ACTUALITATE
Acțiune „BLITZ” a polițiștilor rutieri clujeni. Peste 70 de șoferi AMENDAȚI, majoritatea pentru VITEZĂ
Polițiștii Biroului Rutier, alături de polițiștii secțiilor urbane și rurale au organizat o nouă acțiune, care a urmărit și respectarea regulilor în trafic.
Astfel, marți, între orele 17.00 și 19.00 au fost verificate peste 100 de vehicule și legitimate aproximativ 130 de persoane.
În cadrul acțiunii au participat și funcționari publici din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca și a fost verificat și modul în care sunt respectate măsurile impuse pentru combaterea răspândirii virusului Covid-19, fiind derulate controale în autovehiculele destinate transportului public de persoane.
Polițiștii au aplicat 74 de amenzi pentru nerespectarea normelor de circulație pe drumurile publice.
Cele mai frecvente abateri, spun polițiștii clujeni, au fost nerespectarea regimului legal al vitezei sau utilizarea telefonului mobil în timpul condusului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






