ACTUALITATE
4 copii și o femeie din Cluj s-au intoxicat cu dioxid de carbon. Toți au fost duși la spital
4 copii, cu vârste între 3 și 8 ani, dar și o femeie, s-au intoxicat, joi, cu dioxid de carbon. Toți au fost duși la spital.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați, de puține momente, pentru a acorda primul ajutor calificat unor persoane care, se pare, s-au intoxicat cu dioxid de carbon.
4 copii și o femeie din Cluj s-au intoxicat cu dioxid de carbon. Toți au fost duși la spital
Solicitarea a venit în jurul orei 20 și a anunțat faptul că într-o locuință, dintre localitățile Moriști și Apahida, se află un adult și 4 copii care acuză stări de rău.
La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru stingerea incendiilor și un echipaj SAJ, unde au găsit cei patru minori, cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani, și o femeie, în vârstă de aproximativ 60 ani, în stare de conștiență, dar somnolente.
Conform măsurătorilor făcute în spațiile interioare ale locuinței, de către echipajele operative, s-au identificat concentrații ridicate de dioxid de carbon în interiorul locuinței, potrivit ISU Cluj.
A fost solicitată în sprijin a doua ambulanță SAJ pentru transportul tuturor persoanelor consultate la spital.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






