EVENIMENT
1 iunie, Ziua Copilului. Cum a luat naștere această zi
Ziua Copilului se sărbătorește în mai multe țări, dar în zile diferite. În România a fost aleasă data de 1 iunie, deoarece atunci a avut loc Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor la Geneva.
Ziua Copilului este sărbătoarea care celebrează copilăria, fiind organizate petreceri sau diverse spectacole și evenimente pentru copii. În această zi copiii merită o atenție deosebită, trebuie să se simtă importanți și să li se explice ce fel de drepturi au, cum să se comporte în societate atât cu cei cunoscuți cât și cu persoanele străine. Mai mult, ziua se marchează printr-o mică „atenție” din partea părinților și bunicilor, un cadou simbolic care să reprezinte copilăria, jocul și joaca.
Această zi a fost marcată ca fiind „o zi a fraternității și înțelegerii între copiii de pretutindeni, a activităților dedicate promovării idealurilor și obiectivelor Cartei ONU și bunăstării copiilor din toată lumea“, conform ONU.
1 iunie în contextul COVID-19
Această dată nu numai că marchează ziua de celebrare a celor mici, ci și ridicarea multor restricții din vremea pandemiei de coronavirus. Evenimentele mari în aer liber, concertele și activitățile pentru Ziua Copilului au fost anulate în acest an, părinții fiind nevoiți să aleagă alternative, precum grădinile zoologice, parcurile din cartiere sau cele centrale, dar doar cu respectarea distanțării sociale pentru a evita contaminarea cu noul virus.
Karla Fanea
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






