Connect with us

EVENIMENT

ACŢIUNE în JUSTIŢIE pentru brevetele VACCINURILOR anti-COVID-19. INTERESELE marilor companii FARMACEUTICE

Publicat


vaccin covid

Avocaţi şi apărători ai drepturilor omului au anunţat joi că doresc să intenteze o acţiune în justiţie împotriva Germaniei şi altor ţări acuzate că blochează negocierile pentru a ridica brevetele vaccinurilor anti-COVID-19, notează AFP.

Interesele marilor companii farmaceutice

Guvernele german, norvegian şi canadian au fost ameninţate cu acţiuni în instanţă dacă vor continua să blocheze această măsură, au anunţat aceşti avocaţi originari din diferite ţări, precum şi reprezentanţi ai mai multor organizaţii neguvernamentale.

Într-un comunicat, ei au precizat că au avertizat şi guvernul britanic că refuzul său de a sprijini ridicarea brevetelor încalcă dreptul internaţional.

‘De-a lungul acestei pandemii, guvernul britanic a pus interesele marilor companii farmaceutice înaintea necesităţii de a salva vieţi în lumea întreagă’, a denunţat Nick Dearden de la ONG-ul Global Justice Now, citat în document.

‘Apogeul acestei abordări este că au blocat, în mai multe rânduri, singura măsură pe care marea majoritate a lumii o cere: renunţarea la regulile de proprietate intelectuală la OMC’, a continuat documentul, care spune că speră ‘să trimită un mesaj clar’.

Printre organizaţiile la originea acestei iniţiative se numără şi ONG-urile Movement Law Lab, Oxfam, Amnesty International şi Medici fără Frontiere.

Aceasta a intervenit cu câteva zile înaintea conferinţei ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Geneva, unde 150 de miniştri sunt aşteptaţi să discute în special despre ridicarea brevetelor.

India şi Africa de Sud au preluat de la sfârşitul anului 2020 conducerea mişcării în favoarea eliminării temporare a protecţiei proprietăţii intelectuale asupra vaccinurilor sau tratamentelor împotriva COVID-19.

Remedierea inegalităţii dintre naţiuni

Iniţiatorii afirmă că ar stimula producţia şi contribui la remedierea inegalităţii dintre naţiunile bogate şi cele sărace în accesul la vaccinuri.

Mai multe ţări care găzduiesc mari companii farmaceutice se opun, afirmând că brevetele nu reprezintă principalul obstacol în calea creşterii producţiei.

Miriam Saage-Maass, de la Centrul European pentru drepturile constituţionale şi drepturile omului, a explicat pentru AFP că a ajutat un cetăţean ugandez fără acces la vaccin să depună o plângere în Germania, recunoscând că plângerea vizează în principal să facă presiuni asupra Germaniei pentru a-şi modifica poziţia.

Coordonarea procedurilor a avut loc în ţările bogate pentru că ‘am simţit cu adevărat că trebuie să interpelăm guvernele noastre ca să se ocupe de acest apartheid al vaccinurilor’, a adăugat ea. AGERPRES

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate