ACTUALITATE
Această săptămână aduce averse severe în jud. Cluj. Vezi cum va fi vremea
Începutul săptămânii aduce averse și furtuni cu fulgere. Luni, maxima zilei va fi de 16 grade Celsius, vântul va sufla moderat, iar cantitatea de precipitații va ajunge până la 2 litri pe metrul pătrat. Noaptea, cerul va fi parțial noros, iar minima va fi înregistrată în jurul cifrei de 7 grade.
Nici zilele următoare vremea nu se îmbunătățește, marți și miercuri maxima fiind de 16 grade Celsius și aversele continuând alături de descărcări electrice și rafale de vânt. Nici noaptea vremea nu este mai bună.
Ziua de joi aduce schimbări, maxima fiind de 21 de grade, șansele de precipitații fiind zero. Cerul va fi însorit, dar noaptea aduce din nou nori și precipitații. Vineri, precipitațiile continuă, iar vremea se răcește din nou până la 17 grade Celsius. Cantitatea de precipitații ajunge până la 4 litri pe metrul pătrat, iar șansele de ploaie cresc considerabil.
Totuși, spre sfârșitul săptămânii dispar precipitațiile, iar temperatura va ajunge până la 19 grade. Cerul va fi predominant însorit, iar minima nopții va fi de 9 grade.
Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






