ACTUALITATE
96 de clujeni cu coronavirus. Cu 18 mai mulţi decât miercuri
În judeţul Cluj sunt înregistrate până acum 96 de cazuri de clujeni depistaţi cu coronavirus. Vineri, numărul este mai mare cu 5 faţă de joi şi cu 18 faţă de miercuri.
“Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: 558 persoane în carantină, 1.471 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, 96 persoane depistate pozitiv cu Covid-19 din județul Cluj sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca”, arată prefectul Mircea Abrudean.
În ultimele 24 de ore au fost aplicate 258 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 634.045 lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
“S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 473 de persoane, fiind controlate totodată 40 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate. De asemenea, au fost derulate 223 de acțiuni de verificare a locațiilor de carantinare/izolare. În urma situației înregistrate ieri la aeroportul din Cluj-Napoca, la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, cercetările fiind efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. 131 de salvatori din cadrul ISU, SAJ și operatori privați de asistență medicală de urgență au fost implicați în acțiunile de împiedicare a răspândirii noului tip de coronavirus, dar și în activități specifice Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției”, se mai arată în informarea prefectului.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






