ACTUALITATE
36.000 de doze de vaccin de la Johnson&Johnson ajung la Cluj
Aproape 350.000 de doze de vaccin de la compania farmaceutică Johnson&Johnson sosesc mercuri în țară, potrivit CNCAV.
Acestea vor fi aduse la Institutul Național de CercetareDezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.
Astfel, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), dintre acestea, 36.000 de doze vor ajunge la Centrul Regional de Depozitare din Cluj.
Până la acest moment, țara noastră a recepționat 2.815.500 de doze de vaccin produse de compania farmaceutică Johnson&Johnson, iar 1.634.572 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.
Sursa: CNCAV
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






