EVENIMENT
A PLECA sau A NU PLECA? Edi Iordănescu vrea s-o părăsească pe CFR Cluj în vară
Se pare că nu-i pace sub măslini la CFR Cluj. În ciuda parcursului bun din play-off, nu este deloc linişte la echipa clujeană.
Conform Digi Sport, Edi Iordănescu și-a anunțat jucătorii, marți, că va pleca la finalul campionatului, chiar dacă se ia titlul.
„Nu mai sunteţi un singur grup şi pe prea mulţi dintre voi nu vă mai văd gata de sacrificiu pe teren. Parcă sunteţi cu capul în altă parte şi nu aveţi liniştea necesară. Ok, vă înţeleg că oboseala este imensă, nimănui nu i-ar fi uşor, şi veniţi după performanţe care v-au consumat. Însă nu e în regulă o astfel de atitudine şi nu o accept”, a fost mesajul transmis de Edi.
”În vară s-a terminat, pentru că dacă nu plec eu, trebuie să se schimbe prea multe. Obiceiuri, deprinderi, lucruri şi chiar persoane din jur sau din echipă. Aşa că mai bine plec eu că e mai simplu.
Cu vorbărie multă şi jumătăţi de măsura eu nu merg înainte”, le-a mai spus Iordănescu jucătorilor.
Jucătorii nu au contestat acuzele lui Iordănescu despre ce se întâmplă la echipă, dar s-au declarat nemulţumiţi de situaţia financiară. La CFR sunt întârzieri salariale de circa trei luni, iar fotbaliştii s-au plâns că perioadele mari în care contractele nu sunt plătite la timp nu au cum să nu-i afecteze.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






