Connect with us

CULTURA

A murit poetul, politicianul și scriitorul maghiar Szőcs Géza, absolvent al UBB Cluj-Napoca

Publicat


Poetul, scriitorul şi jurnalistul maghiar de origine română Szőcs Géza, laureat al premiilor Kossuth şi József Attila, a murit joi seara la vârsta de 67 ani, a anunţat Clubului PEN Ungar, al cărui preşedinte a fost din 2011.

Din primele informații acesta ar fi decedat în urma infectării cu COVID-19.

Szőcs Géza s-a născut în 21 august 1953 la Târgu Mureş. În 1979 a obţinut diploma la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, la Facultatea de Filologie și a locuit o bună parte din viață la Cluj-Napoca.

Potrivit MTI, primul său volum de poezii a apărut în 1975 cu titlul Te mentél át a vizen? (Tu ai trecut apa?), care l-a ridicat imediat în elita generaţiei sale şi a poeziei maghiare din România, aducându-i premiul Uniunii Scriitorilor.

Au urmat volumele Kilátótorony és környéke (Turn de veghe şi împrejur, 1977) şi Párbaj, avagy a
huszonharmadik hóhullás (Duel sau a douăzeci şi treia ninsoare, 1979), care i-au făcut cunoscut numele şi în literatura maghiară universală.

Poeziile sale au abordat tot mai deschis problemele legate de destinul minorităţii maghiare, pe care practicile politice româneşti ale vremii le-au sortit dispariţiei.

A primit două burse în străinătate

Ca redactor, a încercat de asemenea să ofere spaţiu rezistenţei spirituale a maghiarilor din Transilvania. Împreună cu colegul său de redacţie, Egyed Péter, a transformat revista Echinox a universităţii clujene într-un atelier de mare însemnătate. În perioada 1977-1981 a fost colaborator al ziarului clujean Igazság.

Din cauza cenzurii tot mai puternice a publicaţiilor oficiale a încercat să creeze o “a doua viaţă publică”, astfel în 1981 a fost printre creatorii şi principalii colaboratori ai publicaţiei samizdat Ellenpontok (Contrapuncte). În această perioadă a obţinut două burse în străinătate, una din partea Fundaţiei Herder de la Viena, cealaltă a universităţii din Berlinul de Vest.

Arestat de Securitate

A redactat două memorii referitoare la situaţia intolerabilă a maghiarilor din România, adresate Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Mai târziu, în 1985, a înaintat, împreună cu alţii,
o propunere de înfiinţare a unei organizaţii mondiale a minorităţilor, adresată ONU. Dictatura nu a întârziat cu răspunsul, a fost arestat, grav maltratat în cursul interogatoriilor, şi-a pierdut locul de muncă şi a fost nevoit să emigreze. Toate aceste măsuri au provocat proteste atât din partea maghiarilor, cât şi la nivel internaţional.

Pe motivul activităţii sale desfăşurate în România a fost arestat în 1982. După punerea în libertate a fost tot timpul hărţuit de oamenii Securităţii, până la urmă a fost nevoit să părăsească ţara. Elveţia a comunicat autorităţilor române în 1986 că îi acordă dreptul de azil în cazul în care va fi lăsat să
emigreze. În august 1986 s-a stabilit în Elveţia, continuându-şi lupta împotriva regimului Ceausescu şi în emigraţie.

A fost ales secretar general al UDMR

În iunie 1989 a fost însărcinat cu organizarea biroului de la Budapesta al Radioului Europa Liberă. În martie 1990 a renunţat la existenţa pe care a câştigat-o în emigraţie şi s-a întors în România, la Cluj-Napoca, unde a intrat în viaţa politică a comunităţii maghiare.

În aprilie 1990, la primul congres al UDMR, a fost ales secretar general al uniunii. Sub conducerea lui, UDMR a obţinut locul secund la primele alegeri parlamentare, însă Szőcs Géza a accentuat de multe ori că UDMR nu este un partid, ci o organizaţie care îşi asumă reprezentarea intereselor minorităţii şi
care doreşte să contribuie la transformarea democratică a întregii structuri de stat a României, deoarece interesul primordial al maghiarilor din România este să trăiască într-un stat de drept democratic.

Szőcs Géza a fost membru al Senatului României şi liderul fracţiunii UDMR din mai 1990 până în octombrie 1992. La cel de-al doilea congres al UDMR, organizat la Târgu Mureş pe 26 mai 1991, a
fost ales vicepreşedinte politic al organizaţiei. La congresul UDMR din ianuarie 1993, ţinut la Braşov, a renunţat la această poziţie şi a anunţat că nu îşi va asuma nicio funcţie din cauza luptelor interne din Uniune. În 1999 a părăsit organizaţia.

Consilier al premierului Ungariei

Din iunie 2010 până în iunie 2012 a fost secretar de stat responsabil pentru cultură al Ministerului ungar al Resurselor Umane, după care a devenit însărcinat al prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, responsabil de cultură, iar începând din 2014 a fost consilier principal al prim-ministrului tot în probleme de cultură.

În 2015 şi în 2016 a activat ca însărcinat guvernamental privind participarea Ungariei la Expoziţia Mondială de la Milano.

În 2015 i s-a acordat Premiul Kossuth ca apreciere a activităţii sale de poet şi scriitor, pentru stilul său artistic special, izvorât din surse transilvane, prin care a îmbogăţit literatura maghiară universală.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis un mesaj de condoleanțe.

Sursa. MTI




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate