EVENIMENT
FOTO. Accident pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca. Mașini făcute praf. Două persoane au ajuns la spital
Două echipaje ale Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit noaptea trecută, în jurul orei 00:40, la un accident rutier produs pe strada Traian Vuia, în municipiul Cluj-Napoca.
Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar la fața locului au fost trimise de urgență o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj SAJ.
Accident pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca
Din fericire, niciuna dintre persoanele implicate nu a fost încarcerată. Totuși, o femeie de aproximativ 60 de ani și un tânăr de circa 25 de ani au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar poliția urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






