Connect with us

ACTUALITATE

Alduirea colacului. Pâinea ritualică, o tradiție de sărbători în satele din Cluj

Publicat


Aproape toate sărbătorile sunt însoțite, în satul românesc, de pâinea ritualică. Astfel, de Crăciun, alături de puterea cu care este învestit textul colindei, colacul reprezintă, în mod simbolic, dorința fiecărui gospodar de a avea roade bogate, înmulțirea vitelor, sănătate și alte asemenea.

De aceea, pe masa încărcată cu mâncare și băutură destinată colindătorilor, colacul frumos împodobit nu lipsește niciodată, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

Alduirea colacului. Pâinea ritualică, o tradiție de sărbători în satele din Cluj

Colacul, ca bobul de grâu, devine „fața lui Hristos” sau „pelița lui Hristos”, așa cum este denumit în „mulțămita la colac” rostită de ceata de feciori în cadrul colindatului de Crăciun.

Termenul de „peliță” are aici sensul de trup sau obraz, afirmă etnologul clujean Aurel Bodiu.

În desfășurarea datinei colindatului, primirea colacului reprezintă un moment foarte important, care se produce cu deosebită ceremonie, însoțită de urări, denumită „urarea, mulțumirea sau alduirea colacului”.

Toți cei din casă, colindători și gazde, stau în picioare, iar conducătorul colindătorilor, numit la Mărișel taroste, mulțumește pentru colac, ridicându-l. Alduirea colacului este prima din seria urărilor la colindat, dar și cea mai lungă. Numai după urarea colacului are loc primirea altor daruri, precum: picior de porc, țuică sau bani, arată specialiștii clujeni.

Alduitul colacului la Mărișel, în județul Cluj

„Jupânu’ gazdă bine s-o purtat
Șî pă noi ne-o așteptat
Cu mese-ntinse,
Cu lumini aprinse
Șî cu prima cinste
Un colac de grâu, mare șî frumos
Ca pelița lui Hristos.
Da nouă ni să pare că nu-i numa un colac de grâu, mare șî frumos
Ci că-i stogu’ jupânului gazdă cu tătu
Da nu-i, că de-ar hi, niciun bine nu ar hi, între noi, junii satului
Că de paie ne-am întebgica,
Cu pleava ne-am îneca
Șî numa bine n-am umbla.”, urare la colindat – Cercetare CJCPCT Cluj

Foto: Grupul „Corindătorii Clujului”, format din interpreți clujeni, colaboratori ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate