ACTUALITATE
Adrian Mutu se întâlnește cu FANII în Iulius Mall Cluj, la singurul stand cu bilete pentru meciurile Sports Festival

Iulius Mall Cluj și Sports Festival oferă o șansă unică fanilor fotbalului. Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 17.30, aceştia vor putea să își ia bilet la cel mai mare meci demonstrativ de fotbal al anului chiar de la Adrian Mutu! Il Fenomeno va semna toate biletele cumpărate și va face poze cu fanii.
În Atriumul Iulius Mall Cluj este amenajat singurul punct de ticketing de unde iubitorii de sport își pot achiziționa fizic un bilet la unul dintre cele două meciuri demonstrative organizate în cadrul Sport Festival: meciul de retragere al tenismenului Horia Tecău (vineri, 10 iunie) și meciul de retragere al lui Adrian Mutu (duminică, 12 iunie).
Iubim vibe-ul young și ne place să fim în mijlocul tinerilor pentru că energia lor devine sursa noastră de inspirație. De aceea, Iulius Mall Cluj se implică activ în evenimentele cu și despre tineri și dorește să dăruiască înapoi.
Adrian Mutu va veni să își întâlnească fanii care îl vor încuraja din tribune, la punctul de ticketing:
· 17.30 – 18.15 / Prezență la ticketing point – autograf pe toate biletele cumpărate în prezența lui Adrian Mutu.
Cea de-a treia ediție Sports Festival va avea loc în perioada 9 – 12 iunie. Meciul oficial prin care se va celebra retragerea lui Adrian Mutu din cariera de sportiv și intrarea într-o nouă etapă, cea de antrenor de campioni, va fi evenimentul de gală ce va închide festivalul. Demonstrativul de fotbal va avea loc pe Cluj Arena, duminică, 12 iunie, de la ora 19.00. Vor participa sportivi de talie internațională, prieteni și foști coechipieri ai Briliantului.
La Sports Festival va avea loc și un demonstrativ de tenis, prin care se va sărbători cariera sportivă a tenismenului Horia Tecău. Vineri, 10 iunie, pe BT Arena, acesta va juca alături de Simona Halep, Robert Lindstedt, fostul partener la dublu al lui Horia și Andrei Pavel.
Vino la Iulius Mall, achiziționează-ți biletul și întâlnește-l pe Adrian Mutu!
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Un accident cu o basculantă a avut loc la Fundătura, comuna Iclod, luni dimineață. Șoferul a fost rănit ușor, fiind consultat de medicii de pe Ambulanță.
Un accident rutier a avut loc luni dimineață în localitatea Fundătura, comuna Iclod, unde o basculantă s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului. Șoferul utilitarei a suferit răni ușoare și a primit îngrijiri medicale din partea echipajului Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) sosit la fața locului.
Au intervenit pompierii din Dej
Pentru gestionarea situației și prevenirea altor pericole, au intervenit și pompierii, care au asigurat măsurile de protecție specifice. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu alte victime.
„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe raza localității Fundătura. Echipajul din cadrul Punctului de Lucru Gherla a găsit la fața locului o basculantă avariată, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Un bărbat de aproximativ 55 de ani, conștient și cooperant, a fost preluat de echipajul SAJ, în vederea acordării îngrijirilor medicale. Pompierii au asigurat la fața locului măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor”, a transmis ISU Cluj.
Cauza exactă a accidentului urmează să fie stabilită de autorități.
EDUCATIE
Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională, în învățământul primar și gimnazial

Șapte noi discipline opționale au fost incluse în oferta națională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat în Monitorul Oficial, scrie Agerpres.
Ordinul privind aprobarea unor programe școlare pentru discipline opționale din oferta națională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, prevede includerea următoarelor discipline:
- „Educație nutrițională”, pentru clasa pregătitoare, clasele I și a II-a, învățământul primar
- „Educație prin minibaschet” și „Minihandbal – mișcare, joc și fairplay”, clasele a III-a și a IV-a, învățământul primar
- „Armonie și expresie corporală”, clasele a V-a – a VIII-a, învățământul gimnazial
- „Viitorii olimpioni”, clasa a IV-a, învățământul primar
- „Muzică și dans”, clasele a V-a și a VI-a, învățământul gimnazial
- „Aventura cunoașterii Universului”, clasa a V-a și a VII-a, învățământ gimnazial.
Programele pentru aceste discipline au fost aprobate și publicate în Monitorul Oficial.
EVENIMENT
Dan Petrescu, înaintea meciului cu Rapid: Vrem victoria, când joci acasă e clar că vrei să câștigi. Va fi un meci foarte greu

Antrenorul echipei CFR 1907 Cluj, Dan Petrescu, vrea o victorie, luni, în meciul cu Rapid care se va disputa acasă, pe stadionul din Gruia.
Întrebat, duminică, dacă își dorește victoria, Petrescu a spus ”normal” adăugând că este clar că atunci când echipa joacă acasă să vrea să câștige, chiar dacă presiunea va fi mai mare la gazde.
”Va fi un meci foarte greu, pare că Rapid a găsit formula de start, sistemul, antrenorul are experiență, oriunde merge scoate rezultate. Sunt și jucători acolo foarte buni, șase dintre ei au fost la CFR, i-am antrenat și eu. De obicei, ex-jucătorii mei mereu au făcut un meci excelent împotriva mea”, a spus Petrescu.
Acesta a dat asigurări că CFR nu are nicio problemă de lot, toți jucătorii fiind apți.
”Vreau să văd o echipă cu <<foame>>, foarte agresivă, care vrea să joace fotbal, să dea goluri și să nu primească”, a mai spus antrenorul CFR.
Meciul CFR Cluj – Rapid București va începe la ora 20,30.
EVENIMENT
FOTO. Figurine de Paște din pastă de zahăr în formă de iepurași și ouă, decorate de copii la un atelier de creație, la Cluj

La Festivalul Chocolate Saga din Cluj-Napoca a fost o atmosferă de poveste – dulce, colorată și plină de veselie. Reprezentanții cofetăriei Pralina au organizat un atelier de creație special pentru copii, care au avut ocazia să decoreze figurine din pastă de zahăr în formă de iepurași și ouă, chiar în ton cu apropierea Paștelui.
Cu mâini curioase și multă imaginație, cei mici au dat viață figurinelor, alegând culori vesele și detalii haioase.
Unii iepurași au fost decorați cu floricele, fundițe, alții au fost „îmbrăcați” în buline sau inimioare din zahăr, iar ouăle s-au transformat în adevărate opere de artă comestibile.
A fost mai mult decât un simplu atelier – a fost o experiență care a reușit să îmbine creativitatea, jocul și bucuria de a lucra cu ceva atât de delicios. Iar părinții au privit toată activitatea desfășurată cu zâmbetul pe buze, cei mai câștigați, însă, fiind copiii care au plecat nu doar cu figurinele decorate, ci și cu o amintire dulce de la un weekend special.
Astfel, în cadrul atelierului s-a reușit să se îmbine magia copilăriei cu arta deserturilor.
Andreea Ungur