ACTUALITATE
Zona Food Court, restaurantele și cafenelele din Iulius Mall Cluj-Napoca s-au redeschis

Dacă îți place să „călătorești” prin intermediul experiențelor culinare și să deguști preparate inedite din diverse colțuri ale lumii, vino să te bucuri, după o lungă perioadă de timp, de oferta bogată și atmosfera primitoare a restaurantelor și cafenelelor de la Iulius Mall Cluj! Toate locațiile sunt pregătite să te întâmpine cu responsabilitate și măsuri de siguranță!
Ți-a fost dor de o masă la restaurantul preferat alături de cei dragi? Te poți bucura din nou de o cină specială sau de o gustare delicioasă în restaurantele și cafenelele din Iulius Mall Cluj. Ai prilejul să descoperi bucătăria italiană, americană, asiatică, mexicană, englezească sau pe cea tradițională.
Sănătatea clienților este primordială
Siguranța ta este pe primul loc, iar Iulius Mall Cluj a implementat un pachet complet de măsuri de distanțare fizică și de protecție. Calitatea aerului este foarte importantă, astfel că sistemul de ventilație funcționează cu un procent de 100% aer proaspăt, fără recirculare.
În plus, mesele sunt dezinfectate după fiecare client și sunt amplasate la o distanță de cel puțin doi metri, personalul poartă echipament de protecție, poți împărți masa cu maximum încă cinci prieteni și ai la dispoziție facilități pentru igienizarea mâinilor.
La Iulius Mall Cluj te poți desprinde de agitația urbană și să te delectezi cu o incursiune culinară oferită de varietatea celor peste 20 de restaurante din zona food court. Pentru siguranța clienților, capacitatea de locuri a fost înjumătățită și mesele rearanjate, asigurând o distanțare optimă.
Poți să te întâlnești din nou cu cei dragi la masă
Ai cel puțin cinci motive să iei masa în oraș! Atmosfera vibrantă, specialitățile apetisante, compania prietenilor, servirea impecabilă, în siguranță. Acum poți savura și în interior o cafea și deserturi artizanale la Quartz by Nescafé, specialitatea Starbucks favorită sau un espresso revigorant de la Sweet Cafe.
De experiențe culinare asiatice ai parte la Wasabi Running Sushi, iar dacă pofta te trimite către bucătăria bunicii, trebuie să încerci specialitățile restaurantelor Marty și Casa Dacilor. Dacă tot ce îți dorești este o pizza proaspăt scoasă din cuptor, nu ezita să intri la Pizza Hut.
În continuare, te poți bucura de ultimele zile călduroase și pe terasele restaurantelor, cafenelelor și a food court-ului Iulius Mall Cluj, unde poți îmbina perfect experiențele gastronomice deosebite cu momentele de relaxare.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
CULTURA
VIDEO. Clujul, orașul CONTRASTELOR. Un videoclip de promovare ATIPIC, realizat de câțiva tineri atipici

Trei tineri creativi din Cluj-Napoca au decis, acum ceva vreme, să realizeze un video independent, atipic, despre Cluj, pe care l-au botezat „Clujul – orașul contrastelor”.
Florin Păușan, fost inginer si manager în domeniul IT, de aproximativ 2 ani creator de conținut, împreună cu Ionuț Rusu de la Miez Advertising și Sergiu Răzvan, sunt cei „trei crai” care și-au pus creativitatea la treabă și-au obținut un produs care a strâns multe aprecieri în mediul virtual.
VIDEO. Clujul, orașul CONTRASTELOR. Un videoclip de promovare ATIPIC, realizat de câțiva tineri atipici
„Am descoperit pasiunea de a spune povești autentice prin videourile pe care le creez. Acum sunt pe drumul meu de viitor antreprenor în domeniul media, un drum care este cu multe provocări. Noroc că îmi plac provocările. Așa am ajuns să realizez și acest video de promovare a Clujului. O provocare creativă, un proiect independent.
Ne-a luat 7 luni să punem cap la cap acest video. Împreună cu Ionuț Rusu de la Miez Advertising și cu Sergiu Răzvan, care au fost de mare ajutor, am reușit să facem un video de promovare a Clujului cu o notă mai realistă. Am dorit să fie un video de impact, un video care pune în centru oamenii. Un video creat împreună cu oamenii Clujului.
„Sunt foarte mulți oameni faini în Cluj”
Pe această cale doresc să le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat în gândirea conceptului și realizarea acestui video. Pe parcursul celor 7 luni, am abordat oameni pe stradă și i-am rugat să descrie Clujul într-un cuvânt. De la Pata Rât, Scump, Haotic, la Mândrie, Influenceri și alte cuvinte care dau jos arama aia de Silicon Valley de România.
Pe baza cuvintelor culese am ajuns să filmăm la multiple evenimente, festivaluri (Jazz in the Park, Smida Jazz, Color Run) și companii (Porsche Engineering) și să obținem susținerea și implicarea mai multor grupuri de persoane publice pe care le admirăm, cum ar fi echipa de la Epic Show cât și echipa Mircea Bravo.
„Mno, nice”
Sunt foarte încântat de colaborarea avută și plăcut surprins de deschiderea pe care toți participanții din video au avut-o față de această colaborare. Asta mi-a demonstrat că sunt foarte mulți oameni faini în Cluj.
Cluj-Napoca, cu bune și cu rele, cu clădiri vechi înconjurate de clădiri noi de birouri, cu zone verzi și cu poluare, cu calmul specific al oamenilor de aici și cu traficul haotic din oras, este un oraș al contrastelor, un oraș pe care îl iubim”, a spus pentru Cluj24 realizatorul Florin Păușan.
Comentariile postate pe YouTube au mers de la Fain, Genial, Original, până la Cel mai tare video și Mno, nice…

Primăria Cluj-Napoca anunță restricții de circulație cu ocazia sărbătorii de „1 Decembrie – Ziua Naţională a României”, astfel:
– în data de 1 decembrie 2023, pe următorul traseu: str. Napoca – Piaţa Unirii (latura de Sud şi Est) – Bulevardul Eroilor – Piața Avram Iancu, în intervalul orar 8.00 – 9.30. De asemenea, parcările de pe Bulevardul Eroilor vor fi eliberate din data de 30 noiembrie 2023, ora 00.00.
Primăria Cluj-Napoca anunță RESTRICȚII de circulație de Ziua Națională a României
– în data de 1 decembrie 2023, în Piaţa Mihai Viteazul, platoul pietonal, în intervalul orar 8.00 – 10.00, cu restricţionarea circulaţiei rutiere pe latura de Nord a Pieţei Mihai Viteazul, de la Podul Traian, până la intersecţia cu str. Bariţiu şi restricţionarea circulaţiei rutiere pe latura de Sud a Pieţei Mihai Viteazul, de la intersecţie cu str. Regele Ferdinand, până la intersecţie cu str. David Ferenc, în intervalul orar 8.30 – 9.30, (cu excepția CTP , în intervalul orar: 8.30 – 8.45).
– în data de 1 decembrie 2023, Piaţa Unirii, platoul pietonal și Bulevardul Eroilor, pietonal, în intervalul orar 8.00 – 22.00.
– din data de 30 noiembrie 2023, ora 6.00, până în data de 2 decembrie 2023, ora 23.00, restricționarea circulației rutiere pe banda trei de pe latura de Est a Pieței Unirii, când situația o impune.
– în data de 1 decembrie 2023 restricţionarea circulaţiei rutiere pe str. Napoca, Bulevardul Eroilor, Piaţa Unirii (latura de Sud şi Est), în intervalul orar 9.00 – 12.00, pentru defilarea tehnicii militare (când situaţia o impune) şi eliberarea parcărilor de pe Bulevardul Eroilor din data de 1 decembrie 2023, ora 00.00.
– în data de 1 decembrie 2023, restricţionarea circulaţiei rutiere (când situaţia o impune), pe următorul traseu: str. Napoca – Piaţa Unirii (latura de Sud şi Est) – Bulevardul Eroilor, în intervalul orar 15.00 – 22.00.
– în data de 1 decembrie 2023, în Piaţa Avram Iancu, platoul pietonal, în intervalul orar 8.00 – 21.00.
– în data de 1 decembrie 2023, în Piaţa Avram Iancu, restricţionarea circulaţiei rutiere (când situaţia o impune), în intervalul orar 10.00 – 12.00, cu eliberarea parcărilor de pe latura de Vest a Pieţei Avram Iancu și a Pieței Ștefan cel Mare din data de 30 noiembrie 2023, ora 22.00.
Eliberarea parcărilor
– în data de 1 decembrie 2023, restricţionarea circulaţiei rutiere în Piața Avram Iancu (latura de Sud), în intervalul orar 12.00 – 14.45.
– în data de 1 decembrie 2023, în Piaţa Avram Iancu, restricţionarea circulaţiei rutiere (când situaţia o impune), în intervalul orar 19.00 – 21.00.
– eliberarea tuturor parcărilor de pe str. Dorobanţilor (până la Tribunal Militar Cluj), din data de 30 noiembrie 2023, ora 22.00, până în data de 1 decembrie 2023, ora 13.00.
Recomandăm participanților la trafic să respecte noile restricții de circulație pentru buna desfășurare a evenimetelor.
EVENIMENT
Se deschide Târgul de Crăciun din Florești. Smiley, Puya, Zdob & Zdub sau Ada Milea vor urca pe scenă în luna decembrie

Târgul de Crăciun Winter Dream-Florești se deschide vineri, 30 noiembrie, la ora 17.00, iar câteva ore mai târziu se va aprinde și iluminatul festiv.
Cea de a doua ediție Winter Dream este orgnizată de Primărie în Parcul Poligon și are multe surprize pregătite pentru floreșteni.
Se deschide Târgul de Crăciun din Florești. Smiley, Puya, Zdob & Zdub sau Ada Milea vor urca pe scenă în luna decembrie
Smiley, Puya, Cabron, Zdob & Zdub, Ad Libitum Voices, Mihail, Ada Milea, MoonLight Breakfast, JazzyBit, coruri de colindători și mulți alții vor ajunge în luna decembrie la Florești, anunță primarul Bogdan Pivariu.
Târgul va fi deschis între 30 noiembrie și 12 decembrie, iar astăzi de la ora 19.00 se va aprinde și iluminatul festiv.
Mihail și Ad Libitum Voices urcă pe scenă în această seară
Deschiderea oficială începe la ora 17.00, la 19 se va aprinde iluminatul de sărbătoare în Florești, iar apoi încep concertele. Floreștenii îi vor vedea pe scenă pe DJ Dimancescu, ia de la 19.45 va conerta Mihail, urmat de Ad Libitum Voices.
Vineri, în 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, floreștenii vor avea parte și de un spectacol de artificii în parc, pe lângă concerte susținute, începând cu ora 18.00 de Tot Noi, Zdob & Zdup, Ramona Ciceoan & Sax Show Orchestra și Incognito.
Ce alte evenimente au fost pregătite până diminică, 3 decembrie
În 2 decembrie, de la ora 11.00, copiii vor fi răsfațați cu un spectacol de teatru de păpuși, iar de la ora 18.30 cu concerte marca Voltaj Academy.
Remakers vor urca pe scenă de la ora 21.00.
Ziua de duminică va fi și ea plină de evenimente pentru cei mari și mici.
Astfel, pentru copii vor fi organizate ateliere, iar de la 18.00 scena se deschide din nou.
Va avea loc un spectacol folcloric, iar de la 20.00 vor cânta pe scenă Romina Nemeș, Mihaela Gridean și Amalia Chiper Iurian, Adina Hada, Miruna Medrea și Adriana Irimieș.
Foto: De la edișia de anul trecut/Primăria Florești
EDUCATIE
VIDEO. FOTO. reciPET, proiectul inovator al unor elevi clujeni. Cum poți transforma un PET în filament pentru imprimanta 3D

O echipă de elevi clujeni, formată la Academia „Descoperă-ți pasiunea în IT”, a dezvoltat o soluție inovatoare care dă o nouă viață plasticului.

Mai mult, ideea dezvoltată de Marcus Cîrnaț, Ana Crișan, Cristian Gavrilă, Nicolas Guțu, David Prodan şi Raul Urianu permite oricui transformea sticlelor obișnuite din PET în filament pentru imprimanta 3D chiar acasă.
reciPET, proiectul inovator al unor elevi clujeni. Cum poți transforma un PET în filament pentru imprimanta 3D
Cei șase tineri sunt elevi în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a și au o pasine comună, robotica. Ei învață la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” și Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca.
S-au întâlnit în cadrul Academiei „Descoperă-ți pasiunea în IT”, un program pentru tineri pornit de la Cluj.
Toți fac parte din diferite cercuri de robotică și au lucrat mult cu piese din plastic și imprimante 3D, așa că primul pas spre reciPET părea făcut, după cum a declarat Cristian Gavrilă pentru Cluj24.ro.
„Protejarea mediului, reciclarea, sunt printre cele mai importante subiecte azi. Așa că ne-am gândit că este un domeniu în care este nevoie de o aplicație utilă”, spune Cristian Gavrilă.
Așa că și-au pus ingeniozitatea la contribuție și au realizat un aparat care poate fi utilizat acasă de oricine dorește.
Citește și: VIDEO. FOTO. Palmsy, aplicația dezvoltată de șase elevi clujeni, oferă mai multă autonomie nevăzătorilor. Cum funcționează
Elevii știau că unul dintre cele mai folosite materiale în industria manufacturării aditive este PET-ul (polietilenă tereftalat), exact acelaşi plastic din care sunt produse majoritatea ambalajelor şi recipientelor folosite în diverse industrii.
S-au documentat și au aflat că PET-ul are același polimer folosit și la imprimantele 3D, dar la care în mod normal se mai adaugă și alte componente.
După ce au făcut aparatul, au produs și primul filament din plastic reciclat și chiar a funcționat.
Cum funcționează reciPET
Odată adus la temperatura de tranziţie, PET-ul poate fi trefilat în filament, explică elevii clujeni.
„Produsul nostru simplifică acest proces, care în mod normal ar necesita echipamente industriale, şi îl face posibil chiar acasă. Alcătuit din aceleaşi piese care se regăsesc în orice imprimantă 3D, deşi mic ca dimensiune, aparatul reciPET poate produce până la 20 de metri de filament pe oră”, au mai spus elevii clujeni.
Principala componentă a aparatului este elementul de încălzire/”heatblock-ul”. Cu ajutorul unei termorezistenţe de 40W, hotend-ul încălzeşte o duză (un nozzle) cu diametrul de 1.75 sau 3 milimetri (dimensiunile filamentului folosit în industrie) la 210 grade Celsius.
Prin duză se trece o făşie de plastic, produsă dintr-o sticlă de plastic. Fiind expusă la această căldură, făşia va lua profilul circular al duzei şi va fi în continuare trefilată şi înfăşurată pe o bobină, acţionată de un motor pas cu pas (stepper motor).
Aparatul dezvoltat de elevii clujeni are şi un ecran LCD şi o interfaţă cu butoane, folosite pentru a controla temperatura şi viteza de trefilare.
„Componentele electronice sunt controlate de un Arduino NANO. Toate componentele electronice sunt uşor accesibile în România, iar toate piesele de structură pot fi printate 3D sau achiziţionate de la magazine de construcţii”, au mai arătat elevii.
Cei care vor să recicleze pot lua PET-ul, de pe care vor curăța eticheta, apoi o vot tăia într-o fâșie, folosind o lamă de cutter şi un suport pentru aceasta (piesă carepoate fi printată 3D) şi să „hrăneasă” reciPET-ul cu plastic.
Elevii vor să obțină finanțare și să înceapă producția
Echipa reciPET a obținut recent premiul II, în valoare de 3.500 de lei, la Gala „Descoperă-ți Pasiunea în IT”. Echipa a fost mentorată de Flaviu Adrian Centea de la PitechPlus
„Am reușit să ajungem la un produs <<destul de final>>. Este viabil. Următorul pas este să obținem fonduri și să începem producția”, a mai precizat Cristian Gavrilă.
Citește și: VIDEO. Patru echipe de elevi și studenți din Cluj au strălucit la Gala „Descoperă-ți Pasiunea în IT”. Ce aplicații au creat
Pe tinerii clujeni care au dezvoltat reciPET îi găsiți și pe paginile de Facebook și Instagram.