EVENIMENT
4 cazuri cu varianta DELTA la Cluj. Directorul DSP: Trebuie să ne VACCINĂM. E greșit să gândim că facem o formă UȘOARĂ a bolii
4 cazuri de infecție cu varianta Delta a virusului SARS-CoV-2 au fost confirmate până acum în județul Cluj.
Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Cluj, dr. Mihai Moisescu, este vorba de un focar familial.
Depistarea variantei Delta, doar în centre specializate
Este însă vorba de cazuri confirmate, a spus acesta, precizând că procesul pentru depistarea acestei variante este unul mai complex.
„Se iau cazurile pozitive și se face secvențiere parțială. Dacă se ridică suspiciune de infectare cu tulpina Delta se trimite în centre specializate, care fac secvențierea finală.
Deci durează, procesul e un pic mai complex și se face doar la București”, a declarat pentru Cluj24 dr. Mihai Moisescu.
Nu trebuie să ne panicăm, ci să ne vaccinăm
Valul 4 al pandemiei de Covid-19 a cuprins deja mare parte a Europei, iar tulpina dominantă este Delta, considerată ca fiind cea mai contagioasă dintre toate variantele de până acum ale noului coronavirus.
Valul 4 este așteptat de specialiști și în România, până la finalul lunii septembrie, dacă nu mai repede.
„Nu trebuie să ne panicăm, dar trebuie sa purtăm masca în spații închise și să ne vaccinăm.
Să nu rămânem la voia sorții că o să fac o formă ușoară de boală. Asta este cel mai greșit, niciodă nu știi ce formă de boală faci”, a atras atenția directorul DSP Cluj.
„Teoretic”, Clujul e pregătit pentru următorul val al pandemiei de Covid-19
Cea mai mare temere, la fel ca și în cazul celorlalte valuri, este că sistemul medical va fi din nou copleșit din cauza numărului mare de îmbolnăviri, de cazuri grave, în special dacă populația nu este vaccinată împotriva Covid-19.
DSP Cluj a pus în aplicare, încă din lua iunie, un sistem prin care spitalele non-Covid se vor transforma rapid în spitale Covid sau suport-Covid, inclusiv cu locurile de la ATI.
„Teoretic suntem pregătiți. Practic, totul depinde de amplitudinea și intensitatea valului.
Parturile care sunt pregătite pentru așa ceva sunt acolo, numai că nu trebuie să uităm că a trecut un an și jumătate de pandemie, iar personalul medical este suprautilizat”, a mai spus dr. Mihai Moisescu.
La această oră, 71% din personalul medical clujean este vaccinat împotriva Covid-19.
De asemenea, la nivelul județului Cluj, aproape 530.000 de oameni sunt vaccinați cu cel puțin o doză.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






