EVENIMENT
ACUZE GRAVE. Șeful Secției Exterioare a Penitenciarului Gherla, probleme cu alcoolul. Înjură subordonații. Nu a fost sancționat
Sindicaliștii din Penitenciarul Gherla aduc acuze grave actualului șef al Secției Exterioare de femei Cluj-Napoca, Liviu S., ”veșnic împuternicit”, și abia așteaptă să i se încheie lungul mandat de împuterniciri, de 3 ani ,,conform legislației in vigoare’’ la sfârșitul acestei luni, pentru a vedea ce soluție vor găsi șefii lui care îi tolerează comportamemtul.
”Deși funcția menționata mai sus a fost scoasă la concurs, domnului împuternicit nici prin cap nu i-a trecut sa meargă la concurs ca orice polițist de penitenciare care dorește sa acceseze o funcție de conducere in corpul ofițerilor, drept recompensă primind încă o împuternicire pe 6 luni.
De ce nu a mers la concurs? Pentru ca este genul de ofițer care, dacă ar candida chiar și singur pe un post, acesta ar ieși tot timpul pe locul 2!
A eșuat de atâtea ori, încât a renunțat de ceva vreme sa mai candideze, intrând in istoria sistemului ca singurul ofițer care a reușit sa nu fie admis la proba de calculator, dar de fiecare data când a eșuat a fost recompensat cu alta împuternicire, de aici putem asocia aceste <<rateuri de avansare în carieră>> cu faptul ca avem de-a face cu încă un sef incompetent, incompetenţa care este, din păcate, un lucru tot mai obişnuit in sistemul penitenciar, dar mai ales in cadrul Penitenciarului Gherla”, acuză sindicaliștii.
Promovați, oameni fără abiltăți de a lucra cu oamenii
Aceștia cred că așa ceva se întâmplă din cauză că alți șefi incompetenți promovează oamenii din subordine din motive greşite.
”De regula, oamenii avansează fiindcă obţin rezultate sau fiindcă au abilităţile tehnice potrivite, dar in cazul sistemului penitenciar românesc majoritatea oamenilor promovați nu au abilităţile necesare pentru a lucra cu oamenii, același lucru întâmplându-se și la Secția Exterioara Cluj-Napoca prin actualul ei sef”, consideră sindicaliștii.
Înregistrat când înjură subordonații
”Ca pachetul sa fie complet, dl L.S. are și probleme cu băutura, pentru ca de fiecare data când suna de acasă la serviciu acesta este intr-o stare avansată de ebrietate, fie ca e ora 17 sau ora 22.
Aceasta nu ar fi o problema, pentru ca fiecare își petrece timpul liber cum dorește, dar acesta își înjură subordonații de mama focului, cu morți, răniți si tot ce trebuie, indiferent de sectorul in care lucrează, asistent medical, educator, sau chiar sef de tura acesta ii înjură ca la usa cortului.
Unul dintre polițiștii de penitenciare care i-au căzut victima chiar l-a si înregistrat.
Conducerea penitenciarului nu a luat nicio măsură
Deși conducerea penitenciarului știe despre problemele personajului in cauza legate de faptul ca este alcoolic și ca înjură subordonații se pare ca pentru ei este ceva normal și deontologic pentru ca nu s-a luat nicio măsura împotriva lui, ba din contra, la expirarea împuternicirii de sef secție exterioara acesta va primi o alta împuternicire de sef de tura in vederea pregătirii unei pensii bune și meritate.
Nu trebuie sa generalizam, dar acesta este profilul sefului apreciat de alți șefi de mai bine de ani de zile, schimbarea nefiind o opțiune pentru acest sistem!”, mai acuza sindicaliștii Penitenciarului Gherla
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






