ACTUALITATE
Abdul Rahim, arabul cu afaceri pe lacul Tarnița, l-ar fi amenințat cu moartea pe Adrian Dohotaru. Miza e navigația pe lac
Se pare că discuția civilizată purtată marți dimineața în cadrul Consiliului Județean Cluj pe tema regulamentului de navigație pe lacul Tarnița a fost continuată în privat, într-o manieră mai dură. Activistul de mediu și fost deputat Adrian Dohotaru acuză că ar fi fost amenințat cu moartea de către Abdul Rahim, unul dintre cei cu afaceri pe luciul apei.
Atât Abdul, cât și Dohotaru, au avut puncte de vedere exprimate în cadrul dezbaterii, însă fără insulte și amenințări.
Punctul sensibil se pare că a fost și faptul că Dohotaru a amintit de Rocsana Contraș, partenera de viață a lui Abdul, care ar urma să amendeze pe cei care nu respectă regulamentele de navigație.
Activistul de mediu Adrian Dohotaru este de părere că ar exista o incompatibilitate între cei care trebuie să dea sancțiuni pentru încălcarea regulamentului și proprietarii de ambarcațiuni. Fostul deputat consideră că sunt necesare noi departamente care să gestioneze aceste probleme întrucât nu este în regulă ca ”doar Contraș Rocsana să se ocupe, pentru că public dânsa s-a pronunțat deja public pentru neinterzicerea ambarațiunilor – tocmai ea să se ocupe de amendarea lor?”
Telefonul lui Abdul
”M-a sunat Abdul Rahim, iubitul Rocsanei Contraș, și m-a amenințat cu moartea. Mi-a spus că o să ”mor în chinuri la Tarnița”, că o să mă înec.
M-a făcut „bă, homosexualule! în mod repetat, la care l-am întrebat ce are cu homosexualii. După care mi-a zis că n-are nimic, dar că „ar face dragoste cu mine”. Bineînțeles, la așa replică, i-am recomandat un psiholog, un psihiatru chiar. La care a replicat că psihologii sunt „ca voi, politicienii, niște mincinoși”.
Mi-a zis că a fost deja la psiholog și că psihologul și-a rupt diploma de față cu Abdul și psihologul a zis că în viața lui nu a văzut om așa deștept ca Abdul. După care a trecut la soluții pentru Tarnița: gard electric de 8 metri și pază de la Armata. Dar Armată adevărată, nu Armata pe care o șpăguiesc eu, mi-a zis Abdul în elanul său de luptă anticorupție.
Ce șpagă? Șpaga de 5 lei pe care o dau eu („șpăgar obosit ce ești, „ecologist din pix”), politician mincinos și homosexual, ca să mă duc la lac. Da, lacul în care mă voi îneca în viitor.
Contextul în care Abdul Rahim mă sunase e după audierea publică a Consiliului Județean pe tema regulamentului de navigație la Tarnița, la care s-a autopropus să fie el persoana care supraveghează lacul (deci nu doar Rocsana Contraș, sefa biroului de Arii Protejate de la Consiliul Județean, responsabilă pentru implementarea regulamentului de navigație, căreia i-am cerut demisia prin petiția noastră)”, a relatat Adrian Dohotaru.
Dohotaru cere și demisia Rocsanei Contraș din departamentul de arii protejate, printr-o petiție online.
”PS: Dragă Abdul, nu mă interesează cum funcționează motorul la skijetul tău ori la bărcile tale cu motor. Când nu poluează apa, sigur poluează sonor, deci nu mă mai suna ca să îmi povestești de motoare. Plus că ar fi super dacă nu m-ai amenința cu moartea. Abdul, tu știu că ai zis să te înregistrez în timp ce mă ameninți că nu îți pasă, dar chiar cred că e mai ok să mergi la un psiholog. Poate prinzi unul care nu își rupe diploma spunând că ești cea mai deșteaptă persoană pe care a cunoscut-o că poate nu ești. Hai că chiar vreau să îți fie bine!”, a mai adăugat Dohotaru.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






