CULTURA
Acoperământul Maicii Domnului. Semnificații și tradiții. Ce nu ar trebui să faci în această zi

În 1 octombrie, Biserica ortodoxă sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului, un moment în care se zice că rugăciunile către Maica Domnului fac minuni.
Pe 1 octombrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători de cruce roșie ale lunii, scrie Alba24.
1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului
Această sărbătoare amintește de o minune petrecută în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înțeleptul (886-911). Maica Domnului i s-a arătat Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor.
În lumea aceasta suntem puşi ca un semn în faţa arcului şi zboară spre noi săgeţile din toate părţile: „unele din arcul vrăjmaşilor celor văzuţi, care îşi încordează arcul asupra noastră şi se laudă întru mândria lor, iar altele din arcul vrăjmaşilor nevăzuţi, încât noi ne jelim aşa: ‘Nu putem să suferim săgetăturile diavoleşti’. Altele vin de la firea cea care se luptă asupra duhului, iar altele de la arcul mâniei şi îngrozirii celei drepte a lui Dumnezeu” („Vieţile Sfinţilor”).
Cu toate aceste săgeţi, Acoperământul Preacuratei şi Prea-binecuvântatei Fecioare, ca o pavăză, ne fereşte să nu fim răniţi de moarte.
Tradiții și superstiții de Acoperământul Maicii Domnului
Sărbătoarea Acoperământului este cunoscută popular și sub denumirea de Pocroave. În această zi, fetele se roagă pentru un păr frumos și des, iar pregătirile pentru sezonul rece, inclusiv pentru acoperirea pământului cu brumă, sunt în toi.
Printre tradițiile asociate cu această zi se numără:
- fetele se roagă Sfântului Procroavă pentru podoaba capilară deasă; fetele a căror podoabă capilară nu era prea bogată se rugau în această zi Sfântului Procroavă să le acopere capul cu păr;
- nu se tunde părul: se spune că, dacă este tăiat în această zi, părul rămâne în legătură cu corpul; din acest motiv nu trebuie aruncat și nici ars, fiindcă poate fi luat de vrăjitoare sau de oamenii răi, care fac diverse farmece;
- de Procroave credincioșii țin post, fiindcă astfel sunt feriți de boli, de înec sau de supărări; cel puțin până la prânz, se ține post;
- se spune că dacă fetele și femeile se gătesc ca de nuntă pe data de 1 octombrie, atunci căsnicia le va fi lungă și fericită, având parte de liniște, înțelegere și multă iubire;
- gospodinele își servesc rudele și oaspeții cu plăcinte de post, umplute cu mere sau cu dovleci;
- sunt pomeniți cei trecuți la odihna veșnică.
Acoperământul Maicii Domnului – rugăciune
În ziua sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului, credincioșii rostesc următoarea rugăciune:
„Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre.
Acoperă-ne în toate zilele noastre și, mai ales în ziua cea rea, când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi.
Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău”.
Această sărbătoare este dedicată rugăciunii și odihnei, fiind o ocazie importantă pentru creștini de a merge la biserică și de a cere protecția Maicii Domnului.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Administrația Națională de meteorologie anunță că vremea se menține rece la Cluj, până joi, 15 mai.
La munte va ninge și, local, se va depune strat de zăpadă.
Val de VREME rece la Cluj, până joi
Valul de vreme rece persistă la Cluj. Conform meteorolorgilor, vremea va fi seosebit de rece până joi, 15 mai. Conform meteorologilor, temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 11 și 19 grade. Minimele termice vor avea valori între 2 și 10 grade și s-ar putea forma brumă.
La munte, în special la altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.

Universitatea Cluj a întâlnit FCSB, duminică seara pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii de fotbal. Bucureștenii erau deja campioni după egalul dintre CSU Craiova și CFR Cluj, în timp ce clujenii se luptă cu Rapid pentru un loc în Conference League. Meciul a fost tranșat de cele două goluri ale renegatului Ștefănescu, în min.72 și 77.
Echipe de start:
„U” Cluj: Gertmonas – Artean, Masoero, Cristea, Oancea – Codrea, Nistor – Macalou, Fabry, Thiam – Blănuță
Rezerve: Lefter, Cosa, Mitrea, Oaidă, Rață, Opriș, Ovidiu Popescu, Silaghi, Bota, Miranyan
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
FOTO VIDEO. „U” Cluj – FCSB, 0-2. Ștefănescu, reîncărcat, înscrie o DUBLĂ
FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut, Lixandru – Cisotti, Tănase, Oct. Popescu – Bîrligea
Rezerve: Zima, Kiki, Ștefănescu, Edjouma, Chiricheș, Toma, I. Cercel, Al. Băluță, Musi, Gele, Alhassan, Gheorghiță
Antrenor: Elias Charalambous
Stadion Cluj Arena
Arbitru Marian Barbu (Făgăraș). Asistenți George Neacșu (Cîmpulung Muscel), Imre Bucsi (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR Sebastian Colțescu (București). Asistent VAR George Găman (Craiova)
Partida începe sub semnul echilibrului, cu o audiență generoasă în tribune. Bucureștenii, mai relaxați, văzându-se cu sacii în căruță, în timp ce clujenii mai crispați, pentru ei meciul având o miză importantă.
Prima ocazie a clujenilor vine în min.16, când Nistor șutează peste poartă.
În min.24, șutul lui Thiam este apărat de Târnovanu. În min.30, Gertmonas respinge peste poartă șutul lui Octavian Popescu.
Apoi urmează două minute de foc la poarta bucureștenilor: mai întâi, masoero trimite cu capul în bară, apoi Crețu șutează peste poartă dintr-o poziție excelentă. La faza următoare, Macalou dă pe lângă minge din 8m.
În min.42, Blănuță este tras ușor de tricou în careu de Crețu, Marian Barbu fluieră penalty, apoi, la intervenția VAR-ului, revine asupra deciziei.
În repriza a doua, aceeași desfășurare, cu clujenii atacând și bucureștenii mulțumindu-se să se apere și să contraatace. Din păcate, „U” nu reușește să fie foarte periculoasă.
În min.66, Macalou șutează periculos de la marginea careului însă mingea trece pe lângă poartă. Două minute mai târziu, Blănuță trimite peste poartă cu capul.
„Antrenorul” Becali îl trimite în joc pe Ștefănescu care, auzind că vrea să-l dea afară, marchează repede două goluri, în min.72 și 77 și rezolvă meciul.
„U” așteaptă ajutor de la frații dinamoviști în partida de luni contra Rapidului, în timp de FCSB continuă petrecerea începută sâmbătă seara, pentru cel de-al doilea titlu consecutiv.
Notele Cluj24:
Gertmonas 7 – Artean 6, Masoero 6, Cristea 6, Oancea 6 – Codrea 6, Nistor 6 – Macalou 6, Fabry 5, Thiam 6 – Blănuță 6,
Opriș, Silaghi, Bota, Miranyan 5

UMB va opri lucrările pe Autostrada Transilvania, dar și pe A8 – Autostrada Unirii, scrie Libertatea, care a publicat mai multe mesaje ale muncitorilor.
Aceste mesaje, în care oamenii spun că UMB va închide șantierul de pe A8 săptămâna viitoare, au fost făcute publice pe pagina de Facebook Drum Expres Focșani Brăila Constanța.
Lucrările la Autostrada Transilvania, în aer. Umbrărescu a rămas fără bani?
În aceste mesaje se arată, de asemenea, că lucrările vor fi oprite și pe A3 – Autostrada Transilvania. Conform mesajelor, UMB, companie deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, ar fi blocat toate plățile pentru aceste șantiere.
„Din păcate, este adevărat, UMB închide șantierul Autostrăzii A8, începând cu săptămâna viitoare. Muncitorii au fost anunțați. Și A3 se oprește”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook amintită mai sus.
Acolo au fost postate și mesaje care circulă între cei care lucrează pe autostradă.
„Și A8, de sâmbăta viitoare, oprește… E sigur. Oamenii au fost anunțați”, este unul dintre mesaje.
„Și la Cluj au fost anunțați muncitorii că vor intra în liber săptămâna viitoare și nu se știe pe ce perioadă”, se arată într-un alt mesaj.
O altă persoană spune că știe doar faptul că, deocamdată, „s-a încetat orice plată… nu se mai fac comenzi… s-a blocat tot financiar”.
Reprezentanții UMB nu au emis încă o declarație oficială privind situația descrisă de angajați.
EVENIMENT
Clujeanca Aurelia Cristea, fost ministru PSD, anunță că va vota cu Nicușor Dan: Premianții trebuie să fie cei care contează

Aurelia Cristea a anunțat că va vota cu candidatul independent Nicușor Dan. Ea a declarat pentru Cluj24.ro că a luat această decizie pentru că nu poate să facă altfel.
Fost ministru PSD, Aurelia Cristea a făcut duminică acest anunț pe rețelel sociale, unde s-a adresat și colegilor din partid.
Aurelia Cristea: Premianții trebuie să fie cei care contează
Aurelia Cristea spune că se simte pur și simplu obligată să transmită copiilor și nepoților anumite valori.
“Eu am fost premiantă, am avut o profesoară de matematică foarte bună și am participant la olimpiade în generală, lucrez cu premianții, învăț de la oamenii mai buni ca și mine, nu pot fi altfel. Nu e ceva care are legătură cu vreo dezbatere, ci cu un anume fel de a fi al unui om și a conduitei pe care acesta o are.
Eu nu pot susține un om care este atât de agresiv (ca George Simion, n. red.) și nu mi-aș dori pentru nepoții mei o lume în care valorile pe care le transmitem este că unul care urlă mai tare ajunge șef, ajunge într-o poziție de conducere. Cred că sunt niște valori pe care sunt obligată să le stransmit copiilor și nepoților mei în continuare. Premienații trebuie să fie cei care contează”, a explicat pentru Cluj24.ro Aurelia Cristea.
Aurelia Cristea, mesaj pe rețelele sociale
Aurelia Cristea și-a anunțat public susținerea pentru Nicușor Dan, printr-um mesaj postat duminică pe rețelele sociale.
“Dragi prieteni, nu știu dacă postarea mea ajută pe cineva, dar sper. Voi vota Nicușor Dan. Decizia mea este luată încă de la anunțarea rezultatelor finale pentru turul doi. Nu pot altfel, ar însemna să mă dezic de tot drumul pe care l-am parcurs până acum. Toți prietenii mei, colaboratorii din firmele în care am lucrat sau cei cu care colaborez azi, au un set de valori și principii pe care le împărtășim…
Prin acest vot îmi exprim și respectul meu necondiționat pentru toți părinții care fac sacrificii imense pentru a-și ține copiii la școală ca să devină “oameni” (așa se spunea la mine la țară) mai buni. Și pentru toți copiii care urmează calea aceasta și toți profesorii buni din țara asta care educă ‘oameni’.
E și respectul meu pentru toți oamenii care muncesc serios și corect în țara asta, își plătesc taxele și impozitele la timp, nu fac mizerie în spațiul public, parchează corect, respectă legile (bune sau uneori proaste), își îngrijesc proprietatea dacă o au, merg la biserică pentru a fi mai buni și mai luminoși, sunt dezamăgiți de clasa politică, dar simt că doar educația și bunul simț ne pot face mai bine. Și pentru toată breasla antreprenorilor și funcționarilor publici de bună credință și profesioniști. Pentru toți conaționalii mei din diasporă pe care i-am întâlnit și care și-au făcut, prin muncă onorabilă, o nouă ‘acasă’ pentru ei și familiile lor, în Europa”, a spus Aurelia Cristea.
Mi-aș fi dorin ca PSD să facă mai mult
Aurelia Cristea s-a adresat, în mesaj și colegilor săi din PSD.
“Un gând pentru colegii mei de partid. Sunt membru PSD de peste 20 de ani și mi-aș fi dorit ca partidul meu să facă mai mult pentru educație, pentru cei vulnerabili, pentru satul românesc, pentru diasporă. Deși am evoluat mult în cei 20 de ani, întotdeauna se vede mai tare ce nu ai făcut…
Am foarte mulți colegi extraordinari ca oameni, buni și capabili, care pot face aceste lucruri și sper să le putem face împreună.
Astfel de oameni sunt în toate partidele, vă spun asta din experiența mea de parlamentar.
Dacă mă veți judeca pentru acest vot, știți că sunt la fel de sinceră și onestă și în interiorul partidului, vă spun și aici opinia mea.
Cei care s-au urcat primii pe ‘cadavrul’ guvernării PSD a lui Victor Ponta au fost partenerii noștri de guvernare, PNL-ul, sper că nu ați uitat ‘ciuma roșie’, ‘afară, afară cu PSD din țară’, apoi au venit plăcuțele suedeze ale USR și PNL și altele. Și totuși am guvernat împreună cu PNL, am avut liste comune la europarlamentare și înțelegeri punctuale de candidați comuni la alegerile locale.
A fost bine, a fost rău?
Concluzia mea personală este că argumentarea prin jignire, injurii sau agresivitate nu face decât să sape prăpăstii între noi. Între noi ca oameni, nu doar ca organizații.
Valabil pentru toate taberele.
Dumnezeu să ne dea gândul bun.
Să nu ne lăsăm mânați de ură și răzbunări mai mult sau mai puțin personale.
Vă îmbrățișez cu iubire”, a scris Aurelia Cristea.