ACTUALITATE
ALERTĂ COVID-19. Medicii vor alege între cine moare şi cine trăieşte. “În două săptămâni va fi groaznic”. Clujul este la capacitatea maximă
Înmulţirea cazurilor de COVID-19 în ultima vreme pune la grea încercare sistemul medical din Cluj şi din România. Spitalele sunt pline, iar locurile la terapie sunt suprasolicitate. În ritmul actual, spitalele nu vor mai putea să facă faţă, în special în cazurile grave. Medicii vor ajunge să aleagă între pacienţii care vor muri şi cei care vor fi trataţi, cu şanse să scape. Şi dezastrul este abia la început.
Spitalele clujene sunt la capacitatea maximă
Un medic clujean aflat în prima linie în lupta împotriva COVID-19 a declarat, pentru www.cluj24.ro, că situaţia este dramatică.
“Peste tot e plin în Cluj, la capacitatea maximă. Nu mai avem ce să facem. Şi la Spitalul Clujana e un focar la terapie intensivă, chiar cu şeful în frunte. Asta e rău. Deocamdată, în ţară sunt 750 de pacienţi pe terapie intensivă. Mai sunt vreo 300 de paturi pe terapie intensivă. Dar un calcul dacă faci. Sunt 4.000 de cazuri noi pe zi în ţară. 5% intră pe terapie intensivă. Asta înseamnă 200 de pacienţi pe zi pe terapie intensivă. Păi, la 200 pe zi, dacă mai sunt 300 de paturi, în câteva zile ocupi tot. O să ajungă medicii să trebuiască să facă selecţie. Dacă îţi ocupă 1.030-1.040 de patru câte au ventilatoare în România, cu restul ce faci? Îţi dai seama ce situaţie va fi. Sunt 750 acum pe terapie intensivă…
Sunt în Cluj persoane cu 50 de zile pe terapie intensivă. N-o poţi detuba, că o omori… Care intră pe terapie intensivă nu stă numai 3 zile, 5 zile, o săptămână, că stă 3-4 săptămâni în medie. De aceea blochează paturile, că nu poţi să faci rulaj. Îţi dai sema ce scenariu va fi acesta, că te apucă disperarea… Problema va fi a personalului medical, să nu se îmbolnăvească”, a spus medicul clujean.
În două-trei săptămâni va fi groaznic
Medicul clujean a adăugat că gruel abia de acum începe şi crede că în mai puţin de o lună situaţia va fi fără ieşire.
“Aceasta va fi provocarea numărul 1, paturile de terapie intensivă. Că, în rest… Pot să deschidă Sala Sporturilor, cu 300 de paturi. Nu asta e problema. Problema e de cazurile grave de terapie intensivă, cele critice, şi cine se ocupă de ele. Poţi să ai ventilatoare, aparatură, dar să n-ai personal. Asta va fi provocarea în următoarea perioadă, în două-trei săptămâni va fi groaznic”, a mai spus medicul.
(MaAv)
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






