fond, cursul monedei unice a urcat de la 4,9491 la 4,9615 lei. Piața valutară s-a deschis la 4,939 lei, pentru ca apoi direcția să fie ascendentă, iar euro a atins un maxim de 4,965 lei. reamintim că recordul istoric de 4,9783 lei a fost atins în 19 mai.
Indicii ROBOR nu au cunoscut modificări, în condițiile în care Consiliul Concurenței a efectuat un nou control inopinant la băncile comerciale, acestea fiind suspectate de înţelegeri de tip cartel.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%, nivel stabilit în urmă cu o lună. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,50% iar cel la 12 luni 6,63%, valoare stabilită la începutul săptămânii.
Euro s-a depreciat la 1,0713 – 1,0745 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,6025 la 4,6240 lei.
Cursul francului elvețian a crescut de la 5,1858 la 5,1945 lei iar cel al lirei sterline de la 5,78 la 5,8043 lei.
Prețul gramului de aur a crescut la 286,1013 lei, urmare a aprecierii monedei americane în timp ce metalul galben a scăzut la 1.921 – 1.929 dolari.
Monedele din regiune au avut, la rândul lor, o evoluție negativă. Media celei poloneze s-a depreciat la 4,4974 zloți/euro iar a celei maghiare la 387,85 forinți/euro.
După ce a depășit marțea trecută nivelul de 28.000 dolari, bitcoin se menținea la jumătatea acestei săptămâni, sub pragul de 26.000 dolari și se tranzacționa între 25.676 și 25.851 dolari. Ether stagna la 1.627 – 1.639 dolari, față de 1.750 dolariîn ultima parte a lunii trecute.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
O femeie din Suatu a născut singură acasă. Nimeni nu știa că e gravidă. Are nevoie de pătuț și hăinuțe pentru băiețel

O femeie din comuna Suatu a născut singură, acasă, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Proaspăta mămică și copilul sunt bine, doar că au nevoie de câteva lucruri necesare, în condițiile în care familia nu are o situația financiară bună.
O femeie din Suatu a născut singură acasă. Nimeni nu știa că e gravidă.
În cursul nopții trecute în comuna Suatu, din județul Cluj, o tânără femeie a născut acasă, fără a fi pregătită pentru venirea pe lume a bebelușului. Nici familia, nici apropiații nu știau că aceasta era însărcinată. Din păcate, condițiile materiale ale familiei sunt modeste, iar mama nu dispune de cele necesare pentru îngrijirea nou-născutului, un băiețel. O vecină, impresionată de situație, a lansat un apel către comunitate pentru a oferi ajutor.
Astfel, este nevoie urgentă de un pătuț, hăinuțe pentru nou-născuți și alte articole esențiale pentru îngrijirea bebelușului, care este băiețel.
Cei care doresc să ajute pot lua legătura cu bunica copilului la numărul de telefon: 0746 771 399. Aceasta locuiește în comuna Suatu, pe strada Surduc, nr. 7.
Foto: pixabay.com
EVENIMENT
Striptease în fața polițiștilor și trecătorilor la Cluj. Un timișorean care s-a dezbrăcat complet pe stradă a ajuns după gratii

Polițiștii clujeni au avut parte de un episod mai puțin obișnuit, după ce au oprit în trafic o mașină pentru control.
Un bărbat din Timișoara și-a dat jos toate hainele, în plină stradă, și a avut și un comportament obsen.
Striptease în fața polițiștilor clujeni
Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus, vineri, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 42 de ani, din județul Timiș. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.
Potrivit IPJ Cluj, în data de 3 aprilie, în jurul orei 19:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier și Formațiunea de Ordine Publică, au oprit în trafic pentru control un autoturism, în zona intersecției străzilor Vlădeasa și Fildului din orașul Huedin. „În timpul legitimării persoanelor aflate în autovehicul, un bărbat a devenit agitat, iar ulterior s-a dezbrăcat complet în fața forțelor de ordine și a mai multor persoane aflate în zonă, adoptând un comportament obscen și antisocial, fapt ce a provocat indignarea celor prezenți”, arată reprezentanții IPJ Cluj.
Băgat la “răcoare”
Bărbatul are 42 de ani și este din Timișoara, au transmis polițiștii clujeni. În urma celor constatate și a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul comiterii infracțiunilor tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

ISU Cluj a transmis, sâmbătă, un mesaj RO-Alert de avertizare către populația din comuna Mintiu Gherlii.
În zonă a fost raportată apariția unui urs.
ALERTĂ la Mintiu Gherlii. Un URS a fost văzut în localitate
Mesajul a fost transmis în jurul orei 11.00. La fața locului s-a deplasat preventiv o ambulanță SMURD, împreună cu un echipaj de jandarmi. Potrivit ISU Cluj, până acum nu au fost înregistrate solicitări din partea oamenilor din zonă.
Populația este sfătuită să se adăpostească dacă vede ursul și să nu încerce să îl hrănească.
Foto: Arhivă
EVENIMENT
Mobilizare. Zeci de persoane participă la căutarea fratelui primarului din Iara, dispărut de 10 zile

Mobilizare la Iara pentru căutarea lui Dani, fratele primarului comunei.
Daniel Popa, Dani cum îi spun apropiații, în vărstă de 51 de ani, a dispărut în data de 27 martie.
Mobilizare. Zeci de persoane participă la căutarea fratelui primarului din Iara
Sâmbătă, 5 aprilie, au reînceput căurările bărbatului dispărut de acasă. Ioan Popa, primarul comunei Iara, a cerut ajutorul tuturor celor care vor să se implice în căutarea fratelui său. Astfel, un anunț în acest sens a fost postat și pe pagina de Facebook a Primăriei. La operațiune participă și polițiști, jandarmi, angajați ai ISU și ai Ocolului Silvic Turda.
Dacă îl vedeți pe Dani, sau aveți informații despre el, sunați la 112. Are 1.86 metri, greutate aproximativă 96 de kilograme și ochi verzi.