EVENIMENT
79 de echipaje din țară și străinătate se înfruntă la Raliul Clujului. Restricții de circulație
La sfârșitul acestei săptămâni, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, iau startul echipajele Campionatului Național de Raliuri „Betano”, în ceea ce se anunță a fi o nouă ediție de excepție a etapei din Munții Apuseni – anume Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA.
Ultima etapă de asfalt a sezonului național de raliuri va aduce la start un număr total de 79 de echipaje, atât din țară cât și din Bulgaria, Turcia, Italia, Estonia sau Portugalia.
Startul Festiv se va da vineri de la ora 19,30 din zona Cluj Arena, Aleea Stadionului din Cluj-Napoca.
Spectacolul și intensitatea competițională vor fi la cote maxime întrucât etapa clujeană poate desemna – matematic – campionul absolut al acestui sezon.
Protagoniștii acestei lupte sunt Simone Tempestini – secondat de Sergiu Itu (Porsche 997 RGT) și sibianul Sebastian Barbu – avându-l în dreapta sa pe Bogdan Iancu (Škoda Fabia Rally2 evo).
Totuși, din lupta pentru supremația Raliului Clujului Star Lubricants powered by PMA nu-i putem uita nici pe câștigătorii ediției din 2021 – Bogdan Marișca și Sebastian Itu (Škoda Fabia R5).
Pe lista de înscrieri găsim și câteva surprize, cu Remus Cotuț la comenzile unui Citroën C3 Rally2, dar și pe Bogdan Cuzma, care va concura pentru prima oară într-o etapă a Campionatului Național de Raliuri „Betano” cu noul model de Škoda, și anume Fabia RS Rally2.
Deși matematic sunt campioni pentru al doilea sezon consecutiv la categoria automobilelor cu două roți motrice, frații Norbert și Francesca Maior (Peugeot 208 Rally4) nu vor absenta de pe probele de asfalt ale Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA.
Iar cum obiectivul din campionat este îndeplinit, cei doi se vor concentra pe pregătirea ultimei etape din Junior ERC, acolo unde sunt lideri și își doresc să-și păstreze poziția după etapa maghiară. După ediția mai puțin fericită din 2022, Cristi Sugár și Vlad Colceriu (Peugeot 208 R2) pornesc cu gândul unei clasări cât mai bune la două roți motrice, însă în același timp, și cu dorința victoriei în ierarhia Juniorilor și a cupei 208 R2, întrucât asta ar însemna că tinerii sportivi pot deveni campioni cu o etapă înainte de finalul sezonului.
Și chiar dacă vorbim despre două echipaje foarte rapide, victoria nu este clară având în vedere că la start va fi prezent atât Marius Sîncrăianu – alături de Cosmin Diacu – dar vom avea parte și de o premieră, întrucât italienii Robert Dapra și Luca Guglielmetti (Peugeot 208 Rally4) – actualmente ocupanți ai poziției secunde în Junior ERC – se vor întrece pe asfaltul clujean.
Mașină Rally3
Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA va fi a doua competiție din motorsportul românesc care aduce la start o mașină de specificație Rally3, cu turcii Celik Caglayan și Sedat Bostanci la comenzile modelului Renault Clio.
Iar dacă clasa RC3 nu va fi disputată – fiind un singur echipaj înscris – când vorbim despre grupa N este aproape imposibil să prezicem cine este prim-favorit la victorie, întrucât la start se vor prezenta atât Vali Porcișteanu (cu Dan Dobre), cât și Vlad Cosma (cu Florin Dorca) precum și Bogdan Talașman (cu Laurențiu Mandu). Totuși, revenirea la start a clujeanului Ioan Mihuț (alături de Adi Pavel), poate reprezenta o surpriză la finalul probelor de duminică.
Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA poate fi etapa decisivă pentru majoritatea cupelor monomarcă ce punctează în Campionatul Național de Raliuri „Betano”.
Tocmai din acest motiv regăsim nu mai puțin de 25 de echipaje înscrise în cele 4 cupe monomarcă. Sebastian Scîrlet este favorit la titlul Clio Rally5 Challenge, iar o clasare în fața lui Samuil Mircea îi poate aduce al doilea titlul de campion din acest sezon, după cel la clasa RC5 obținut matematic în urma etapei ieșene. În același timp, Cristi Sugár poate bifa al doilea titlu consecutiv al 208 R2 Cup cu o victorie în etapa clujeană, în timp ce, în cazul cupelor Swift Cup, Paul Popa poate răsturna „tabela” cu o victorie pe probele din Munții Apuseni.
9 echipaje străine înscrise în ultima etapă de asfalt a sezonului național de raliuri
Raliul Clujului Star Lubricants powered by PMA va avea cel mai mare număr de echipaje străine înscrise dintre toate etapele de până acum ale acestui sezon. Robert Dapra și Luca Guglielmetti (Peugeot 208 Rally4) respectiv Sandrin Tommaso și Maurizio Barone (Dacia Sandero) vor reprezenta Italia, în timp ce Celik Caglayan și Sedat Bostanci (Renault Clio Rally3) vor alerga în culorile Turciei.
Alar Hermanson și Andre Vare (BMW 2002 Ti) vor reprezenta Estonia în lupta modelelor cu pașaport istoric, în vreme ce Bulgaria aduce la start cele mai multe echipaje – 5 la număr: Miroslav Angelov cu Georgi Gadzhev (Škoda Fabia Rally2 evo), Anton Titov cu Alexander Spirov (Škoda Fabia Rally2), Ekaterina Stratieva cu Georgi Avramov (Opel Corsa Rally4), Aleksandar Tomov și Yavor Brankov respectiv Peter Yordanov și Lyubka Yordanova – ambele echipaje la bordul unor modele Renault Clio Rally5.
Raliul Clujului Star Lubricants 2023 este organizat de C.S. Savu Racing din Cluj-Napoca și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a Agentiei Nationale pentru Sport, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Consiliului Județean Cluj, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Brigada Rutieră Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Serviciului Public Judeṭean Salvamont-Salvaspeo Cluj.
Toate detaliile despre Raliul Clujului pot fi găsite AICI.
Restricții de circulație
De menționat este faptul că, în vederea bunei desfășurări a etapei clujene, sectoarele de drum pe care se desfășoară competiția vor fi restricționate circulației publice rutiere prin colaborarea cu Inspectoratul de Poliție Județean Cluj – prin Serviciul de Poliție Rutieră, și totul cu acordul Companiei Naționalei de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Programul restricțiilor din week-end:
VINERI – 29 septembrie 2023
– Drum cu circulație restricționată: DJ 103V
– Sector de drum: de la ieșirea din satul Stolna (46.708848, 23.395292) până la intersecția cu DJ 107P, din satul Someșu Rece (46.733714, 23.361452)
– Interval orar: 10:30 – 17:30
SÂMBĂTĂ – 30 Septembrie 2023
– Drum cu circulație restricționată: DJ 107R; DC 91
– Sector de drum: de la intersecția cu Str. Corbului (ieșire Făget) (46.712133, 23.572254) până la intersecția cu DC91, la intrarea în satul Sălicea (46.688730, 23.549364) și continuă pe DC91 de la intersecția cu DJ 107R, dinspre satul Sălicea (46.688730, 23.549364) până la Parcul de Agrement „Moara de Vânt) (46.67011, 23.55656)
– Interval orar: 07:45 – 15:15
– Drum cu circulație restricționată: DJ 107T
– Sector de drum: de la intersecția cu DJ 107S (46.653755, 23.203406) până la intrarea în comuna Mărişel (46.661030, 23.129701)
– Interval orar: 09:00 – 16:30
– Drum cu circulație restricționată: DJ 103K
– Sector de drum: de la intrarea în comuna Râșca (46.7346678, 23.109807) până la intersecția DJ 103K cu DN1 din localitatea Căpușu Mare (46.78408, 23.29366)
– Interval orar: 09:50 – 17:20
– Drum cu circulație restricționată; Strada Tiberiu Popoviciu (Valea Chintăului, CREIC)
– Sector de drum: de la intersecția cu DJ 109A (46.822943, 23.591474) până la 46.821394, 23.577754
– Interval orar: 07:00 – 22:00
DUMINICĂ – 1 Octombrie 2023
– Drum cu circulație restricționată: DJ 103L; DC Mănășturu Românesc – Tufe; DC Valea Fericirii
– Sector de drum: de la intersecția cu DJ 103K (stație PECO; 46.745037, 23.105836) până la intersecția de la intrarea în Mănășturu Românesc spre Valea Fericirii (46.772731, 23.084743), apoi de la intersecția cu DJ 103L de la intrarea în Mănășturu Românesc spre Valea Fericirii (46.772731, 23.084743) până la intersecția cu DC Valea Fericirii (46.740500, 23.077759) și continuă pe DC Valea Fericirii de la intersecția cu DC Mănășturu Românesc (46.740500, 23.077759) până la intersecția cu DJ 103K (46.737139, 23.105172)
– Interval orar: 08:20 – 14:30
– Drum cu circulație restricționată: DC 121
– Sector de drum: de la ieșirea din satul Bălcești (46.67811, 22.995075) până la intersecția cu DJ 108C, intrarea în comuna Răchițele (46.690352, 22.892775)
– Interval orar: 08:50 – 15:00
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






