ACTUALITATE
Alin Tișe (CJ Cluj): Intrăm într-o CURSĂ contracronometru. Trebuie să aducem Cluj Arena în starea inițială după UNTOLD

Cluj Arena a găzduit între 8 și 12 august o nouă ediție a festivalului UNTOLD, eveniment de profil situat în top 3 la nivel mondial. CJ Cluj promite că gazonul va fi readus la starea inițială în cel mai scurt timp, pentru ca „U” Cluj să-și poată desfășura meciurile de acasă în cele mai bune condiții.
„Pentru desfășurarea în condiții optime a acestui prestigios eveniment muzical, la care au luat parte, în fiecare zi, zeci de mii de participanți proveniți din toate colțurile lumii, angajații Consiliului Județean Cluj, în special cei din cadrul Direcției de Administrare și Exploatare a Stadionului Cluj Arena, dar și din alte direcții ale instituției județene, au desfășurat o activitate extrem de intensă și complexă, întinsă pe parcursul a nu mai puțin de 21 de zile. 21 de zile de muncă non stop, 24 de ore din 24.
Alin Tișe (CJ Cluj): Intrăm într-o CURSĂ contracronometru. Trebuie să aducem stadionul în starea INIȚIALĂ
Singura instituție publică care s-a implicat total, zi și noapte 21 de zile, pentru a reuși pe deplin acest festival. La care se adaugă alte 7 zile necesare pentru pregătirea în condiții optime a meciului din data de 19 august.
Angajații Consiliului Județean au avut, împreună cu firmele de mentenanță, un rol esențial în ceea ce privește exploatarea tuturor echipamentelor și dotărilor stadionului, inclusiv a celor legate de partea de acces în incintă, monitorizare și supraveghere, rețea de camere video, softuri de specialitate, întreţinerea curentă şi specială a gazonului, a spațiilor și instalațiilor conexe: sistemul de detecţie, semnalizare incendiu şi avertizare incendiu; sistemul de stingere incendiu cu drencere, sprinklere şi hidranţi din incinta stadionului şi a staţiei de pompare; sistemul de ventilare şi desfumare a parcării subterane; ascensoare şi platforme pentru persoanele cu dizabilităţi; sistemul de climatizare; cazane pentru producerea apei calde şi mentenanţa staţiei de pompare; sistemul de supraveghere cu camere video; stația de pompare ape uzate menajere, etc. Toate acestea nu erau posibile fără angajații consiliului județean, a direcției noastre de administrare a stadionului.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Țin să le mulțumesc pe această cale colegilor mei, funcționari din cadrul direcției care se ocupă de administrarea stadionului Cluj Arena, dar și celorlalți angajați implicați, fără de care acest festival nu s-ar fi putut desfășura în cele mai bune condiții.
„De azi intrăm într-o cursă contracronometru până în data de 19 august”
A fost un efort deosebit și o solicitare maximă a acestora, singurii, cu excepția angajaților instituțiilor militarizate, care au muncit în regim continuu, chiar și câte 24 de ore, inclusiv noaptea, pentru ca totul să decurgă fără probleme, de o manieră impecabilă. Le mulțumesc colegilor mei din aparatul de specialitate al Consiliului Județean și îi felicit, trebuie să știe că efortul și dăruirea lor nu trec neobservate și că fără ei derularea în bune condiții a festivalului ar fi fost imposibilă”.
În continuare, ritmul alert se menține în ceea ce privește activitatea de gestionare și exploatare a stadionului Cluj Arena, administrat direct de Consiliul Județean Cluj prin intermediul direcției sale de specialitate:
„De azi intrăm într-o cursă contracronometru până în data de 19 august, când avem meciul de fotbal dintre echipele Universitatea Cluj și OSK Sepsi, până când trebuie să aducem stadionul în starea inițială, cu tot ceea ce presupune un meci de fotbal derulat conform reglementărilor în vigoare, inclusiv un gazon în condiții optime, scaune montate, panouri de plexiglas etc.” a declarat Radu Rațiu, directorul executiv al Direcției de Administrare și Exploatare a Cluj Arena.
În ceea ce privește starea gazonului, s-a constatat deja faptul că acesta se prezintă în bune condiții, măsurile luate pentru protejarea acestuia dovedindu-se eficiente, fără ca acesta să fie afectat în mod semnificativ de derularea evenimentului muzical.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a dat startul celei de-a 24-a ediții vineri seară, 13 iunie 2025, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
În cadrul evenimentului, va fi adus un omagiu actorului Florin Piersic, care a primit un Premiu de Excelență pentru întreaga sa carieră. Prezența sa la gală, alături de soția sa, Anna Torok, marchează prima apariție publică după o perioadă în care s-a confruntat cu probleme de sănătate.
VIDEO FOTO. Gala de deschidere TIFF.24: Florin Piersic, în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Cântăreața Irina Rimes a urca pe scenă pentru un moment artistic inedit.
Gala va continua cu proiecția filmului Christy, regizat de Brendan Canty, o poveste emoționantă despre maturizare și a doua șansă, premiată la Festivalul de Film de la Berlin. Filmul va fi proiectat în aer liber, pe marele ecran din Piața Unirii, în fața unui public de peste 3.000 de spectatori.
TIFF.24 propune un maraton cinematografic de 10 zile, între 13 și 22 iunie, cu un program ce include peste 200 de filme (172 de lungmetraje și 28 de scurtmetraje) din 53 de țări, selectate din peste 1.000 de titluri vizionate de echipa curatorială condusă de directorul artistic Mihai Chirilov.
Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al TIFF.

Un bărbat de 54 de ani din Cluj a fost reținut de polițiști pentru pornografie infantilă. Acesta ar fi procurat, deținut și stocat în mai multe aplicații de mesagerie online din telefonul mobil personal, fișiere foto și video în care apar minori, manifestând comportamente sexuale explicite.
„Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj-Napoca, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 54 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Bărbat de 54 de ani din Cluj, reținut pentru PORNOGRAFIE infantilă
Din cercetările efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și stocat în mai multe aplicații de mesagerie online din telefonul mobil personal, fișiere foto și video în care apar minori, manifestând comportamente sexuale explicite.
În acest sistem informatic folosit la săvârșirea infracțiunii, au fost identificate, în urma accesului autorizat, o parte dintre imaginile și videoclipurile stocate, precum și link-uri de acces către mai multe conturi în care ar fi distribuite și promovate materiale pornografice cu minori.
La data de 13 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj Napoca au dispus reținerea persoanei de 54 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
La aceeași dată, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj cu propunere de arestarea preventivă persoanei, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a comunicat IPJ Cluj.

Un accident rutier a avut loc, vineri seara, la Tureni, în Cluj. Au fost implicate 3 mașini. Un bărbat de 60 de ani a fost dus la spital.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază la un al doilea accident rutier petrecut pe raza localității Tureni.
VIDEO FOTO. ACCIDENT la Tureni. Trei mașini implicate. Un bărbat dus la SPITAL
La fața locului au ajuns două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj, unde au găsit trei autoturisme avariate, fără persoane încarcerate în acestea.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost consultat de către echipajul SAJ, ulterior fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primei evaluări acesta era conștient și cooperant”, a transmis ISU Cluj.

„În data de 13 iunie a.c., în jurul orei 18:00, în zona localității Tureni, pe direcția de deplasare spre municipiul Turda, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule.
Din primele verificări reiese că o femeie în vârstă de 34 de ani, din Turda, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță suficientă față de autoturismul aflat în fața sa, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat într-un al treilea autovehicul.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unui bărbat de 60 de ani, pasager într-un autoturism acroșat, care a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a comunicat IPJ Cluj.
EVENIMENT
Au început reducerile de vară în Iulius Mall Cluj! Promoții de până la 70% în magazinele tale favorite

Te pregătești de concediu, ai început să cauți cele mai bune cazări și cele mai „instagramabile” locuri de vizitat vara aceasta? Și în acest sezon Iulius Mall Cluj este partenerul tău în alegerea celor mai bune ținute pentru vacanță. Summer Sale a început la majoritatea brandurilor, iar promoțiile ajung și până la 70%. Pentru o sesiune de shopping reușită, îți recomandăm să consulți catalogul online Summer Sale, unde găsești cele mai bune oferte din Iulius Mall!
Îți propunem o recapitulare a lucrurilor esențiale care nu trebuie să lipsească din bagajul de vacanță. Începem cu ținutele, care trebuie îți aducă un plus de glam și, cel mai important, să îți reflecte personalitatea. Nu știi ce să alegi între o rochie vaporoasă pastelată cu imprimeuri florale supradimensionate, o pereche de jeans scurți asortați cu un top simplu sau o ținută sport lejeră? Este momentul perfect să le alegi pe toate, la prețuri irezistibile! Reduceri de până la 50% te așteaptă în magazinele de îmbrăcăminte din Iulius Mall Cluj.
Din bagaj nu trebuie să lipsească încălțămintea comodă, ideală pentru explorat cele mai spectaculoase destinații. Sandale, mocasini, balerini, pantofi, loafers și multe alte modele sunt acum disponibile la oferte de nerefuzat în campania Summer Sale.
Accesorii și nu numai
Continuăm cu accesoriile, ce îți pot schimba vibe-ul. Dacă te gândești să iei cu tine cercei, coliere, pandantive, inele sau alte bijuterii care te avantajează, brandurile din Iulius Mall Cluj te așteaptă cu promoții și oferte la colecțiile din acest sezon și nu numai.
Fie că ajungi la mare, la munte sau chiar într-un city break, nu uita de skin-care. SPF-ul, cremele hidratante, parfumul, dar și câteva produse de make-up sunt nelipsite din valiza perfectă de vacanță. În Iulius Mall Cluj ai reduceri speciale la brandurile de profil și nu numai.
Știm că bagajul nu este complet fără lucrurile celui mic. Asigură-te că are tot ce îi trebuie pentru vacanță cu o vizită în locațiile dedicate copiilor din Iulius Mall Cluj!
Promoții sunt și în locațiile cu servicii necesare zilnic, food court și nu numai. Consultă catalogul online pentru o sesiune de shopping reușită!