Connect with us

ACTUALITATE

FOTO. Salvare dramatică la Tarnița. Un bărbat a căzut în lac și a fost salvat în ultima clipă

Publicat


Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, în colaborare cu Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, au intervenit vineri pentru salvarea unui bărbat care a căzut în apă în apropierea barajului de la lacul Tarnița.

La fața locului au fost mobilizate rapid o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și autospeciala cu barcă. De asemenea, au fost alertați scafandrii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, împreună cu echipele Salvamont-Salvaspeo Cluj.

Persoana se afla parțial în apă, iar un membru al echipajului Salvamont-Salvaspeo a coborât în rapel pentru a ajunge la victimă. Bărbatul a fost ulterior preluat cu barca pompierilor și adus în siguranță la mal.

Bărbatul a fost transportat la spital

Echipajele medicale au precizat că victima a rămas conștientă și cooperantă pe tot parcursul intervenției, primind îngrijiri medicale imediate. În cele din urmă, aceasta a fost transportată la spital de către echipajul SMURD pentru investigații suplimentare.

Autoritățile reamintesc importanța respectării măsurilor de siguranță în zonele acvatice, mai ales în apropierea barajelor și a lacurilor, pentru a preveni astfel de incidente.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate