ADRIAN MARINO. 100 de ani de la naşterea marelui scriitor și istoric român

Istoricul Adrian Marino s-a născut la 5 septembrie 1921, la Iaşi, într-o familie de origine macedo-română.

A urmat Facultatea de Litere din Iaşi (1941-1943), continuându-şi studiile la Facultatea de Litere din Bucureşti (licenţiat în 1945), potrivit volumului „Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, Bucureşti, 2001).

Doctorat în litere (1947), obţinut sub îndrumarea lui G. Călinescu, al cărui asistent la Catedra de istoria literaturii române moderne de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti a fost între 1945-1948.

A fondat revista „Cahiers roumains d’études littéraires” (1973), pe care a şi coordonat-o până în 1980. Profesor la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.

A debutat în publicistică în 1939, semnând un articol despre H. Sanielevici în „Jurnalul literar”. A început colaborarea la publicaţii precum „Revista Fundaţiilor Regale”, „Lumea”, „Naţiunea”.

În 1949 a fost arestat, fiind deţinut politic până în 1957, apoi a fost deportat în Bărăgan, având domiciliu forţat în satul Lăteşti (1957-1963). După detenţie şi deportare a revenit în publicistică cu apariţii sporadice în diverse publicaţii.

Debutul editorial s-a produs cu monografia „Viaţa lui Alexandru Macedonski” (1966), urmată de monografia „Opera lui Alexandru Macedonski” (1967). Din aprofundatele cercetări macedonskiene a rezultat ediţia critică, în colaborare, „Opere” ale marelui poet, în şapte volume, însă neîncheiată (1966-1980).

Trecerea autorului de la istoria literară la teoria literaturii s-a concretizat într-un lung şir de importante volume de studii şi lucrări de teorie generală, comparatism (unele publicate în străinătate): „Introducere în critica literară” (1968); „Modern, modernism, modernitate” (1969); „Clasicism, baroc, romantism”, „Literatura în actualitate”, „Creaţie şi ideaţie” (în colab., 1971); „Critica ideilor literare” (1974); „Hermeneutica lui Mircea Eliade” (1980); „Littérature roumaine. Littératures occidentales. Rencontres” (1981); „Etiemble ou le comparatisme militant” (1982); „Tendences esthétiques” (1984); „Hermeneutica ideii de literatură” (1987); „Comparatisme et Théorie de la Littérature” (1988, apărută în româneşte în 1998); prima enciclopedie română literară completă – „Biografia ideii de literatură” (I-VI, 1991-1998).

A scris mai multe lucrări proeuropene şi proliberale, printre care: „Pentru Europa” (1995), „Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice şi culturale” (1995), „Politică şi cultură. Pentru o nouă cultură română” (1996), „Revenirea în Europa. Idei şi controverse româneşti: 1990-1995” (1996), „Al doilea discurs” (2001). A scris şi mai multe volume cu impresiile călătoriilor de studii prin diferite ţări. În 2000 i-a apărut volumul „Cenzura în România”.

Membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor Literaţi, Modern Language Association of America şi al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată (între 1976-1982 făcând parte din comitetul de conducere). Distins cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române (1968), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1969, 1981, 1991, 1994), premiile „Opera Omnia” ale Uniunii Scriitorilor şi Fundaţiei Culturale Române (1995), Premiul pentru critică al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (1996).

A murit la 17 martie 2005, la Cluj-Napoca.